Procurorii Secției de combatere a corupției din cadrul DNA au dispus, luni, punerea în mișcare a acțiunii penale față de primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, pentru săvârșirea unei noi infracțiuni de spălare a banilor.
Potrivit unui comunicat al DNA, în același dosar s-a mai început urmărirea penală față de Radu Cosmin Preda, administrator public al Craiovei, sub aspectul săvârșirii unei noi infracțiuni de instigare la spălare de bani, precum și față de Elena Daniela Popescu, reprezentant al unei asociații non-profit, pentru o nouă infracțiune de spălare a banilor.
„În dosarul respectiv, cei trei inculpați mai sunt acuzați pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (4 infracțiuni), folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (3 infracțiuni) și spălare de bani (Vasilescu Lia Olguța), două infracțiuni de complicitate la luare de mită (Preda Radu Cosmin) și patru infracțiuni de complicitate la luare de mită (Popescu Elena Daniela)”, se precizează în comunicat.
Potrivit procurorilor anticorupție, faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale au fost comise în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2012.
„Cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, desfășurată în anul 2012, mai mulți oameni de afaceri au fost determinați de candidatul Vasilescu Lia Olguța, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să facă diverse sponsorizări. În scopul obținerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic”, se menționează în comunicatul DNA.