Ce e intelectualismul

Ce e intelectualismul. Andrei Pleșu se plânge din nou că intelectualii sunt acuzați de intelectualism și deplânge faptul că această acuză ar avea origini comuniste.

Nu are astfel de origini, câtă vreme cuvântul „intelectualism” a apărut cu ani buni înainte de revoluţia bolşevică şi a fost folosit pentru a atrage atenţia că inteligenţa care lucrează cu concepte abstracte poate pierde premisele concrete din realitatea reală. Intelectualismul e ca un pescuit cu plase cu ochiuri mari, care lasă peştii mici ai realităţilor să scape.

Un exemplu. Toată lumea cât de cât intelectuală a înţeles că defrişările pot contribui la schimbarea regimului de inundaţii. Asta e balena pe care o plasă cu ochiuri mari o prinde. Dar asta e şi o veghe în lanul cu efecte. Pentru a veghea şi în cel cu cauzalităţi, ar fi nevoie de studii de specialitate asupra văilor din regiunile cu defrişări iraţionale. Niciun ministru al mediului, la noi, n-a comandat astfel de studii. Când doar constatăm efecte, avem o priză la realitate mai slabă decât atunci când decelăm lanţuri cauzale concrete.

Alt exemplu. Gabriel Liiceanu îi cere preşedintelui Iohannis să oprească modificările legislative care permit plagiatorilor deveniţi doctori să rămână cu titlul de doctor. Altă veghe tardivă în lanul cu efecte. La noi lipsesc cercetările care să fi lămurit amploarea acestui fenomen, dar mai ales încrengătura de complicităţi care l-a făcut posibil. Necunoscând labirintul concret de cauzalităţi, degeaba vom „tunde” câteva efecte: fenomenul se va perpetua.

Al treilea exemplu. Chiar Andrei Pleşu a decis să facă demonstraţia faptului că nu a stat ca un intelectualist în perioada de vârf a pandemiei, ci a încercat să fie o conştiinţă trează.

În acest caz, intelectualismul nu a apărut din somnul conştiinţelor, ci din leneşa lor trezie. S-a spus până la saţiu că, în contextul pandemiei, avem a băga în seamă doar expertizele ştiinţifice. Dar nu s-a spus, desigur, câte astfel de expertize au fost marginalizate ori de-a dreptul cenzurate. Acum, acele expertize încep să fie făcute cunoscute.

Simplul fapt că a fost mobilizată cenzura pentru a ţine ceva sub control (ce? căci nu eram într-un război ideologic; ori eram?) ar fi trebuit să fie de natură să ne scoată din leneşa noastră trezie. Ar fi fost cazul să facem un index al ipotezelor şi tezelor care nu puteau trece în media mainstream şi am fi avut un tablou limpede asupra „ideologiei” care se afla în război cu „propaganda” oficială. Cu siguranţă, o parte a acestei „ideologii” vâna conspiraţii verzi pe pereţi. Dar – şi azi ştim asta un pic mai clar decât ieri – altă parte argumenta cu cele mai tari probe ştiinţifice că SARS-CoV 2 nu poate fi de origine naturală.

Negarea acestor probe venea cu plasa cu ochiuri prea mari pe care o foloseau intelectualiştii din media mainstream.

Că a avut şi aspecte comicăreşti pandemia, da, putem accepta de la cineva cu simţurile rafinate pentru comic. În primul rând însă, ea a pus în vitrină ravagiile pe care le poate face intelectualismul într-un context dramatic şi nelipsit de surse nelegitime ale dramatismului.

Intelectualismul, ca şi COVID-19, nu e o boală naturală a intelectelor. Ea apare acolo unde realitatea reală agonizează în lumea unor concepte care ţin loc de atenţie.