Primarul Nicușor s-a sucit și dă ACCEPT. Dar nemulțumirile continuă!

Primarul Nicușor dă ACCEPT „Bucharest Pride”. Marșul „Bucharest Pride” se va desfășura pe Calea Victoriei, în 14 august, cu anumite condiții.

De (R.C.)
Primarul Nicușor s-a sucit și dă ACCEPT. Dar nemulțumirile continuă!

Primarul Nicușor dă ACCEPT „Bucharest Pride”. Marșul „Bucharest Pride” se va desfășura pe Calea Victoriei, în 14 august, cu anumite condiții.

Primarul Nicușor dă ACCEPT „Bucharest Pride”. Marșul „Bucharest Pride” se va desfășura pe Calea Victoriei, în 14 august. Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din București a aprobat luni organizarea de către Asociația ACCEPT a marșului „Bucharest Pride” 2021 pe Calea Victoriei în data de 14 august, cu un număr maxim legal de 500 de persoane.

De asemenea, reprezentanții Capitalei au cerut asociației ca, pe toată perioada desfășurării marșului, să respecte dispozițiile legale în vigoare, inclusiv cele privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei Sars Cov2.

Având în vedere faptul că organizarea a două evenimente, în același timp, poate genera riscuri de siguranță, dar și contextul pandemic, proiectul „Străzi deschise” va fi suspendat sâmbătă, 14 august. Începând de duminică, 15 august, acesta va fi reluat, în condiții normale de desfășurare.

Inițial, Primăria Capitalei a refuzat organizarea marșului din acest an pe Calea Victoriei. Comisia și-a argumentat refuzul prin pericolele la care s-ar putea expune participanţii, în contextul în care pe Calea Victoriei are loc proiectul „Străzi deschise”.

La RFI, Asociația Accept a salutat schimbarea de poziție din parea autorităților locale din București, însă transmite că numărul participanților va fi probabil de ordinul miilor, așa cum s-a întâmplat și în anii precedenți.

ACCEPT vrea mai mulți participanți

„Nu credem că legea e dreaptă. Nu acceptăm ca marșul nostru să fie redus la proporțiile unui botez stradal”, a spus Florin Buhuceanu, director de advocacy la Asociația Accept: „Primăria Generală a Capitalei trebuia să respecte legea, inclusiv termenii de timp pe care îi impune legea în cazul petițiilor trimise de Asociația Accept trimise încă din luna iulie. Era pentru noi ca organizatori mult prea târziu să schimbăm de la o săptămână la alta un traseu al unui marș care nu e atât de simplu de organizat”.

Întrebat dacă se va putea respecta limita de 500 de participanți, Florin Buhuceanu a răspuns că raportarea numărului de participanți se poate face doar la precedentul marș, când au fost peste 10.000 de persoane prezente: „În mod evident, noi vom invita alături de noi pe toți cei care cred în faptul că restricționarea de drepturi, fie și în context pandemic, trebuie să fie proporțională. O reducere a unei întâlniri publice de tip marș la proporțiile unei nunți, botez, comemorare de familie nu poate să reziste în fața realității, după cum cenzura de tip Viktor Orban nu are ce căuta la București”.

Întrebat, mai departe, dacă spune că marșul va depăși probabil numărul maxim de 500 de participanți, Buhuceanu a afirmat că organizatorii nu-i pot împiedica pe membrii comunității să participe: „nu îi putem împiedica pe cei care ne susțin să participe la acest marș al drepturilor și al libertăților. Și vom face uz de lege pentru a ne apăra un drept garantat constituțional, cel de a ne întruni. Nu credem că legea e dreaptă și ne vom purta în consecință. Ne așteptăm la o participare de ordinul miilor de persoane, în ciuda micilor turbulențe și scandaluri cu Primăria Capitalei. (…) Da, este o decizie a acelui Comitet pentru Situații de Urgență… Încă o dată, credem că astfel de măsuri ale autorităților ar trebui să fie proporționale cu scopul urmărit. Vom semna în cunoștință de cauză în acel document cu numărul fixat de participanți pentru că primăria, nu e așa, nu poate încălca legea. Este normal între o societate democratic. Dar tot într-o societate democratic, nu vom accepta să fim reduși la proporțiile unui botez stradal”.

Distribuie articolul pe:

47 comentarii

  1. normal ca are si fata de PASIV ,parca il si vad pe ACTIV cum se joaca cu degetele lui prin parul lui cret(ondulat).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.