Plagiatosfera Românească! Oh, da, extratereștrii o scanează din satelitul lor, chiar așa! Se văd de acolo, de sus, plagiaturile ca semănăturile! Gore îmi dă un cot, stai mintenaș. Gore stă călare pe grămada de cărbuni, lopătează, aruncă nebunul cărbuni în gura uriașă a cuptorului care duduie, duduie de ne ia urechile. Hai, următoarea diplomă, zice Gore, noi, smirnă, nu-i ieșim din vorbă, mai câștigăm și noi un ban acolo. Ciocănim la diplome, un morman, zău dacă vă mint.
Fumul fabricii de diplome se zărește de pe munte, din largul oceanului, de pe Lună. L-au văzut și extratereștrii și ne-au sunat pe firu’ roșu să ne întrebe ce și cum. Stați băi, acolo, pe planeta Neptun, nu veniți încoace că n-am pățit nimic. Cuptorul duduie, Gore bagă cărbuni, tușește amarnic, trage un scuipat, are obrajii ca focul, bocanci soioși, salopetă ruptă-n coate, i se vede carnea arămie. Hai, care e la rând, întreabă Gore, că i-am terminat pe mahării securiști, gata, le-am fabricat diplome pe alese, acum vin golanii de la CAP la rând, și ăia de la școala de partid și ăia de la corporații. Să nu se îmbulzească lumea, să stea fiecare la rând, noi muncim, nu gândim, suduie Gore, într-un dungă. Noi dăm un cep la un butoi de bere, dosim niște diplome albe pentru zile negre, pe afară ninge liniștit. Zăpada acoperă țara de la un capăt la altul.
Ninge liniștit. Nu se mai vede Bucureștiul. Nu se mai vede Bucovina. Nu se mai vede Timișoara. Prin nămete se simte așa, o mișcare, o nervozitate, careva sapă vreun tunel, ceva, n-are stare. Vin buluc prin zăpezi, după diplome, parcă n-au frică de intemperii. Se aude că ăia de la NATO au niște scanere speciale cu care detectează falsurile dar noi suntem șmecheri frate, nu ne prinde nimeni, diplomele noastre n-au cusur, le batem bine cu ciocanul, le vălurim meserie, iar le batem cu ciocanul, cioc, cioc, ia uită-te la ele, frumoasele! Vrei să fii academician dintr-o suflare? Vino la noi, la fabrica de diplome, doctor te facem , inginer, regizor, manager, filozof, profet, dacă-ți place. Lasă acolo purcelul, avem noi grijă de el!
Și, să ne facem un selfie cu extratereștrii, cu plagiatorii, cu diplomele false, cu cărbunii, cu lopata, cu tata, cu bambina, cu drezina! Gore, sus, pe grămada de cărbuni! Noi românii, deformaţi de Şcoala de Tip Fabrica nu avem prize istorice solide şi, mai mult, nu suntem obişnuiţi să fiinţăm în INSTABILITATE. Într-o lume instabilă trebuie să-ţi ajustezi tot timpul strategiile fie ele de comunicare, fie de marketing, fie de supravieţuire, oricare ar fi aspectul supravieţuirii. Ţelul topicului e acela de a deschide un dialog din acest punct de vedere.
INSTABILITATEA şi COMPLEXITATEA devin guvernatoare în lumea noastră. O femeie, care a lucrat ca arhitect ani de zile, lucrează acum la o pompă de benzină. N-a avut curajul să-şi facă un birou de arhitectura. Instabilitatea i-a dat o lovituri năucitoare. Sunt mii şi mii de cazuri. Romanii nu sunt învăţaţi să navigheze pe oceane furtunoase, metaforic vorbind. Dar poate că lucrurile se schimba. Noi le putem schimba. Sigur că adaug puţină ficţionalitatea în tot ceea ce spun pe Net. De ce? Pentru ca lucrurile nu sunt chiar atât de simple cum par. Imaginarul omenesc, sufletul omenesc e atât de frumos şi de complex sau, dimpotrivă, bântuit. Numai că se pare că punctul nu există nici din punct de vedere conceptual şi nici din punct de vedere fizic! Topologiile Discrete ale spaţiului nu conţin punctul. Ceea ce credem că este un punct este de fapt Ipostaza unui Proces. Punctualitatea, Poantilismul, Punctiformul sunt toate Ficţiuni.
De ce avem nevoie de ficţiuni? Poate pentru a ne poziţiona în lume, în Univers, în relaţiile cu ceilalţi. Atomul este şi el o ficţiune trebuincioasă. Şi Teoria Evoluţionistă este o ficţiune, pasionanta ce-i drept. Chiar şi o fotografie poate fi o ficţiune. Ea ipostaziază un anume moment al unui proces de procese. Fotografiem o ipostază a unor procese. Enciclopedia acestor procese se regăseşte în această ipostaziere. Punct.
