Mă duc la stână, le zic niște povești, acolo, să le treacă ciobanilor plictisul istoric. Le zic! Muşcând-o de urechiuşă pe domnişoara Margareta, Pitoşkin îi povesti despre buclele Davi, despre orgasmul universal şi despre diamantele de lumină veche în care ar fi stat ascuns teribilul adevăr al tuturor lumilor.
Domnişoara Margareta îşi trecu degetul printre buze şi îi şopti lui Pitoşkin că ignoranţa şi prostia guvernantei naţionale din Bulbona or să ducă la pierzanie agenţii secreţi şi că minunata artă a spionajului se apropia de sfârşit. Pitoşkin încercă s-o liniştească dar chiar atunci ne zări plutind prin văzduh. O luă la fugă după albatrosul imperial vrând să-l doboare cu pietre. Se lăsă păgubaş pentru că dincolo de stâncile de pe ţărm văzu submarinul galben al lui Abu Kadâr tăind leneş valurile. Lângă tunurile de la prova, vicepreşedintele Weinberger stătea la taclale cu Obin Oba. Râdeau de se prăpădeau. Fumau trabuc.
Se băteau prieteneşte pe umăr şi, din când în când, se strângeau în braţe. Puneau la cale soarta popoarelor din Guaribo, Kodaon şi Tonga Tongao, răpirea lui Agomanian Agomanianos care lupta împotriva diavolului, extazul mulţimilor din Takla Makan, dimineaţa generalilor din Quanqo Koqué, mareea trandafirilor din Adamville şi furtul secretelor din San Gastoban. Colonelul Sharun ar fi dat orice să afle toată tărăşenia. Privindu-se într-o oglindă adusă de un pelerin din Burbansk, colonelul îşi ţuguie buzele şi-şi promise că într-o bună zi va conduce lumea.
Pitoşkin îşi scoase ocheanul şi urmări cu atenţie mişcările buzelor celor doi sperând că o să primească o tresă în plus. Un matroz se căţără în nacelă vrând să împuşte albatrosul pentru prânzul lui Abu Kadâr. Matrozul era gras şi ştirb. Avea obrazul plin de cicatrice. Luptase în Nulome, la Popocatepetlán şi în Guabano Lao. Uite-așa povestesc eu unor extratereștrii care-au fugit de pe planeta lor și-au ajuns pe planeta noastră. Închipuiți-vă un castel enigmatic. Închipuiți-vă un castelan enigmatic. Închipuiți-vă că toți președinții partidelor politice din România sunt invitați la castel. Castelanul enigmatic conduce lumea din umbră. Nu poți să nu răspunzi invitației sale. Te duci, cum să nu te duci. Așa că toată lumea se duce, în toiul nopții, departe de ochii curioșilor, de gura presei și de senzorilor cu bip, bip pe care SRI i-a primit de la CIA.
FSB se dă de ceasul morții dar castelul e înconjurat de un câmp magnetic enigmatic, impenetrabil. Castelanul e culant, cool, haios. Râde tot timpul, pare să fie fericit în felul lui. Nici n-ai cum să fii altfel când conduci ditamai lumea. Dar ce, e de joacă, e de glumit?! Nu e. De aici duc toate firele către Londra, Paris, Washington, Moscova, Tokyo și așa mai departe. De aici vin ordinele către ONU, NATO, FSB, MOSAD, bănci, supermarketuri, fabrici și uzine, șantiere, depoul de trasmvaie din Pipera… Pipera? Păi acolo e vărul castelanului.
Vatmanul Gore. Nu se poate! Vatmanul Gore? Aha, de aia vatmanul Gore fumează trabuc la cap de linie. De aia dispare el uneori în subterană, așa, tam nesam. Se duce să ia legătura cu Împărăția din mijlocul Pământului. Împărăția din mijlocul Pământului? Ce chestie, Pământul e gol pe dinăutru! Păi da. Ba, mai mult, e plat. Așa că plat fiind, istoria e mult mai enigmatică decât pare la prima vedere. Hei, dar ce se aude în timpul ședinței secrete când castelanul enigmatic se gândește ce soartă să aleagă pentru Transilvania, pentru Dobrogea și pentru Bucovina. Care ești acolo, mă, strigă, servil, un pesedist, secondat de aproape de un penelist care vrea și el să se remarce în fața castelanului enigmatic. Nici un răspuns.
Se aude, doar așa, un plâns de înger. Un înger? Ce să caute aici, printre oameni, un înger? Doar dacă nu cumva l-a trimis însuși… Și dacă e așa, atunci nu cumva totul e o strașnică păcăleală?!
