Divorțul politic – SF Politic

Procesul de divorţ dintre Partida Socialistă și Partida Liberală a însufleţit întreg orăşelul. În acele zile, gazeta noastră locală, Tribuna Poporului, s-a vândut foarte bine. Ea a găzduit pamfletele şi scrisorile deschise ale celor două tabere și tot felul de dezvăluiri nelalocul lor. Farmacistul Iamandi nu ne-a iertat multă vreme că ţinusem partea poetesei Carmen, și, foarte hotărât, ne-a dat unfriend pe Facebook și ne-a pârât pe unde a putut, la Pompieri, la Poliție, la Protecția Mediului și Direcția Sanitară. Ne-a încondeiat în fel și chip. Pe noi nu ne interesau câtuşi de puţin culisele politicii, dar am găsit de cuviinţă să sprijinim o persoană atât de delicată precum era poetesa Carmen. După ce s-a dat verdictul, farmacistul Iamandi a încercat să-i determine pe unii consilieri municipali să ceară închiderea clubului nostru. Cum unul dintre ei, care era administratorul grupului de pe Facebook, se trata pe ascuns cu morfină, farmacistul era cât pe-aci să reuşească. Bietul om îi plângea pe la uşă. Îl suna la telefon în puterea nopţii. Îi cerşea fiola salvatoare plângând în hohote. Spre norocul nostru, a fost zdrobit de o grindă de oţel prăbuşită de pe schelăria noului sediu al băncii comerciale. Am fost la înmormântare și am plătit și un anunț la rubrica Decese în ziar. Reîntoarcerea pelerinului ne-a electrizat însă şi am lăsat baltă micile noastre probleme provinciale. Ne-am hotărât să-l întâmpinăm aşa cum se cuvine, cu mare alai, cu mare pompă, pe bune, de-adevăratelea, așa cum scrie la carte. Berta Schwartz a scris invitațiile. Vivaldi, tambur-majorul fanfarei municipale, ne-a promis că ne va sta la dispoziţie, fălosul, fălcosul. Zibin, comerciantul, ne-a vândut un sfert de tonă de artificii la preț redus, ah, micile afaceri. Pierre, bucătarul clubului nostru, a pregătit un ospăţ regesc, libanez, turcesc, englezesc. Ne-am certat la cuţite cu el, țin bine minte, un nesuferit, ce să mai vorbim! Nu ne-a lăsat cu nici un chip să pătrundem în bucătărie să-i aflăm secretele. A pus un ucenic plin de coşuri să păzească uşa înarmat cu un linguroi de aluminiu. Ce băiat fioros. Care ne filma cu o cameră mobilă. La rugăminţile noastre, poetesa Carmen a scris un emoţionant discurs de bun venit și chiar l-a scris bine de tot, dând copy/paste inspirat de pe un site cu referate școlare. Grupa de pompieri voluntari din mândrul nostru București şi-a împodobit maşinile cu ghirlande de trandafiri. Tulumbele au fost vopsite în toate culorile curcubeului, frumoase tulumbe, hai că le-ați văzut anul trecut la festivalul Mondial de Teatru la Botoșani. Angelica-de-metal, proprietăreasa de la Patul de argint, a angajat fete noi, şcolite la Paris, Londra, Milano, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar, Kolsupe, Dadao, Kimballa, Lateea Gome, Ormooz, Galabraa, Cairo, Fontas, Ascondia, Marsilia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Torina, Efar, Kamer, Gobed, Ygonaa, Baradazar, Gompanion, Berlin, Foragan, Alpetta, Musao, Salvedar, Ganta Baray, Toame, Meto şi nesupusa Agya. Și din Beirut. Maxim, profesorul de muzică, i-a dedicat pelerinului o simfonie la care lucra de ani de zile. Domnişoara Elvira i-a brodat o pernă. Klaps, antrenorul de la bazinul municipal de înot, a inventat un nou stil pe care l-a numit balthazarswimming. Ofelia, sora şefă de la sanatoriul Carol al II-lea, a compus o scenetă despre viaţa pelerinului pe care urmau s-o joace chiar pacienții din sanatoriu. În tot acest timp, primarul Barzulis se dădea de ceasul morţii. Nu ne înghiţisem niciodată. În campania electorală îl criticasem în Tribuna Poporului cu multă asprime. Acum părea să cocheteze cu ecologiştii pe ascuns şi întreţinea relaţii strânse cu avocatul Luigi. Acesta ar fi dat şi luna de pe cer numai să vadă închis clubul nostru. Cu un an în urmă, când încă se mai număra printre membrii noştri, ne-a făcut de ruşine la concursul de vară al mâncăcioșilor. E de-a dreptul curios cum de nu ne-am dat seama de la bun început că-i un trişor şi un pezevenghi. În timpul întrecerii, avocatul Luigi a băgat în sân un ditamai claponul, chipurile l-ar fi înfulecat, ha, ha, ha. Spera astfel să obţină un punctaj maxim care să-i netezească drumul către fotoliul de preşedinte al clubului, ha, ha, ha.