De la 5% intenție de vot a urcat la 35%, a ajuns să facă remiză cu Hillary Clinton la alegerile din Iowa, a câștigat fără drept de apel în New Hampshire, va pierde în Carolina de Sud, dar atrage în continuare tot mai multe simpatii, iar scenariul alegerilor din 2008 arată limpede că nimic nu este jucat până dincolo ”Super Tuesday” de pe 1 martie și chiar până în aprilie. Bernie Sanders, candidatul ”socialist” al democraților este una dintre marile surpize ale alegerilor prezidențiale din Statele Unite și omul care arată că politica americană trebuie să se schimbe la față.
America a devenit țara unor mari suferințe, a unui salariu minim cu care ”se moare de foame”, a unui șomaj de doua ori mai mari decât cel indicat oficial, de 5%, a datoriilor uriașe pe care studenții le au la bănci (ridicați de poliție de pe stradă, cum o arată un recent caz extrem de mediatizat, însă alegerile sunt de vină!), o țară a ”banksterilor” de la Goldman Sachs și a Partidului Republican care este ”deținut de industria petrolului și a cărbunelui”. Este o țară în care sănătatea este un privilegiu și nu un drept al cetățeanului, în care vestita ”Obamacare” nu acoperă de fapt nimic, o țară în care sănătatea psihică nu este acoperită de asigurări.
Aceasta este America pe care ”socialistul” Bernie Sanders își dorește să o schimbe. Are o soluție – impozitarea dură a bancherilor, ”o taxă pe speculațiile de pe Wall Street”. O țară furată de cel mai mare transfer de bogăție de la săraci către bogați cunoscut in istorie nu poate fi salvată decât printr-o revoluție. Însă o ”revoluție politică”, una cuminte, care are loc în cabina de vot. Un vot pentru stânga.
Acesta este mesajul lui Bernie Sanders, 74 de ani, născut în familia unor imigranți polonezi de origine evreiască care s-au stabilit la New York. A studiat la Universitatea din Chicago și a îmbrățișat acolo viziunile pacifiste. A militat împotriva războiului din Vietnam, a admirat mișcarea hippie și s-a înscris în cvasinecunoscutul Liberty Union Party, o mișcare pacifistă și promotoare a unui socialism moderat, la limita a aceea ce putea accepta America anilor 1960-1970. Intră în politica mare în anii 1980 și în 1987 este ales, la limită, în Camera Reprezentanților din partea statului Vermont, ”pacifistul” Sanders reușind să-i învingă pe cei susținuți de lobby-ul armelor de foc, National Rifle Association. Era al treilea socialist din istorie, în accepțiunea de peste Atlantic, care era ales în Camera Reprezentanților. Atunci și mai târziu, după ce a fost ales senator, Bernie Sanders a militat constant pentru majorarea impozitelor pentru cei avuți, pentru o reformă a sănătății și pentru reducerea bugetului Apărării. Și mai târziu, în 2003, s-a opus invaziei din Irak și reducerii impozitelor în favoarea celor mai înstăriți americani. În 2011 a fost unul dintre susținătorii mișcării Occupy Wall Street, ce protesta în paralel cu mișcarea ”indignaților” din Europa.
Are șanse Bernie Sanders pentru a obține votul democraților și a candida în turul final pentru Casa Albă? Uitându-le la evoluția campaniei sale, răspunsul nu poate fi decât afirmativ. Pe de altă parte, istoria arată limpede că șansele unui candidat anti-sistem sunt extrem de reduse. Pentru ceea ce este establishmentul american, Donald Trump și Bernie Sanders sunt unul și acelasi lucru, indiferent de uriașa prăpastie dintre mesajele electorale – sunt oamenii anti-sistem, simple pete, fie ele și de culoare, care trebuie îndepărtate înainte de turul final al alegerilor.
Bernie Sanders este primul politician după Jimmy Carter care cere votul americanilor promițând majorarea impozitelor – adica o sinucidere politică în viziune americană. Iar Sanders merge și mai departe cu „inconștiența”, cerând ca majorarea să se aplice doar celor 1% cei mai bogati dintre americani.
În urmă cu mai puțin de un an, Bernie Sanders era un mare necunoscut pentru ansamblul electoratului democrat. Anunțarea candidaturii sale a durat doar 20 de secunde. Apoi însă Sanders a crescut în sondaje, în substanța mesajului și în categoriile sociale pe care și le-a atras. Candidatul de 74 de ani a devenit eroul tinerilor americani școliți. Timpul său de antenă a crescut uriaș. Într-o oarecare măsură, spune John von Sothen, un colaborator apropiat, Sanders pare să repete scenariul candidatului sosit de nicăieri care oferă marea surpriză, la fel ca și Barack Obama in 2008. ”E drept că un tânăr de culoare din Chicago și un evreu bătrân din Vermont nu prea au mare lucru în comun, însă după alegerea lui Obama totul este posibil. Sanders nu are charisma predecesorului său, pare mai mult un profesor de engleză în vârstă. Însă el încarnează înțelepciunea, adică ceea ce caută americanii în momentul asta”, spune Sothen.
Bernie Sanders este printre puținii politicienii americani care se adresează albilor săraci, o categorie aproape inexistentă în discursul corect politic, dar care duce în spate o țară. Lor, și nu numai lor, Sanders le vorbește despre gratuitatea învățământului și despre asigurările medicale adevărate, despre majorarea salariului minim de la 7 la 15 dolari pe oră, despre măsuri de reducere a poverii datoriilor.
Tinerii americani par cuceriți de Sanders. E vorba, pe de o parte, de aspectul său de ”candidat bio, care nu urmărește să se vândă”, după spusele lui Sothen, de candidat care întruchipează înțelepciunea universitarului bătăios pe scena publică. Mult mai importantă este însă strategia de campanie a lui Sanders, cu doua elemente fundamentale: 1. Finanțarea să nu provină din donații uriașe (colectate prin găselnița acceptată de Curtea Supremă a Supercomitetelor de Acțiune Politică, ce practic permit donații nelimitate), ci din contributiile tradiționale de câteva zeci sau sute de dolari. Bernie Saanders nu dorește să ofere imaginea candidatului îndatorat grupurilor de lobby. Ar putea fi primul președinte din istoria contemporană a Statelor Unite care a avut o campanie finanțată exclusiv de populație. 2. Mediile de socializare online, acolo unde Bernie Sanders s-a impus în fața rivalei Clinton și a celor din Partidul Republican. Sanders a reușit să adune prin mesajul său o armată, gratuită, de tineri informaticieni valoroși, de tineri ce visează frumos la politică și administrație. Ei sunt cei care fac legea pe rețele de socializare prin mesajele lor.
Desigur, există și minusuri ale campaniei lui Sanders, unele recunoscute și de susținătorii săi. El pare incapabil să-și apropie minoritățile din America, acolo unde, până acum, stă o parte din forța contracandidatei sale Hillary Clinton. The New York Times susține că, deși socialist, mesajul lui Sanders este prizat în special de ”albii care conduc un Volvo și nu au mari bătăi de cap financiare”. Lupta decisivă pe frontul minorităților se va da cu Hillary Clinton, pentru că apoi, în fața cotracandidatului republican, șansele vor fi de partea democraților. Asta pentru că, deși hispanicii au votat tradițional cu republicanii, mesajul antiimigraționist al acestora îi va îndepărta și nu-i vor da nicio șansă nici macar unui hispanic precum Marco Rubio.
Un alt aspect ce poate fi considerat deficitar este lipsa de apetență a lui Sanders pentru relația Statelor Unite cu lumea. Politica externă este rareori prezenta în discursurile sale, motiv pentru care puține guverne europene, și in special est-europene, ar dori să vadă un asemenea candidat ajungând la Casa Albă. Nu a făcut decât să o atace pe Clinton pentru relația apropiată pe care o are cu fostul secretar de Stat Henry Kissinger, însă Sanders nu a dezvăluit până acum care sunt consilierii săi pe politică externă și cum văd ei locul țării lor în lume. Este un candidat pe gustul cunoscutului Noam Chomsky, un candidat care are oroare să vorbească despre război. Chomsky vine și cu o precizare legata de încadrarea dovtrinara a lui Sanders – nu este un ”socialist”. ”Poate că își spune socialist, însă este un ”new dealer” în actualul sistem politic. Eisenhower spunea că oricine spune că New Deal-ul aparține sistemului nostru politic este privit ca un stângist radical. Deci, Bernie Sanders este un ”new dealer” cinstit”, spunea Chomsky.
Există apoi și minusurile observate de analiștii ce se opun lui Sanders și care devin atuuri de campanie pentru republicani sau pentru Hillary Clinton. The Washington Post și-a propus să deconstruiască programul prin care Sanders propune lucruri de neimaginat în America – un sistem de sănătate gratuit și studii universitare gratuite – și a ajuns la concluzia că programul minte. Și o face în promisiunile sale electorale precum bancherii pe care îi critică Sanders însuși – plecând de la ținta profitului si stabilind estimări ale venitului doar pentru ca ele să duca, strict teoretic, la atingerea obiectivului.
The Wall Street Jourma intră mai în profunzime cu criticile la adresa lui Sanders. Ziarul financiar nu-și ascunde simpatia față de republicani sau față de democrații lui Hillary Clinton, adică cei pentru care capitalismul și piața liberă sunt lucruri pe care trebuie să le accepți, cei care nu urăsc Wall Street-ul, ci îl angajează în demersurile administrației lor. The Wall Street Journal pare să se sperie că socialismul a revenit în dezbatere. ”Dacă ai între 20 și 30 de ani, probabil că vezi capitalismul în două feluri. Primul este crahul din 2008, iar al doilea este discrepanța dintre venituri. De ce unii sunt atât de bogati, mai bogați decât regii, și de ce sunt atât de mulți săraci, precum sclavii? Asta îți aduce capitalismul? Atunci ar trebui să revizuim lucrul ăsta! Socialismul este o idee veche dacă ai 50 de ani, dar este o idee nouă și frumoasă dacă ai 25. Ce este vechi pentru un om de 25 de ani? Sunt capitalismul și piața liberă care ne-au dus la sapă de lemn. Sondajele arată ca cei mai în vârstă nu se regăsesc în electoratul lui Sanders. Ei își amintesc de socialism. Sanders are priză la tineri, care abia au descoperit socialismul și știu puține despre efectele sale”, scrie The Wall Street Journal.
Criticii lui Sanders sunt mulți, au greutate in mediile de reflecție și au putere financiară peste Ocean, iar întreprinderea lui pare una idealistă într-o societate in care socialismul este asociat cu dictatura sau autoritarismul, războiul și sărăcia. The Wall Street Journal încerca să deconstruiască programul lui Sanders spunând ca este de sorginte europeană. Europa este acel loc în care există un stat al bunăstării bogat, acolo unde francezii lucrează 35 de ore pe săptămână și ”au pauze de masă de trei ore”. Însă, lasă să se înțeleagă printre rânduri publicația financiară, statul european al bunăstării este deja mort (regele Olandei anunța acest lucru acum mai bine de doi ani, iar politologii francezi acum două decenii), UE are mari probleme economice și nu poate rezolva o criză a imigranților.
Candidatul aripii stângi a democraților nu are șanse, sugerează presa conservatoare. Explicația este că un cumpărător vrea să vadă cifre și avantaje exprimate în dolari. Sanders nu vrea să pară că se vinde, dar le ofera alegătorilor cifrele și avantajele. Îl vor vota cei care vor un început de nivelare a averilor. Însă electoratul alb și progresist posesor de Volvo, cum scria New York Times, va afla că votul lor nu funcționează la fel de bine ca automobilul lor suedez. Criticii neoconservatori ai lui Sanders ar fi putut să-i citeze pe Ilf si Petrov, care explicau mult mai bine în memoriile lor de călătorie prin America anilor 1930 de ce Sanders nu are șanse. În drumul lor prin Statele Unite au întâlnit americani ce sperau că Roosevelt, primul ”new dealer”, le va lua bogaților averile, le va confisca averile, va reorganiza societatea. Însă, spuneau alegătorii americani de stânga de acum opt decenii, trebuie să le fie lăsate câteva milioane de dolari tuturor bogaților. Cinci măcar. De ce? Nu o spuneau ei, ci fibra culturii americane, cea care a făcut ca națiunea să fie injustă după standarde europene, dar foarte puternică, mare, prosperă și entuziastă după aceleași standarde. ”În adâncul sufletului orice american speră că într-o zi va deveni el însuși milioanar”.
De aceea Bernie Sanders nu va fi viitorul președinte al SUA, dincolo de orice posibile acuze, suspiciuni și conspirații. El știe asta, căci Ilia (Ilf) Fainzilberg și Evgheni Kataev (Petrov) veneau din aceeași lume și au descoperit America ca și părinții săi, iar visul american al esticilor și occidentalilor deopotrivă continuă și acum. Mai mult, regimurile din Europa de Est, care văd acum cum Odessa lui Ilia Ilf devine un front amenințător, ruptă între pro-ruși, pro-occidentali și corupți de ambele orientări, la 300 de km de granița (românească) a NATO, se tem de un experiment Sanders. Însă acasă la el, ”gospodarul” Sanders știe că va avea meritul de a fi fost un indicator al viitorului partidului său, este cel care, prin atracția pe care o exercită asupra tinerilor, ne spune, cu speranță pentru unii și teamă pentru alții, încotro se îndreaptă o parte din America.
