Premierul britanic David Cameron a declarat sîmbătă că referendumul privind apartenența Marii Britanii la UE va avea loc la 23 iunie, relatează Reuters.
„Voi merge în parlament și voi propune ca britanicii să decidă viitorul nostru în Europa la un referendum care va avea loc joi, 23 iunie”, a spus Cameron.
După două zile de negocieri, liderii europeni au ajuns la un acord pentru ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană.Liderul britanic a reiterat că Marea Britanie va fi „mai puternică, mai în siguranță și mai prosperă în cadrul unei UE reformate”.
„Cred că suntem mai puternici, mai siguri şi mai prosperi într-o Uniune Europeană reformată şi de aceea voi face campanie cu toată inima şi cu tot sufletul ca să conving cetăţenii britanici să rămână în Uniunea Europeană reformată pe care am obţinut-o astăzi”, a declarat șeful guvernului de la Londra.