Parchetul General a transmis ministrului Justiţiei o propunere de completare a Legii nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în sensul includerii ca membru de drept al acestei instituții și a procurorului general.
„S-a considerat că participarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în CSAT, în calitate de membru de drept al Consiliului, ar reprezenta în fapt același argument constituțional – a participării unui reprezentant al unei puteri a statului (puterea judecătorească) în actele deliberative ale unui organ al altei puteri a statului (puterea executivă) – ca manifestare a echilibrului puterilor în stat și fără a încălca principiul separației suple a puterilor. Motivul unei asemenea participări este legitim, necesar și proporțional cu scopul existenței de facto a CSAT. S-a apreciat, totodată, că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentantul de drept al Ministerului Public în raporturile cu celelalte instituții ale statului, iar Ministerul Public are un rol fundamental, atât proiectiv, cât și operativ, în arhitectura de apărare și securitate națională a României”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Parchetul General.
Cine face parte în prezent din CSAT
Șeful CSAT este președintele țării, în timp ce premierul este vicepreședinte.
Din CSAT mai fac parte: ministrul apărării naţionale, ministrul afacerilor interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul economiei, ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Roman de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.