Un bărbat a deschis focul, vineri după-amiază, într-un restaurant aglomerat din oraşul israelian Tel Aviv, în ceea ce pare a fi un atac terorist, relatează site-ul Ynetnews.com. Cel puţin două persoane au fost ucise, iar alte şase au fost rănite.
Atacul armat a avut loc într-un restaurant situat în zona Dizengoff / Gordon din oraşul Tel Aviv. Conform martorilor, un bărbat a deschis focul spre clienţii localului, după care a fugit.
Poliţia israeliană caută activ un individ care pare a fi străin şi este înarmat cu o armă automată de tip M-16.
Doi dintre răniți sunt în stare gravă.
Primarul din Tel Aviv, Ron Huldai, a cerut populaţiei să nu intre în panică şi să permită desfăşurarea activităţilor speciale ale serviciilor de securitate.
Atentatul ar putea fi opera reţelei teroriste Stat Islamic, care a ameninţat recent Israelul, dar şi al mişcării şiite libaneze Hezbollah sau al grupurilor palestiniene.