Cea mai bună jucătoare de tenis a Rusiei, Daria Kasatkina, locul 11 mondial, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia politică instabilă din Rusia, luni, după victoria din prima rundă a turneului WTA de la Eastbourne în faţa ucrainencei Anhelina Kalinina, transmite AFP.
Aceasta din urmă nu i-a strâns mâna Dariei Kasatkina după înfrângerea în două seturi, 6-3, 6-1, pe iarba londoneză, la fel cum a procedat şi Elina Svitolina la Roland Garros.
Dar Kasatkina, care a luat poziţie de mai multe ori împotriva invadării Ucrainei de către Rusia, şi-a manifestat înţelegerea pentru această atitudine.
Întrebată după meci despre rebeliunea grupului paramilitar Wagner, condus de Evgheni Prigojin, la finele săptămânii trecute, Kasatkina nu şi-a ascuns cuvintele: „Ce resimt, este mizerabil, sincer. Nu vă ascund”.
„Familia mea, părinţii mei sunt încă în Rusia. Cum aţi văzut, în ultimele zile, a fost o situaţia tensionată acolo”, a declarat ea, subliniind încă o dată că în Ucraina este „o situaţie mai rea în continuare”.
„Mi-am făcut griji pentru prietenii mei, pentru că cei mai buni dintre ei locuiesc la Voronej, oraşul unde a intrat acest tip cu armata lui privată (Prigojin). Sunt neliniştită pentru oamenii pe care îi iubesc”, a adăugat Kasatkina, care în următorul tur o va întâlni pe Karolina Pliskova (Cehia).
Imi aduc aminte cand i-au scos pe rusi din campionatul mondial, si au intrat hoholii, dar la baraj. Si nu s-au calificat ca si-au dat autogol. ? doamne-doamne e mare ?