Vaccinarea reprezintă un drept şi nu o obligaţie, iar conţinutul Strategiei Naţionale de Vaccinare nu are nimic de a face cu obligativitatea imunizării. Este mesajul pe care a dorit să-l transmită din nou ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătăţii a participat, la Parlament, la „Ora Guvernului”.
„Strategia Naţională pentru Vaccinare aprobată prin Hotărârea Guvernului României este o componentă a Strategiei Naţionale de Sănătate. (…) Vaccinarea reprezintă un drept şi nu reprezintă o obligaţie. Tot ceea ce este conţinut în această strategie se referă la dreptul mamelor din România de a fi informate corect, de a se vaccina, iar autorităţile, instituţiile specializate medicale sunt responsabile pentru asigurarea acestor lucruri. (…) Conţinutul acestei strategii nu are nimic de a face cu obligativitatea vaccinării, dimpotrivă, dreptul fiecărui cetăţean în ceea ce priveşte opţiunea sa este respectat. Ceea ce noi suntem responsabili este să informăm corect prin intermediul profesioniştilor din sistemul de sănătate şi opţiunea este a cetăţeanului şi a părintelui. Cred că toţi avem o responsabilitate să ne protejăm copiii împotriva principalelor boli transmisibile care fac ravagii. Rujeola şi pojarul ar face în fiecare an 1,5 milioane de victime la nivel global dacă nu ar fi vaccinarea”, a spus Rafila citat de Agerpres.
Ministrul a ținut să mai amintească și că, în ultimii 12 ani, acoperirea vaccinală a scăzut în România de la peste 90% la aproximativ 80%.
„În ultimii 12 ani, aşa avem noi statistica în momentul de faţă, acoperirea vaccinală în România a scăzut de la peste 90%, cât era în anul 2010, la în jur de 80% la vaccinurile uzuale”, a arătat ministrul.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Bă, Rafila, de unde știi tu (editat), câți ar fi murit de rujeolă și pojar dacă nu era vaccinul? Te-a făcut tactu cu mama Omida? Câți n-am avut și rujeola și pojar în copilărie? Așa pot să spun și eu ca ar fi murit cu 10 milioane mai putini oameni dacă nu te nășteai!