Graffiti în limba arabă au descoperite pe patru avioane ale companiei britanice Easyjet și pe un avion al companiei spaniole Vueling pe aeroporturi franceze, printre care cel puțin un mesaj „Allah Akbar” (Allah cel mare), informează sâmbătă surse polițienești și aeroportuare citate de AFP, conform Agerpres.
Trei cazuri au fost descoperite pe aeroportul din Lyon și două cazuri la Roissy-Charles-de-Gaulle, în apropiere de Paris, conform unei surse din poliție.
Una dintre ipoteze este că mesajele au fost scrise înainte de sosirea acestor avioane pe platformele aeroportuare franceze.
La Roissy a fost descoperit la 24 noiembrie mesajul „Allah Akbar” pe un aparat de zbor al Easyjet, sosit în ajun de la Budapesta, a afirmat o sursă aeroportuară. Înscrisul a fost șters înainte ca pasagerii să se îmbarce.
Descoperirea mesajelor ridică întrebări privind nivelul de securitate de pe aeroporturi, comentează AFP.