Corpul pilotului ucis după doborârea de către aviația turcă a unui avion militar rus săptămâna trecută a fost adus în Turcia și va fi predat Rusiei la solicitarea Moscovei, a declarat duminică premierul turc Ahmet Davutoglu, relatează Reuters și AFP, citate de Agerpres.
„Corpul pilotului care și-a pierdut viața după încălcarea spațiului aerian (turc) ne-a fost predat la frontiera (siriană) noaptea trecută”, a afirmat Davutoglu în cadrul unei conferințe de presă la Ankara, înainte de pleca spre Bruxelles unde urmează să participe la summitul UE-Turcia pe problema migrației.
Un diplomat rus se va deplasa duminică în compania unui reprezentant al armatei turce în regiunea Hatay, la frontiera siriană, unde i se va preda corpul pilotului ucis, a adăugat el.
Corpul neînsuflețit este tratat conform tradiției ortodoxe, a precizat premierul turc. Pilotul a fost ucis de rebeli în Siria după ce s-a catapultat. Al doilea pilot a scăpat teafăr.