140 de ani de la nașterea „dascălului” de limbă maghiară a lui Aurel Vlaicu

Se împlinesc 140 de ani de la nașterea celui ce a fost comandant al armatei regale maghiare (1920-1945), ministru al apărării, teoretician și istoric militar, cel ce primește titlul, medalia și diploma de „Drept între popoare” din partea, Institutului „Yad Vashem”, Vilmos Nagy de Nagybaczon.

S-a născut la 30 mai 1884 în Praid, Harghita, într-o familie de secui cu origini nobiliare Vilmos Nagy de Nagybaczon (sau Nagybaczoni Nagy Vilmos). Situația materială precară a familiei și moartea timpurie a tatălui îi determină familia să se mute la Orăștie. Aici devine elev al Colegiului Reformat Kún, coleg de clasă cu Aurel Vlaicu (inginerul, pilot, inventator), Petru Groza (viitor prim-ministru al României), Nicolae Brânzeu (preot, doctor în teologie, ziarist), Otto Roth (om politic, cel ce a proclamat în 31 octombrie 1918, în condițiile destrămării Austro-Ungariei, la Timișoara, Republica Bănățeană, al cărei conducător pretindea să fie) și alții.
A fost una dintre persoanele care a avut șansa să-l cunoască mai bine pe Aurel Vlaicu. Pe perioada șederii la Orăștie, Aurel Vlaicu a fost găzduit de mama lui Vilmos Nagy, care se întreținea din găzduirea copiilor cu situație materială modestă. Casa lor a fost pe fosta stradă a Tămășesii, actuala stradă Dominic Stanca.
Nagy Vilmos, dovedindu-se de la început ca unul dintre cei mai eminenți elevi ai liceului, medita pe unii dintre colegi, care îl recompensau cu sume infime. Între ei și pe Aurel Vlaicu, la limba maghiară, (citiți nota de subsol) fiindcă Vlaicu nu vorbea și nici nu scria bine în această limbă când a venit să studieze la „Kún Collegiu” din Orăștie.
După absolvirea liceului urmează o carieră militara începută la Academia Militară Regală Ludovica (Magyar Királyi Honvéd Ludovika Akadémia) apoi la Colegiul Militar Imperial din Viena.
Urcă prin toate gradele din ierarhia militară, până în anul 1942 când Miklós Horthy îi oferă portofoliul de ministru al apărării și șef de Stat-Major al armatei ungare. Din această poziție a încercat să păstreze și să modernizeze ce a mai rămas din armata ungară, să amelioreze condițiile batalioanelor de muncă forțată formate în majoritate din evrei și fidel convingerilor sale a încercat să oprească infiltrarea politicului în armată. S-a opus cererii nemților de deportare a 10000 de evrei la muncă forțată în minele de cupru din Bor, Serbia.
(foto general)
Dreapta extremă din Ungaria nu era mulțumită de distanțarea sa de o poziție de putere și autoritate, iar după preluarea de către guvernul fascist Arrow Cross, pe 16 noiembrie 1944, la arestat la casa lui Piliscsaba. După ce a fost ținut timp de două zile la Hotelul Lomnic din Svábhegy , care a servit ca închisoare a Crucii Arrow, împreună cu fratele său Béla și alți prizonieri, a fost transferat la închisoarea de la Sopronköhida.
După război și preluarea comunistă din 1948, condamnat pe nedrept, apartamentul său a fost confiscat și pensia sa a fost revocată. Sa angajat ca grădinar și îngrijitor la pepiniera de Pilisi Parkerdő gazdaság. Unde s-a ocupat de plantarea și îngrijirea răsadurilor.
La începutul anilor ’50, a fost invitat la aniversarea a 50 de ani de la absolvirea Colegiului Kún din Orăștie. Invitația a venit din partea fostului coleg de clasa Dr. Petru Groza, atunci prim-ministru al Republicii Populare Române. Nagy răspunde că nu poate participa din pricina lipsei pașaportului și a banilor necesari pentru deplasare.
La insistențele lui Petru Groza pe lângă Mátyás Rákosi, secretarul Partidului Comunist Maghiar, acesta a făcut posibil ca Vilmos Nagy să se poată deplasa la Orăștie pentru a lua parte la reuniune. Mai târziu, tot la insistențele lui Groza, i-a fost redată și pensia.

Ca recunoaștere a meritelor sale din timpul războiului, când și-a folosit puterea pentru a împiedica deportarea evreilor de pe teritoriul ungar, în anul 1965, institutul „Yad Vashem” îi acordă titlul, medalia și diploma de „Drept între popoare”. Acest titlu se acordă ne-evreilor (creștini, musulmani, agnostici, atei și de alte confesiuni, convingeri religioase sau apartenențe etnice), care, riscându-și viața, familia și averea, au salvat viața unor evrei în timpul prigoanei fasciste. Vilmos Nagy a fost primul ungur care a primit acest titlu.
Moare la 21 iunie 1976, la puțin timp după cea de-a 92-a aniversare.

Destinul celui ce a fost comandant al armatei regale maghiare, ministru al apărării , teoretician și istoric militar, primește titlul, medalia și diploma de „Drept între popoare” din partea, Institutului „Yad Vashem”, este asemănător tuturor celor ce au dorit să rămână verticali în crezul lor pe vremurile sovietizării Europei Răsăritene. Și în cazul lui Vilmos Nagy perioada în care a fost demnitar i-a fost „recompensată” cu degradarea, temnița și confiscarea averii și a mijloacelor de trai. Însă cel mai mare rău dintre toate, după părerea mea, este trecerea în uitare a acestor Oameni și a faptelor lor.