Ironii după ce candidatul PSD Marcel Ciolacu a fost rugat, miercuri, la matinalul Digi FM, să îşi facă o scurtă descriere şi să o prezinte în engleză. Ciolacu a refuzat să o facă, spunând că are o reţinere, deoarece nu stăpâneşte bine această limbă.
”În primul rând cred că pot să le spun şi în româneşte. Nu am nicio problemă. Am o reţinere şi este normală, pentru că nu stăpânesc foarte bine şi nu cred că ăsta este exerciţiul pe care vi-l doriţi. Am discuţii tete-a-tete, nu am o problemă de conversaţii. Îi şi anunţ de la început că nu ştiu foarte bine. Cred că preşedinta Comisiei Europene a zis ‘stai liniştit’, că vorbesc mai încet. Dar am reuşit în jumătate de oră să ne înţelegem foarte bine. A fost un tete-a-tete. Am avut negocierile în ceea ce priveşte viitorul comisar şi eu zic că au ieşit acele negocieri, ţinând cont de faptul că România are pentru prima oară un vicepreşedinte al Comisiei”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri, la Digi FM.
Sebastian Lazaroiu a redat acest fragment din zicerile lui Marcel Ciolacu, pus în fața propriei incompetențe lingvistice. Nu știu dacă ați citit vreodată ceva care să fie in același timp comic și înspăimântător, afirmă Lăzăroiu.
„El a avut un tete-a-tete cu Ursula, deci fără niciun translator de față. Era vorba de negocierea comisarului european. El are rețineri să vorbească în engleză, dar înțelege câte ceva dacă interlocutorul arată puțina compasiune. I-a zis Ursulei de la început cum stă treaba, probabil o frază învățată pe de rost – ai dont spik ingliș veri gud. Ursula pare să-i fi zis „stai liniștit, că vorbesc mai încet”. Zic „pare” fiindcă Marcel insuși declară – CRED, cred că asta a spus Ursula. Nu e sigur. Ursula putea la fel de bine să-i fi zis – „the bigger the pretzel, the larger the hole”. Dar, pentru că a zâmbit liniștitor și pentru că, după, femeia a început să vorbească pe silabe, Marcel a dedus că i-a zis ce i-a zis. În fine, nu știm cum s-a desfășurat aceasta bolboroseală comică (Marcel „reticent” în engleză, Ursula despartind cuvintele în silabe) de jumătate de oră, dar, la final, România a obținut un post slăbuț în Comisie și un premiu de consolare (vicepreședinte)”, a scris fostul consilier prezidential.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Pupikuristul lui Petrov, Lazaroiu intra in scena….urale domnilor si doamnelor