Europa are nevoie de o Mare Putere

”În istoria Europei, intervalele de pace în timpul cărora reconstrucția și progresul au acoperit ravagiile războiului au fost asigurate de echilibrul temporar între Marile Puteri ale momentului. Este limpede că nu a existat un asemenea echilibru pe 24 februarie 2022, când coloanele armatei ruse au început să avanseze spre Kiev și președintele Vladimir Putin a descris Ucraina nu doar ca fiind rusească, ci leagănul primului stat rus”, scrie profesorul american Edward Luttwak.

Iminența unei invazii fusese confirmată de fotografiile din satelit cu coloanele ruse care se pregăteau să avanseze. Atunci, președintele SUA, președintele Franței și premierul Marii Britanii, alături de toți liderii aliaților activi din Europa, au avut ocazia să organizeze o întâlnire de urgență și să transmită Rusiei un avertisment categoric, dublat de o asigurare convingătoare că vor oferi Ucrainei tot sprijinul.

A fost suficient timp pentru a pregăti acest moment – au fost opt ani de la infiltrarea soldaților ruși care au invadat Donețk și Lugansk, în aprilie 2014, atunci când a fost ocupată și Crimeea.

Însă, atunci când a venit acest moment și tancurile Rusiei au intrat in Ucraina, nu e existat nicio putere hotărâtă să răspundă repede și eficient. NATO a făcut asta de câteva ori în timpul Războiului Rece, asigurându-și aliații aflați sub amenințare cu mii de trupe aeropurtate din așa-numita Forță Mobilă Aliată din Europa. Însă atunci era vorba despre vechiul NATO, care era o alianță militară veritabilă, formată din țări capabile să se apere și să-și ajute aliații mai slabi. Atunci, statele mediteraneene, care suferă de o slăbiciune cronica, care au cele mai strălucitoare uniforme militare și cea mai mică forță de lupta, nu aveau trupe ruse la granițele lor.

Odată ce țări de neapărat precum Estonia au fost incluse in NATO – împreuna cu Polonia, care avea o armată de doar 42.000 de militari la o populație de 33 de milioane de locuitori, la momentul invaziei ruse în Ucraina – NATO a încetat să mai fie o alianță eficienta.

În schimb, a devenit un soi de club de socializare. Calendarul NATO este plin de evenimente la Cartierul General Aliat de la Mons, în Belgia, unde sunt abordate tot soiul de chestiuni de apărare într-un mod profesionist și destul de liber – cu excepția faptului că nimănui nu-i este permis să vorbească, oricât de politicos, despre cele mai mari probleme militare ale celorlalți aliați, pentru a nu submina astfel planurile de război importante.

Cele mai importante momente din calendarul NATO sunt superbele summituri, cu o mulțime de steaguri care fâlfâie, unde se sărbătorește aderarea unor noi state, indiferent de capacitatea lor de a se autoapăra. Sunt invitați și președinții, și premierii statelor membre, pornind de la ideea că puterea stă în număr, fără preocupări legate de dificultatea de a se ajunge la un acord cu atât de mulți aliați.

La ultimul summit, cel de la Washington, din aprilie 2024, Biden l-a confundat pe președintele Zelenski cu Vladimir Putin, iar asta a dus puțin umor unei reuniuni în care nimeni nu a oferit vreo idee pentru încheierea războiului din Ucraina.

NATO a dovedit că nu mai este o alianță veritabilă nefăcând nimic în zilele premergătoare invaziei ruse. Informațiile din satelit arătau că forțele ruse sunt în mișcare. Chiar și cu cinci zile înainte de invazie se putea lua măsura desfășurării unor escadroane mai aproape de Flancul Estic al NATO. Până și inacțiunea ar fi fost mai bună decât ceea ce s-a întâmplat în realitate. În loc să ceară desfășurarea rapidă a unor avioane la bazele din Germania, Italia și Marea Britanie, administrația Biden a evacuat personalul diplomatic de la Kiev, stârnind panică și ducând în acest fel la evacuarea altor 20 de misiuni diplomatice. Guvernul germana a spus limpede atunci că gazoductul Nord Stream 2 nu va fi închis, chiar dacă Ucraina va fi invadată. Doar hotărârea președintelui Zelenski, a ministrului său al Apărării și a primarului Kievului au împiedicat o cădere rapidă a Kievului în acele zile. Iar rezistența continuă și acum.

Uitându-le la cronologia acelor prime zile, este limpede că Putin nu a fost descurajat: nu exista o mare putere europeană care să acționeze împreună cu SUA, compensând decăderea operațională a NATO și reducerea capacității de descurajare a NATO, din cauza extinderii în teritorii care nu pot fi apărate.

Acum, o recentă întâlnire între liderii britanic, german și francez ne arată unde poate fi găsită acea Mare Putere europeană care lipsește – într-un pact strategic solid negociat cu atenție între cele trei țări, pentru a susține reacțiile Statelor Unite la crize iminente sau un pact care să forțeze o reacție a Statelor Unite.

Indiferent de divergențele dintre Marea Britanie, Franța și Germania, cele trei țări ar putea acționa cu mult mai mare agilitate decât NATO. Este mult mai ușor să ajungi la un acord tripartit decât într-o Alianță cu zeci de membri, de la Estonia și Norvegia, până la Spania. Cu excepția Turciei lui Erdogan, nicio țară NATO nu obstrucționează în mod deliberat deciziile alianței. Însă fiecare țară membră are propriile ei obiecții atunci când vine vorba despre acțiune împotriva altor state. Populația din Bulgaria, Grecia, Muntenegru și Macedonia de Nord este preponderant ortodoxă și s-ar opune unei acțiuni împotriva Serbiei ortodoxe sau chiar a Rusiei ortodoxe. Țări musulmane precum Turcia și Albania ar putea obiecta la acțiuni împotriva unui adversar musulman. Apoi, obiecții ar putea veni din orice țară membra unde la guvernare s-ar afla un partid pacifist. Chiar și atunci când nu ar exista asemenea impedimente, toți liderii politici și militari din țările membre ar dori să se facă auziți și asta ar întârzia in mod fatal o reacție militară a NATO. Alternativa la toate aceste impedimente este un pact permanent între cele trei puteri amintite – o Mare Putere sintetică.

Este drept că Franța, Marea Britanie și Germania nu au capabilități militare formidabile. Însă forța capabilităților lor actuale combinate nu este de trecut cu vederea. Marea Britanie are forțe terestre de 70.000 de militari, iar Franța de circa 100.000. O bună parte dintre aceste forțe sunt capabile de luptă oricând, spre deosebire de multe alte armate din NATO. Acum, cancelarul Friedrich Merz s-a angajat să revitalizeze armata germana, cu accent pe blindate, care rămâne specialitatea Germaniei. La nivel maritim, o asemenea Mare Putere sintetică europeana ar fi mult mai eficientă, pentru că Marea Britanie și Franța au portavioane și submarine nucleare. Jumătate din cele 10 submarine nucleare operate de cele doua tari ar putea bloca operațiunile navale ruse în Atlantic și Arctica. Cât privește forțele aeriene, contează mai puțin numărul și mai mult faptul că ele sunt ”pe bune”, au experiența de luptă în Orientul Mijlociu și Africa. Piloții britanicii sunt gata de acțiune, un sentiment pe care îl au și piloții francezi care au executat misiuni în Africa.

Nașterea acestei Mari Puteri europene se poate întâmpla atunci când cele trei guverne ar înființa un birou de coordonare în materie de apărare și diplomație. Ar trebui să fie format din foarte puțini diplomați și militari din fiecare țară, cu rol de ”manageri de criză”. Esențial este ca ei să aibă acces direct și imediat la liderii politici și militari din țările lor, trecând peste rezistența inevitabila a celor care trebuie lăsați deoparte.

Anunțul că Marea Britanie, Franța și Germania au decis să-și coordoneze politicile în timpul unui conflict prin intermediul unei structuri comune ar provoca furie, proteste și crize de nervi în capitalele europene lăsate deoparte, care vor pretinde că și ele contează în ecuație – chiar dacă refuză să ajute la combaterea amenințării hutiților din Yemen, pentru a nu mai vorbi despre Rusia lui Putin. Și Bruxellesul ar fi furios, chiar dacă toate farmecele Ursulei von der Leyen nu pot ascunde faptul că Comisia Europeana nu poate asigura siguranța Europei în fața unor amenințări mai mari sau mai mici.

Franța, Marea Britanie și Germania au luptat în două războaie mondiale și au acum ocazia să-și combine forțele pentru a oferi Europei Marea Putere de care are urgentă nevoie. Dacă nu acționează, vor fi mai multe războaie.