Suspendarea lui Jean-Marie Le Pen din Frontul Național, partid de extremă-dreapta condus în prezent de fiica sa, Marine Le Pen, a fost anulată de justiția franceză, informează AFP, potrivit B1.ro. Hotărârea poate fi atacată cu recurs.
Jean-Marie Le Pen este cofondator al formațiunii Frontul Național, la conducerea căreia s-a aflat până în anul 2011, când i-a cedat locul fiicei sale, Marine Le Pen.
Aceasta din urmă a încercat să schimbe imaginea partidului, care sub conducerea tatălui ei a fost apreciată drept rasistă și antisemită, dar strategia a fost dezaprobată de Jean-Marie Le Pen. Ulterior, actualul lider al Frontului Național a convocat biroul executiv al formațiunii, care a decis să-l suspende pe Jean-Marie Le Pen din partid.