Peter Thiel: Un guvern mondial, o amenințare mai mare decât războiul nuclear

Miliardarul Peter Thiel, cofondatorul PayPal și Palantir și finanțator al începutului de carieră al vicepreședintelui JD Vance, spune că riscurile generate de apariția unui guvern mondial sunt mai grave decât riscul unui război nuclear, al dezastrelor naturale sau riscurile aduse de dezvoltarea inteligenței artificiale.

Într-un interviu recent, Thiel a făcut o analogie cu un film din anii 1940 care sugera că anihilarea nucleară a omenirii poate fi evitată doar prin crearea unui guvern global. Thiel spune că, în acest fel, oamenilor li se sugerează ca au de ales intre Antihrist și Apocalipsă, între controlul centralizat și catastrofă. Thiel, crescut în SUA, dar într-o familie de intelectuali germani, europeni, se deosebește prin cultura sa de alți miliardari din domeniul tech. Thiel spune că lumea de zi nu este hipnotizată de un Antihrist charismatic, pe modelul din literatura apocaliptică. În schimb, în societatea contemporană este cultivate frica, printr-o retorică permanentă și falsă despre riscurile existențiale.

”Antihristul modern va prelua controlul asupra lumii este vorbind încontinuu despre apocalipsă”, spune Thiel. În lumea contemporană nu se mai vorbește despre pericolul intrării tehnologiei pe mâna vreunui geniu malefic, ci despre oprirea întregului progres tehnologic. ”În lumea noastră, Dr. Strangelove a fost înlocuit de Greta Thunberg”, spune Thiel.

În ce privește inteligența artificială, Thiel nu împărtășește nici viziunile utopice, nici pe cele apocaliptice. ”Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este cât de mare este inteligența artificială. Răspunsul meu este că inteligența artificiala este ceva mai mult decât o bulă și mai puțin decât transformarea totală a societății noastre”. Thiel a comparat impactul potențial al inteligenței artificiale cu cel al internetului în anii 1990, spunând că ar putea crea ”niște companii foarte mari” și ar putea ”adăuga câteva procente la PIB”, o creștere de circa 1% în fiecare an, vreme de un deceniu. Thiel nu crede că inteligența artificială de una singură ar putea pune capăt stagnării economice – este o forță importantă, însă nu una revoluționară.

Peter Thiel, unul dintre mentorii vicepreședintelui JD Vance, vorbește nu din perspectiva unui ascet, ci din cea a unui personaj extrem de implicat în evoluțiile politice și tehnologice din SUA și din lume. Când vorbește despre inteligența artificială, despre guvernanță globală și ”apocalipsă”, Thiel este lupul moralist. Nu este primul – de când au devenit cea mai mare putere economică a lumii,  Statele Unite i-au avut pe John D. Rockefeller (urmat de un fiu devenit mogul media și de un nepot care a fost vicepreședinte), pe Hnery Ford, pe frații Koch și Goldman Sachs. Cu toții au influențat sau chiar au dictat politicile americane sau au inventat presupuse campanii pentru libertate în spatele cărora s-a ascuns neoliberalismul și războiul său împotriva majorității celor care muncesc. Diferența dintre oligarhii generațiilor trecute si cei de acum este că ultimii dețin ceea ce însuți Thiel inventează și produce – mașini care modifică comportamentul uman, servere, algoritmi concepuți de inteligența artificială și mii de kilometri de cabluri submarine care le conectează. Toate sunt concepute pentru a atrage atenția, pentru a fabrica dorințe și apoi pentru a-i determina pe oameni să presteze, fără să-și dea seama, un volum uriaș de muncă voluntară în beneficiul noilor oligarhi – căutări online pentru produse, recenzii, note, clipuri de prezentare.

Peter Thiel încearcă să vorbească profund despre riscurile unui guvern global, dar el însuși este o rotiță în mașinăria modifică comportamentul oamenilor tocmai pentru a accepta aceste riscuri.

Recomanda [votes_up id=858611]

17 Comentarii

  1. cei 1% devin lacom mai bogati decat le e societal tolerabil („LACOMIA nu poate fi opriza din interior”) …in timp ce cei 99% saracesc vizibil
    TRENDUL datoriei interne a USA explodeaza exponential …deja au mai adogat pe viitorii 2 ani „4 TRILIOANE” 🙁 la datoria de 36 de TRILIOANE apasand destructiv pe VALUTA „TREZORIERA” DOLLAR !
    Cum va putea in viitor un stat SUPRA-indatorat sa garanteze valoare MONEDEI pe care-o tipareste ? DOLLAR = OUT ?

    Se vede ca STATUS QUO-ul nu mai tine mult si … straniu apocaliptic e infricosator noua veszicilor ca LUMEA ARE AZI ALTERNATIVE la sistemul IRREPARABIL DE AZI !

    BRICS-ul e inceputul unii nou ciclu SOCIO-ECONOMIC in istoria societala a omenirii … care si el, BRICS-ul candva, va sfarsii in secole … prosst, lasand CICLIC, locul altui sistem … societal al viitorului !

    Sunt semne (G7 depasita economic miondial de BRICS) ca traim azi sfarsitul unui imperiu istoric 🙂 si nasterea ALTUIA !
    BRICS-ul nu e perfect … nu exista perfectinue insa el va fi o vreme mai bun decat ce-i invechit (1% vs 99% azi) ! merau a fost asa
    CICLICITEA istorica o spune … vezi ANTICHITATEA si pe urma EVUL MEDIU INTUNECAT … apoi … „ILUMINISMUL” !
    In religii e la fel … nu mai avem credinta absurd-stranie de pe vremea „arderilor pe rug” … totul devine azi: oarecum LAICIZAT ❤️!
    PUP !
    IQ=?

    • Cher mishteaux, tu chi ar cre zi, tu cred ul?! ca ac el def icit es te de do ar 34 de trili oane?! Su nt ana listi ec onomici, Doug Casey par example, care estim eaza ca ar fi apr oape de 200 tri lioane…

    • HEHEHE! 😀 😇👍😁
      Daca piata „OPTIUNILOR” pe BURSA din NY cade
      200 de trilioane se „topesc” in 6 luni 😀 !
      Clar ca nu cred … nu-s CREDUL ! 😀
      (desi deseori asa par pro…, care NU PRICEP ! Tu intrebi RETORIC ! … pentru ca tu ai vazut discret unele PRE-PREDICTII care poate nu trebuiau facute-nainte … mai ales TUN-ul pe BURSE republikan 😮 sau recent: faza cu 600 metri lateral la FRODOW in IRAN 😉 … pentru ca: „NU-S TOTI PROS… TOT TIMPUL” BRAVO !)

      Mereu ma bucur cand sub camuflaj, sunt inteles (totusi!) !
      Asta LA VEDERE e „DATORIA OFICIALA” … ce-i in spatele ei poate fi pomenit doar intre cunoscatori 😉 (esti unul?) ! PUP!

  2. Unde greseste Razvan Croitoru este ca enumera crestini „John D. Rockefeller (urmat de un fiu devenit mogul media și de un nepot care a fost vicepreședinte), pe Hnery Ford, pe frații Koch’miliardari persoane fizice si da cu mucusul in fasole cu Goldman Sachs care de fapt e o companie fondata de Marcus Goldman si Jozef Sachs,doi fenicieni
    Ori suntem comentatori ori nu mai suntem!

  3. Deosebirea dintre URSS si SUA in privinta multimiliardarilor rezida in reteta de fabricatie…In URSS sunt fabricati de COM intern, adica de PARTIDUL MONDIAL fiind numiti oligarhi care sunt supusi sefului COM intern, pe cand in SUA miliardarii ROSII fabrica direct
    atat slugile care presteaza pentru „guvernul mondial”, cat si slugile care „combat guvernul mondial”…Alaturandu-i pe Thiel lu Söros
    avem reprezentarea acestei realitati, ambii fiind dislocati in SUA din Europa…

    • toti sunt khazari si in Rusia si in SUA, URSS s-a ridicat pe banii din SUA

  4. Peter Thiel e un cunoscut globalist nu pricep cum de a devenit peste noapte dusmanul „guvernului mondial”.Asta e ca lupul care vrea sa combata vulpile care fura gaini…ca sa-i ramana lui tot cotetul

  5. Lumea asta nu a înțeles pe deplin dragostea infinită a lui Dumnezeu față de noi muritorii păcătoși și esență salvării din păcate ,prin fiul său Hristos,o parte din fața urâtă a acestor vremuri este rezultatul neascultării și depărtării de Dumnezeu și valorile creștine și înlocuirea divinității ,cu tot felul de surogate însă mânia lui Dumnezeu se va descoperi față de fiecare necinstire ,ce trebuie să știe fiecare , că dincolo de toate , singurul care are ultimul cuvânt este Dumnezeu,care va face praf această șandrama ,a imoralității și destrăbălări

  6. Un oligarh empatic şi filantrop se preocupă de nu mai poate de grija oamenilor… şi le vorbeşte fraierilor, scuze, cetățenilor, ca şi când nu ar exista un Guvern Mondial:

    „- Nu! Nu! Frați oameni! Nu există la acest moment sub nicio formă un Guvern Mondial! Să nu cumva să credeți că acesta Guvern Mondial a existat şi există, pentru că nu există vreun Guvern Mondial! Pe cuvântul meu de oligarh globalist, mâncațe-aş!”

  7. O stire din Metropola (Franta) de care se pare ca mai de curind depinde colonia bananiera de pe Dimbovita : in tara adusa aproape de starea de ruina de macroul de Sena exista 2 (doi !!) ministri ai Sanatatii (ministre de la Santé) ! Yannick Neuder si Catherine Vautrin ! Bine, fiecare din cei doi „bagati” strategic in cite un minister cu un nume aiuristic, dar avind ca „obiect de activitate” sanatatea ! Franta, tara in care s-a ajuns ca la „Urgente” sa se astepte pina si zece ore pe un pat rulant, pe un culoar”, pina cind o asistenta medicala sa te bage in seama !

    • Guvernul Mondial va fi condus de ei alesii, goimii cele 500 milioane vor fi pe post de sclavi. „Dr. Mandelstein la Zionist International Congress 1897:
      „ Evreii isi vor folosi toata influenta si puterea pentru a preveni progresul si prosperitatea tuturor celorlalte natiuni si sunt decisi sa adere catre destinul lor istoric , acela de a cuceri puterea mondiala” Walther Rathenau scria la 24 decembrie 1921 in Wiener Freie Presse:
      „ Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii„ „David Rockefeller:
      „Tot ce avem nevoie este o criza majora, iar natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala „

  8. Sa ia exemplu Romania cu două guverne in paralel(București și UE) cu un singur și același număr de cetățeni! Urmările sunt devastatoare în România! Ce e așa greu de văzut mai ales că totul e la vedere?! A crescut numărul oligarhilor români deveniți infractori prin legi de furat cu dedicație sau direcționare, tara e la pământ din toate punctele de vedere!

  9. Eu cred ca cel mai recent pe miliardarul american de origine „germana” (? …) Peter Thiel l-a deranjat aiureala aia cu Greta Thunberg (de care nu mai vorbeste nimeni de ani de zile, si-a cam facut show-ul !) ducind cu barcazu’ citiva saci cu faina in Gaza … In rest, da, lupul moralist … sa criticam „guvernul mondial”, da’ ce bine mi-ar sta ca prim ministru !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.