După despărțirea de Igor Tudor, pe lista scurtă a celor de la Juventus ar mai fi rămas doar două nume: Luciano Spalletti și Raffaele Palladino.
Juventus l-a preferat pe Spaletti, datorită CV-ului său mult mai consistent. Palladino reprezenta soluția de buget, dar lipsa sa de experiență i-a determinat pe bianconeri să-l prefere pe mai titratul Spalletti. Palladino are doar 126 de meciuri ca antrenor în Serie A, debutând abia în 2022 pe banca celor de la Monza.
În alegrerea lui Spalletti, un rol important l-a avut ”ministrul de externe” al celor de la Juventus, fostul mare jucător Giorgio Chiellini.
Luciano Spalletti va semna un contract valabil până pe 30 iunie 2026, urmând să încaseze 3 milioane de euro. În cazul în care va reuși să o califice pe Juventus în Champions League, contractul se va prelungi automat pentru încă două sezoane.