Victor Ponta a spus miercuri, în ședința de guvern, că o nouă lege a educației ar fi oportună doar atunci când toată lumea este de acord. „Eu nu sunt de acord să schimbăm nicio lege a educației”, a mai spus premierul.
„O să facem o nouă lege atunci când e toată lumea de acord – Parlamentul, președintele României, sindicatele, profesorii, elevii, părinții. Am văzut că a început iarăși agitația că iar schimbăm legea. Eu nu sunt de acord să schimbăm nicio lege a educației până când nu o facem ca în Europa sau America, cu gândul în viitor. Toată lumea trebuie implicată. Educația e a tuturor, nu a Guvernului, și vreau să măsurați de o mie de ori, nu ca în Deltă. Discutați cu toată lumea. Vă rog să fiți implicat, dar să dați un mesaj foarte clar, nu de instabilitate. Nu vă grăbește nimeni. Dați mesajul de stabilitate și seriozitate”, a spus Ponta, potrivit B1.ro.
Premierul a mai solicitat locuri suplimentare la facultățile care scot IT-iști.
„Vă rog la cererea tuturor companiilor de IT să găsiți o soluție să avem mai multe locuri la facultatea de IT. Degeaba producem metalurgiști și tot felul de alte meserii pe care nu le mai caută nimeni. Toată lumea caută IT-iști și nu avem absolvenți destui. Vă rog să vă întâlniți cu rectorii și să găsiți soluții să avem mai multe locuri pentru acest domeniu care suferă deja în România din lipsă de oameni pregătiți”, a fost mesajul premierului.