Preşedintele PC, Daniel Constantin, spune că Victor Ponta se bucură în continuare de susţinerea partidelor din coaliţie şi, personal, nu crede că se impune demisia premierului.
„Victor Ponta se bucură în continuare de susţinerea noastră, a partidelor din coaliţie, pentru funcţia de premier. Personal, nu cred că se impune demisia premierului”, a spus Constantin.
„Pe de altă parte, nu pot să nu observ o coincidenţă între audierea de dimineaţa a domnului Ponta exact în ziua în care PNL urma să depună moţiune de cenzură”, a adăugat el.
Klaus Iohannis a cerut vineri demisia premierului Victor Ponta, în contextul în care Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de premier.
Victor Ponta este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul de corupţie de la companiile energetice Turceni şi Rovinari privind încheierea unor contracte de asistenţă juridică.