Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat duminică seară, la Digi24, că Biroul Permanent Naţional va începe procedurile de excludere a cinci lideri liberali dacă aceştia nu îşi depun demisiile până luni la ora 12.00. Vizaţi sunt Lucian Bode, Rareş Bogdan, Adrian Veştea, Hubert Thuma şi Alina Gorghiu.
Bolojan a afirmat că partidul nu poate funcţiona fără reguli clare şi fără asumarea deciziilor interne:
„Biroul Permanent Naţional va trece la declanşarea procedurilor de excludere din partid. Nu există altă posibilitate. Nu poţi să pretinzi că eşti membru într-un partid care hotărăşte o anumită direcţie şi să te trezeşti într-un Guvern cu PSD”, a declarat liderul liberal.
El a subliniat că PNL nu va avea reprezentanţi în noul Guvern, întrucât toţi cei nominalizaţi pentru Cabinetul Veştea „nu vor mai fi membri ai PNL” odată ce procedura de excludere va fi declanşată.
Lista miniștrilor cu care Adrian Veștea merge în Parlament
„Mai există şi întâlnirea cu colegii pe care îi sfidezi, de care îţi baţi joc prin această atitudine. În nicio organizaţie care vrea să performeze nu există aşa ceva”, a adăugat Bolojan.
Deşi premierul desemnat nu a prezentat oficial lista miniştrilor, surse politice afirmă că Alina Gorghiu — căreia i s-a cerut demisia până luni la prânz — ar urma să fie vicepremier în Guvernul Veştea.
Congresul Extraordinar al PNL a cerut demisii şi din partea lui Rareş Bogdan, Lucian Bode, Adrian Veştea şi Hubert Thuma, pe fondul tensiunilor interne privind direcţia partidului şi relaţia cu PSD.
Robert Sighiartău a anunțat în timpul congresului de astăzi că Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu au încălcat în mod repetat deciziile PNL, au participat la acțiuni și demersuri contrare intereselor partidului. Congresul reține responsabilitatea politică a lui Lucian Bode pentru situația financiară gravă în care s-a aflat PNL la finalul mandatului său de secretar general.