Adrian Țuțuianu: Schimbarea legislației, obligatorie pentru anticipate

Țuțuia a mai arătat că Legea 208 trebuie modificată sub aspectul termenelor și al unor cerințe și a dat ca exemplu un partid mic, care nu poate să strângă numărul de semnături prevăzute de lege într-o perioadă foarte scurtă.

Adrian Țuțuianu: Schimbarea legislației, obligatorie pentru anticipate

Sursa FOTO: Facebook / Adrian Țuțuianu

Țuțuia a mai arătat că Legea 208 trebuie modificată sub aspectul termenelor și al unor cerințe și a dat ca exemplu un partid mic, care nu poate să strângă numărul de semnături prevăzute de lege într-o perioadă foarte scurtă.

Adrian Țuțuianu, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a vorbit despre alegerile anticipate, explicând la Digi24 că organizarea unui scrutin anticipat trebuie făcută cu modificarea legii 208/2015, pentru că altfel există riscul ca anumite drepturi electorale să fie încălcate.

Adrian Țuțuianu a afirmat că „dacă se va ajunge la o situație de blocaj politic și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Constituție” și că ”se pot organiza alegeri parlamentare anticipate”.

O analiză a cadrului normativ

„Am văzut că sunt și jurnaliști, diverși comentatori în spațiul public care au asociat comentariile noastre și opiniile noastre unor dorințe ale unor anumite partide. Nu are nicio legătură”, a mai spus președintele AEP, în contextul în care a explicat că autoritatea pe care o conduce a făcut o analiză a cadrului normativ existent astăzi și a implicațiilor de natură logistică.

„Ceea ce noi am arătat în comunicarea publică este faptul că sunt implicații juridice, administrative și logistice care trebuie analizate. Este nevoie de un act normativ care să stabilească termene derogatorii de la legea 208 pe 2015. Un asemenea act normativ ar însemna fie o ordonanță de urgență – acest Guvern nu poate adopta ordonanță de urgență – fie un proiect de lege care să fie trecut într-o manieră foarte rapidă prin ambele camere și să ajungă rapid la promulgare. Aceasta din perspectiva termenelor și modificării legislației”, a mai explicat Țuțuianu la Digi 24.

Scrutin parlamentar anticipat

„Suntem în blocaj. Dar dacă se ajunge la concluzia că soluția va fi alegerile anticipate, apelul meu este la întreaga clasă politică să convenim termenii unui act normativ, să-l punem pe masă și să-l trecem rapid prin Parlament, ca să creăm cadrul normativ necesar”, a mai spus Adrian Țuțuianu.

Avem de adoptat patru-cinci hotărâri de guvern

Adrian Țuțuianu a mai arătat că trebuie adoptate rapid patru-cinci hotărâri de guvern, astfel încât să ”ne încadrăm undeva în 75 de zile cu toate operațiunile electorale”, apoi a atras atenția asupra faptului că trebuie găsită o rezolvare și a altor aspecte.

Citește și: Sondaj IRES: Dacă duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare, AUR ar obţine 40%, urmat de PSD 21%, PNL 17% şi USR 10%

„În cazul celor care vor să-și exercite votul prin corespondență, legea actuală spune că trebuie să se înscrie până în luna aprilie a anului în care au loc alegerile. Trebuie să stabilim aici un termen iarăși derogatoriu, când se pot înscrie, pentru că altfel afectăm un drept electoral”, a explicat președintele AEP.

Țuțuia a mai arătat că Legea 208 trebuie modificată sub aspectul termenelor și al unor cerințe și a dat ca exemplu un partid mic, care nu poate să strângă numărul de semnături prevăzute de lege într-o perioadă foarte scurtă. Astfel, președintele AEP a adus în discuție posibilitatea reducerii numărului de semnături necesare depunerii candidaturilor.

”Trebuie să ne încadrăm în termenul de 90 de zile”

„Dacă s-a decis dizolarea și președintele dizolvă Parlamentul, termenul de trei luni este obligatoriu. În cadrul acestui termen, trebuie să ne încadrăm cu toate activitățile care fac obiectul reglementării. În termenul de 90 de zile trebuie să ne încadrăm, că nu cred că și-a propus cineva să încalce Constituția(…) termenele din legea 208 pe 2015 sunt construite având în vedere un scrutin la termen”, a mai spus președintele Autorității Electorale Permanente.

 

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Sa tot zis ca nu e nevoie de nimic in plus. A zis oameni seriosi si credibili, gen Adrian Severin se dizolva parlamentu si se organizeaza alegeri punct. Nu trebuie organizate alegeri neaparat anticipate ci doar alegeri. Singura diferenta este ca se dizolva parlamentul. Da cand propagamda are alte interese gasesc cate unu din asta ce pare inteligent si zice inteligentu ce comanda propaganda….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.