Cornel Dinu i-a criticat dur pe selecționerul Christoph Daum, pe jucătorii convocaţi de acesta la naţională și pe preşedintele Federaţiei, Răzvan Burleanu, după remiza cu Danemarca de duminică seara.
„Acest neamţ (antrenorul -nr.) care nu are nicio treabă cu rigorile fotbalului german a spus înainte de meci că vom ataca şi când nu vom avea mingea. Dacă ai o urmă de bun simţ, după ce s-a întâmplat la meci, îl trimiţi acasă. Dar aşa se întâmplă când suntem conduşi de cine suntem conduşi. A ajuns să ne conducă un propagandist al SRI-ului (referire la Burleanu – nr.), care îl perie pe acest neamţ, explicându-ne ce planuri a făcut în sufragerie. Acest propagandist prăduitor şi turnător a venit în mijlocul fotbalului şi îl distruge. Nu există un plan coerent de atragere de fonduri sau de dezvoltare. Decadenţa şi distrugerea nu cunosc margini la noi”, a spus Dinu, la Digi Sport Special.
Întrebat dacă o eventuală demitere a lui Daum ar schimba în bine lucrurile, acesta a lăsat să se înţeleagă că principalul responsabil pentru ce se întâmplă la naţională este Burleanu, nu selecţionerul şi echipa lui.
„Acum e târziu, mai ales că acest impostor al fotbalului nu ştie să gestioneze momentele de criză. Ăsta nu ştie cum să fure mai mult cu aceste centre de excelenţă despre care nu a auzit nimeni, dar despre care spune că le-a format”, a susținut Dinu.