Prin Decizia nr. 102/27.05.2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 şi 392bis /03.06.2011, a fost aprobată Procedura Programului naţional multianual pe perioada 2002 – 2012 pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului.
Obiectivul Programului îl constituie stimularea dezvoltării meşteşugurilor şi a micii industrii din România, a întăririi clasei de mici meşteşugari si artizani, protejarea meseriilor care presupun un număr mare de operaţii executate manual şi relansarea serviciilor şi a produselor obţinute de aceştia, promovarea acestor produse şi servicii pe pieţele naţionale şi internaţionale, precum şi creşterea numărului de locuri de muncă prin implicarea in astfel de activităţi a tuturor categoriilor economico-sociale .
Bugetul Programului pentru anul 2011 este de 1.000.000 lei.
Beneficiari eligibili în cadrul Programului sunt operatori economici (întreprinderi mici şi mijlocii definite conform prevederilor Legii nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare), respectiv societăţi comerciale, societăţi cooperative, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, precum şi asociaţii profesionale sau fundaţii.
Activităţi eligibile in cadrul Programului sunt:
a) participări la târguri şi expoziţii organizate în ţară şi în stăinătate, cu stand propriu sau în asociere cu alţi operatori economici;
b) instruire în domeniile de artă populară şi meşteşug;
c) elaborarea şi producţia de materiale tipărite de promovare a produselor de artă populară, artizanat şi a meşteşugurilor;
d) realizarea unui site pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor, în limba română şi cel puţin într-o limbă de circulaţie internaţională,
e) promovarea on-line a produselor cu specific meşteşugăresc şi artizanal;
f) vânzarea on-line a produselor cu specific meşteşugăresc şi artizanal, prin achiziţionarea unui soft specific necesar înfiinţării unui magazin on-line;
g) achiziţionarea de calculatoare (tip PC şi/sau sisteme portabile, licenţe);
h) achiziţionarea de diverse scule, dispozitive, echipamente, utilaje, maşini;
i) mijloace de transport auto pentru mărfuri
j) consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul prezentului program (nu mai mult de 10% din valoarea cheltuielilor eligibile)
Tipul de ajutor financiar
Valoarea alocaţiei financiare nerambursabile este egală cu echivalentul a maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar fără să depăşească suma de 40.000 lei pentru fiecare beneficiar.
A.I.P.P.I.M.M. demarează implementarea Programului în termen de 5 zile lucrătoare de la data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României.
Începând cu data de 14.06.2011, ora 10.00 şi până în data de 18.06.2011, ora 20.00, solicitanţii vor completa şi vor transmite on-line un formular de preselecţie, conform aplicaţiei software care va fi disponibilă pe pagina web a instituţiei, la adresa www.aippimm.ro.