A murit cel mai în vârstă bărbat din lume

Indonezianul care susținea că are 146 de ani a fost înmormântat luni în provincia Java Central unde a locuit ultimii săi ani de viață, a anunțat presa locală citată de EFE.

Documentul de identitate al lui Sodimejo, cunoscut și sub numele de Mbath Gotho, arată că acesta s-a născut pe 31 decembrie 1870 la Sragen și dovedește că este decanul omenirii, un record care nu a fost însă niciodată oficializat.

Funeraliile au fost organizate de nepotul său Suryanto iar rămășitele pământești ale lui Mbah Gotho au fost depuse în cavoul familiei, alături de cele ale uneia dintre fiicele sale, care a murit la 60 de ani.

Potrivit documentației, bărbatul s-a născut la un după inaugurarea canalului Suez și în anul în care Indonezia a abolit sistemul culturilor forțate când agricultorii erau obligați să muncească pe plantațiile guvernului colonizator olandez.

Sodimejo, care ar fi venit pe lume în perioada Indiilor Olandeze de Est, a trăit al Doilea Război Mondial și independența țării (1945), epoca Sukarno (1945-65), regimul Suharto (1967-98) și noua etapă democratică a țării.

Potrivit Guinness World Records, recordul de longevitate îl deține franțuzoaica Jeanne Louise Calment, atestată drept singurul om din lume care a trăit 122 de ani și 164 de zile.

Decana de vârstă a omenirii este în prezent jamaicana Violet Brown, care s-a născut la 10 martie 1900.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.