Peste un milion şi jumătate din apelurile de la 112 recepţionate de la începutul anului şi până în prezent au fost efectuate de persoane care fie au sunat din greşeală, fie nu au spus nimic la telefon, fie au fost apeluri abuzive, aducând ofense operatorilor, anunţă Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Spre exemplu, o persoană din Iaşi a apelat în mod abuziv numărul 112 de peste 15.000 de ori în ultimele opt luni, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 62 de apeluri. Apelantul a utilizat o cartelă prepay şi, de cele mai multe ori, a avut un comportament neadecvat faţă de operatori şi a adresat cuvinte jignitoare.
De asemenea, o persoană din judeţul Mureş a sunat de 7.109 ori la numărul 112 de la începutul anului, iar o alta din judeţul Botoşani de 5.160 de ori.
Potrivit legislaţiei, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale sesizează cazurile de persoane care apelează abuziv 112 către Poliţia Română, în vederea identificării şi sancţionării acestora.
În anul 2024 un număr de 163.000 de apeluri la 112 au fost abuzive, fiind efectuate de persoane care au făcut glume sau au adresat injurii operatorilor. Trei sferturi dintre apelanţii abuzivi au fost adulţi, arată purtătorul de cuvânt al STS, col. Cătălin Chirca.
Apelarea abuzivă a Serviciului de urgenţă 112 se pedepseşte cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenţie se deplasează în teren şi constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. O nouă contravenţie, în interval de un an, se sancţionează cu amendă de la 4.000 de lei la 8.000 de lei.
Your passion for this topic is contagious! After reading your blog post, I can’t wait to learn more.
Sa suni de 15.000 de ori la 112 poate ca este orb si nu vede tastatura de la telefon si apasa pe o tasta anume ca vrea sa formeze un număr iar telefonul ia automat numărul 112 !
Arafatul n-are nr. pe casa daca permite ocuparea unei linii de urgenta cu 1,5 milioane de apeluri false ! Blocarea nr. apelant nu este singura solutie reala ? Altfel, 112 este o jucarie mai ieftina decat cazarea la balamuc a tuturor nebunilor din RO, dar nu se mai intelege rolul nr. de urgenta.
atata timp cat amenzile neplatite nu se transforma in munca fortata nu se va rezolva nimic
Blocarea apelului de la numerele de apeluri false este metoda directa si eficienta. Amenda este altceva, buna pentru militieni fara minte.
-i-ai auzit pa robotii de la 1–1-2 cum vorbesc?
Vina este exclusiva a autoritățiĺor ! Omul este bolnav ,nu are discernămînt !