O femeie a murit, iar fiica ei în vârstă de doi ani a fost rănită grav, în urma unui accident rutier care a avut loc, duminică, în afara localităţii Arpăşel, judeţul Bihor, după ce maşina în care se aflau, condusă de un bărbat de 29 de ai, a intrat într-un copac, apoi s-a răsturnat.
„Un bărbat de 29 de ani din Batăr, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Franţa, pe fondul neatenţiei a pierdut controlul direcţiei, autoturismul a părăsit partea carosabilă, a intrat într-un copac, apoi s-a răsturnat”, a declarat Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, citată de Mediafax.
Fetiţa a fost transportată cu elicopterul SMURD la un spital din Timişoara.
„Fetiţa este în stare gravă, cu traumatism cranian sever şi a fost transportată de un elicopter la Timişoara. Noi am preluat-o de la Salonta”, a declarat dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD Bihor.
Şoferul maşinii, tatăl fetiţei de doi ani, a scăpat fără nicio rană.