Acord politic între cele două parlamente din Libia

Reprezentanții celor două autorități politice în dispută din Libia au anunțat, duminică, la Tunis, ajungerea la un acord politic care ar urma să fie aprobat de cele două parlamente – cel de la Tripoli și cel de la Benghazi – pentru a pune capăt conflictului care afectează țara nord-africană, transmit AFP și Xinhua, potrivit Agerpres.

‘Este un moment istoric pe care libienii, arabii și lumea întreagă îl așteptau’, a declarat Awad Mohammed Abdoul-Sadiq, vicepreședintele autointitulatului ‘Congres General Național’, cu sediul la Tripoli, care nu este recunoscut de comunitatea internațională.

Libia este marcată de haos după căderea, în 2011, a regimului condus de Muammar Gaddafi. Două autorități politice, stabilite la Tripoli și Benghazi (est), își dispută puterea începând de anul trecut.

După un an de negocieri, fostul emisar al ONU pentru Libia Bernardino Leon a ajuns cu reprezentanții celor două părți la un acord de principiu cu privire la crearea unui guvern de uniune națională, dar înțelegerea a fost ulterior respinsă de cele două parlamente.

‘Invităm țările vecine, dar și comunitatea internațională să susțină acest acord care va face mai sigură această regiune’, a adăugat vicepreședintele parlamentului de la Tripoli.

Conform Xinhua, va fi creat un comitet cu 10 membri care va avea la dispoziție două săptămâni pentru a se pronunța asupra viitorului guvern.

De asemenea, acordul prevede că un comitet, format tot din 10 membri, va avea misiunea de a revizui Constituția. Surse politice libiene au declarat că noua lege fundamentală se va baza pe Constituția elaborată în 1951 (la scurt timp după declararea independenței Libiei) și revizuită în 1963.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.