Afaceri murdare în sânul Vaticanului

Acuzarea în procesul de corupţie în care este judecat cardinalul Angelo Becciu, implicat într-o afacere imobiliară murdară cu o proprietate din Londra, a solicitat instanţei miercuri să-l condamne pe cardinal la 7 ani şi 3 luni de închisoare, transmite Reuters.

Înainte de a fi concediat de papa Francis din alte motive, cardinalul Becciu era unul dintre cei mai puternici oameni de la Vatican. El a fost secretar adjunct de stat în perioada 2011 – 2018 şi apoi a condus departamentul Vaticanului care studia potenţialii candidaţi la sanctificare, până la îndepărtarea sa din funcţie în 2020.

Procurorul Alessandro Diddi a solicitat această pedeapsă la finalul prezentării cazului în procesul ce a început în urmă cu 2 ani şi în care, cardinalul Becciu (75 de ani) – oficialul cu cel mai înalt rang din Vatican care a ajuns vreodată în faţa instanţei – este unul dintre cei 10 acuzaţi.

Alessandro Diddi a solicitat instanţei condamnări pentru toţi cei 10 acuzaţi, care au pledat cu toţii nevinovat. El a solicitat, de asemenea, confiscarea unor bunuri în valoare de mai multe milioane de euro.

Procesul este legat în special de complicata achiziţie a unei clădiri de lux din Londra de către Secretariatul de Stat al Vaticanului. Vaticanul a vândut clădirea anul trecut înregistrând o pierdere estimată la aproximativ 140 de milioane de euro

Pe banca acuzării se află mai mulţi angajaţi ai Vaticanului dar şi doi agenţi imobiliari ce au fost acuzaţi de Vatican de extorcare.

Papa Francisc l-a îndepărtat pe cardinalul Becciu de la conducerea departamentului privind sanctificarea în anul 2020 în urma unor acuzaţii de nepotism. Aceste acuzaţii au reapărut şi în cadrul procesului actual, dar cardinalul Becciu le-a respins în totalitate.

Într-un comunicat dat publicităţii înainte ca acuzarea să-şi anunţe solicitările, cardinalul Becciu s-a declarat „îndurerat” de faptul că procurorul Alessandro Diddi l-a prezentat ca pe un personaj sinistru.

„Am lucrat mereu pentru binele Bisericii căreia i-am dat dedicat întreaga mea viaţă. Sunt nevinovat nu numai pentru că nu am furat niciodată un singur cent dar nici nu m-am îmbogăţit şi nu am îmbogăţit vreun membru al familiei mele”, a declarat cardinalul Becciu.

Decizia instanţei este aşteptată spre sfârşitul acestui an, după o pauză de vară şi mai multe audieri ale părţilor vătămate în această afacere imobiliară, printre care Banca Vaticanului.

Cardinalul Becciu este acuzat de deturnare de fonduri, abuz în serviciu şi convingerea unei persoane să depună mărturie mincinoasă. Procurorul Alessandro a solicitat instanţei confiscarea unor bunuri în valoare de 14 milioane de euro din averea cardinalului, interdicţia pe viaţă pentru acesta de a mai deţine funcţii la Vatican şi o amendă de peste 10.000 de euro.

Acuzarea a solicitat de asemenea şi o pedeapsă de peste 11 ani pentru unul dintre agenţii imobiliari, Raffaele Mincione, şi respectiv de peste 9 ani pentru celălalt, Gianluigi Torzi, precum şi confiscarea a 172 de milioane de euro din averea lui Mincione şi respectiv 71 de milioane de euro din averea lui Torzi.

Procurorul a solicitat condamnarea la aproape 4 ani de închisoare pentru elveţianul Rene Bruelhart, fost conducător al departamentului de informaţii financiare al Vaticanului şi de peste 4 ani pentru fostul director al acestui departament Tommaso Di Ruzza.

O sentinţă de aproape 5 ani a fost solicitată pentru analista de securitate Cecilia Marogna, acuzată că ar fi deturnat fonduri destinate eliberării unei călugăriţe columbiene ce a fost răpită în Mali de un grup afiliat Al-Qaida. În presa italiană Cecilia Marogna, 39 de ani, este numită „doamna cardinalului” pentru o presupusă relaţie amoroasă cu Becciu.

După ce a fost destituit de papa Francisc, cardinalul Becciu a rămas şi fără drepturile asociate poziţiei de cardinal, cum ar fi dreptul de a participa la conclavul secret în care este ales un nou papă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

7 Comentarii

  1. Nu se poate. Corupție exista doar în România. Ucraina și Vaticanul sunt îngerii corectitudinii. Urmează o serie de îngeri, gen: Bideu, UE, Big Pharma, ONU, OMS, trusturile de presa, mulținationalele și firește Coreea de Nord fiindcă asa e trendul cu joben și mănuși albe.
    PS. Cica, bombele atomice lansate de americani asupra Japoniei au fost de fapt o forma de îmbrățișare, mai calda, pe care America i-a oferit-o cu dragoste. Se zvonește ca în România a fost holocaust. În Japonia nu a fost decât un promo oferit cu generozitate dragostei de viata. De, America e tara tuturor posibilităților. De fapt, când ei iau viețile le oferă eternitatii iar eternitatea știe e extaziați de darurile pe care aceasta națiune pașnică, inocenta și naiva i le oferă. Am și eu o propunere. Pentru morții din 6 august din Japonia, americanii sa fie ridicați la statutul de sfinți. Merita. Mai ales ca după Snawboden din cauza lor au murit peste un milion de oameni nevinovați dupa atentatele din septembrie De, prețul democrației e musai sa fie plătit in vieți. De alții, firește, nu de către americani. Ei sunt nemuritori. Asa ne învață Hollywoodul.

  2. Serios? Doar o maciuca scoasa la vedere intro prapastie imbibata de escrocherii?

  3. Cind citesti cum se invirt zecile de milioane de euro pe la Vatican si ce viata „umila” si „modesta” duc cardinalii, in picioarele goale, in sutana si cu o fringhie legata la briu, mincind zilnic doar o felie de piine si bind o cana cu apa, te apuca ameteala ! Pai si atunci nu e normal ca si popa ala al nostru sa racketeze mirii cu un nesemnificativ 10% ? …

  4. „Alte motive”?Si Papa minte?
    „Giovanni Angelo Becciu, a cărui demisie a fost anunțată joi de Vatican, a declarat că a fost forțat să demisioneze după ce papa Francisc l-a acuzat de delapidare dar că este nevinovat și pregătit să își dea viața pentru suveranul pontif” (HotNews.ro)
    Papa l-a mai acuzat de nepotism si malpraxis-
    sa se invete minte sa faca pagube Vaticanului ,vinzind in pierdere,imediat a fost deferit Justitiei St.Vatican.
    Evident ca in Romania,de ar fi facut afaceri nu avea acest ghinion, vindea dublu si cumpara pe 1 dolar,orice si-ar fi dorit-la un moment dat- neintrebat de vreo Justitie-
    Justitia Junglei nu l-ar fi intrebat nimic.
    Aici democracy adevarata,nu la Vatican!
    Traiasca democracy Justice Romania !

  5. Domnul și credința nu poate fi monopolizata…el mereu se rade de planurile noastre…

  6. Toți retarzii comentează spusele părintelui Calistrat fără ca măcar să fi ascultat ceea ce a spus. Dar dacă așa le-a spus lor ProTV-ul, așa trebuie să fie. Cu ăștia vom face „o țară ca afară”, cică.

  7. Amenda de 10.000 de euro la un tip care si-a mincat 14 milioane, asta e un tipic ” miracol” divin din Vatican. Tot asa de miraculoasa a fost sanctificare lui Maciel, creatorul sectei hidadista catolica Opus Dei, acuzat de multiple acte de pedofilia.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.