AFR pregătește introducerea mersului de tren cadențat

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a scos la licitație studiul de fezabilitate (https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100181774) pentru proiectul de introducere a mersului de tren cadențat în jurul marilor orașe ale României  – 21 la număr. ARF plătește 16 milioane pentru studiu și vrea să afle cât ar costa implementarea acestui sistem în România.

„Mersul cadenţat” reprezintă un sistem în care trenurile circulă la intervale orare egale și precise, pentru aceleași categorii de tren, aceleași rute și aceleași stații, ca să ofere pasagerilor un grad de mobilitate mai mare şi un program previzibil al orelor de plecare/ sosire.

Sistemul presupune însă o infrastructură feroviară dezvoltată și fiabilă, ca și garnituri de tren performante, suplimentarea personalului și  recalificarea profesională a salariaților din sectorul de exploatare vagoane.

Obiectivul principal este introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul și între marile orașe din România printr-o abordare integrată a transportului de persoane de tip navetă (distanță redusă) cu transportul de persoane pe distanțe medii și lungi, coroborat cu o mai bună definire a obligației de serviciu public în transportul feroviar public de călători la nivel național ce include stabilirea obligației de serviciu public de transport feroviar public de călători pentru perioada decembrie 2027 – decembrie 2042″, este descrierea SF-ului.

Mersul cadențat va reflecta cererea de mobilitate a populației României, din fiecare municipiu și județ supuse analizei, la o cadență adecvată, pe o perioadă de 15 ani. Proiectarea acestei obligații de serviciu public se va face pe baza Modelului Național de Transport care va fi îmbunătățit prin creșterea rezoluției spațiale a sistemului de zonificare și a rețelei de transport pentru toate modurile de transport și actualizarea la ultimul an fiscal încheiat. Rutele de circulație pentru care se va acorda, de la bugetul de stat, compensația pentru obligația de serviciu public vor fi stabilite pe baza analizei și a estimărilor cererii de mobilitate la nivel național. Pentru a realiza această activitate, analiza cererii se va efectua prin dezvoltarea și implementarea instrumentelor și a metodologiei pentru stabilirea volumului de călători la nivel național, agregat de la nivel de rută de transport/linie CF/OTF.

Criteriile minime care vor fi luate în considerare la stabilirea OSP sunt următoarele:

• Numărul de călători ce utilizează modul de transport feroviar;

 • Strategiile și calendarul de începere/finalizare al proiectelor mari de infrastructură de transporturi planificate pe teritoriul României;

 • Amplasarea stațiilor CF și elementele infrastructurii feroviare;

• Frecvența serviciului de transport;

 • Zona de captare;

• Numărul potențial de călători (inclusiv cei atrași de la alte moduri de transport);

 • Viteza medie;

 • Rute/Moduri alternative de deplasare;

• Prețul titlurilor de transport.

Instrumentele necesare și metodologia pentru a stabili volumul de călători la nivel de rută de transport/linie și operator de transport se vor baza pe Modelul Național de Transport, implementat în software-ul de planificare și modelare în transporturi, actualizat și detaliat corespunzător. Obiectivele specifice ale proiectului sunt: 1. Colectarea de date noi din teren prin realizarea unor chestionare de trafic. 2. Actualizarea Modelului Național de Transport (MNT) cu date socio-economice și de transport la nivelul anului de bază 2023, detalierea MNT pentru poli de creștere și cei de dezvoltare urbană, precum și a principalelor legături feroviare între poli de dezvoltare – orașele reședință județ. 3. Stabilirea parametrilor specifici, verificarea capacității de infrastructură și simularea costurilor și veniturilor pentru serviciile de transport feroviare. 4. Stabilirea mersului cadențat în transportul feroviar pentru fiecare polii de creștere și de dezvoltare și orașele mari și reședințele de județ apropiate. 5. Punerea la dispoziția ARF a unei licențe pentru software-ul de planificare și modelare în transporturi. 6. Instruire personal ARF pentru operarea software-ului de planificare și modelare în transporturi pentru utilizarea MNT.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Soare 1160 Articole
Author

12 Comentarii

  1. mai reduceti viteza asta ametitoare, voi nu ati aflat ca la peste 25km/h, crapa inima? Eeee!

  2. Eu nu inteleg de ce exista „autoritatea feroviara”. De ce se dubleaza sau tripleaza institutii de stat cu acelasi obiect de activitate? Daca avem ministerul transporturilor, de ce mai faceti nene ” autoritatea feroviara’? Cine sa munceasca nene sa plateasca atatia functionari? Ce rezultat al muncii au? Presupun ca birourile sunt pline de neveste, beizadele, fiice, finute, neamuri, etc ale pesedistilor, penelistilor, securistilor, etc. Cine sa munceasca nene sa intretina atatia functionari inutili.Voi ingropati viitorul tarii, consumati resursele tarii, distrugeti viitorul copiilor si nepotilor tarii.

  3. Ce studiu și ce criterii de Gâgă. Eventual pentru piețari. Fabrici și uzine de la orașele mari la orășele nu mai sunt, așa că nici nevoie trenuri de navetă. Eventual oamenii care vin la spital, dar pentru aceștia e mai la îndemână autobuzul. Suntem din nou în anul 1866 la venirea Regelui Carol I. Nu căi ferate, nu stații, nu personal calificat, nu fabrică de vagoane, nu fabrică de locomotive nu atelierele CFR de reparat. Prima cale ferată București portul Giurgiu. S-a reparat în 10 ani podul istoric de pa acest traseu? Mai fabrică cineva boghiuri în România? Dacă garniturile de metrou le aducem din America cele de CFR le vom aduce din Noua Zeelandă. Nu mai suntem în stare de nimic. 16 Milioane!!! pentru studiul lui Pește pentru o posibilitate în anul 2035? Ziua ca-n codru.
    Și de ce Autoritatea pentru Reformă Feroviară ARF și nu-i mai voie Căile Ferate Române CFR? Și la fel nu tren accelerat, tren personal, tren rapid ci Regio, InterRegio? Tot ce-i românesc trebuie să piară?

  4. Aici la partea cu studiile e clientela politica. Cum sa refuzi 16 milioane de coco pentru niste simple hartoage?

  5. Un doi , un doi ăăă, stângu , stăngu , drept , drept , stăngu ăăă , ține cadența ăăă soldat ! Prin PNRR se făcea că se bagă între București și Pitești trenuri pe Hidrogen , care să parcurgă distanța într-o oră ( până la PNRR , de 150 de ani se făcea o oră jumate ) . Trenuri ,zise săgeți”, murdare în exterior cu desene tembele , în interior mizerabile cu miros de HIDROGEN SULFURAT , CARE ACUM FAC DISTANȚA ÎN 3 ORE ! DACĂ NU TE ASFIXIEZI , ȘTI ACUM CUI SĂ TE ADRESEZI PT. ”LAUDE . acestei AUTORITĂȚI ÎN ”SLUJA GREȚEI în frunte cu secretarul ei GENERAL ”bese-n adidași ”

  6. Cine sa mai circule cu trenul si de ce, pt ce ? Eu nici cu sageata albastra n-am circulat niciodata de cind e, daca mai e … Bani buni cheltuiti pe studii aiurea ! Mai bine vedeti situatia din UK si va lamuriti daca merita. Cite unul doi calatori in vagon.

  7. Cadentat, OK. Dar la trecerea peste poduri trenul trebuie sa circule in pas de voie.
    F Kalacu MotZ: lingau putinofil incorigibil]

  8. Alti caruta de bani aruncate pe proiecte direct la cos. Nu de baschet de alt ceva.
    Trenurile vor merge si peste 10ani cu intarzieri mai mari ca in trecut si pasagerii se coc in roabele numite vagoane contacost la pret de lux.
    Cine va dori sa ajunga la distanta unde doreste ia masina, daca nu avionul.

  9. Bani cheltuiti pentru cine stie ce firme securisto-pesedisto-peneliste. Ce sa faca institutiile parazite? Fac ce stiu ele, isi bat joc de banii tarii, consuma ca niste termite resursele tarii, duc tara in subdezvoltare, distrug viitorul tineretului roman care ia calea pribegiei.

  10. Decat cu trenul mai bine te plimbi cu cercul.La ce trenuri,gari,cai ferate avem,mai mare rusinea.E ceva in tara asta care sa mearga bine? Noroc ca a mai ramas ceva de la ce a facut Ceausescu,n-au ras tot.Locuinte,baraje,etc.,etc.Daca nu erau locuintele lui Ceausescu cu astia dormeam la corturi. Ce fac astia cum se prabusesc si iau foc cat ai zice peste.Fesreasca al de Sus de un cutremur.N-au terminat de vopsit podul de la Cernavoda si Fetesti dar au construit unul la Braila pe unde e bine sa nu circulam ptr ca s-ar putea sa dam coltul.E ca podul italienilor de la Cenova,intr-o zi a picat.Si la asta se pare ca autori sunt tot ei cu ceva japonezi.

  11. Probabil este vorba despre mersul IN CADENTA PE JOS, deoarece cu trenul este doar un vis !

  12. „cresterea rezolutiei spatiale a sistemului de zonificare”- ati inteles,nu? Dar face toti banii…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.