Case impunătoare, mașini scumpe cu numere de Germania și familii care pot ajunge la venituri de mii de euro lunar din salarii și prestații sociale. Aceasta este imaginea surprinsă de jurnaliștii germani în mai multe comunități din România. În același timp, autoritățile din Germania se confruntă cu o creștere puternică a cheltuielilor pentru ajutoarele sociale acordate cetățenilor români. În orașul Magdeburg, acestea au crescut de peste 20 de ori față de 2013.
Un documentar realizat de televiziunea publică germană MDR urmărește traseul banilor primiți de unele familii de români stabilite în Germania și efectele acestora asupra localităților din care au plecat.
Jurnalista Jana Gareis a vizitat orașele germane Magdeburg, Halle și Hagen, dar și mai multe comunități din România. Revenită după opt ani în localitățile pe care le documentase în 2018, aceasta a observat schimbări importante.
În zone unde anterior se aflau locuințe modeste sau abandonate au apărut case mari și moderne. Pe străzi sunt parcate numeroase autoturisme, inclusiv unele de lux, cu numere de înmatriculare germane. Localnicii au povestit că o parte dintre cei plecați lucrează pe șantierele din Germania, uneori fără forme legale, pentru aproximativ 100 de euro pe zi. Alții obțin venituri din colectarea fierului vechi.
Familii cu șapte copii și venituri de până la 4.500 de euro lunar
Documentarul prezintă și un calcul privind veniturile pe care le poate obține o familie numeroasă în Germania.
În cazul unei familii cu șapte copii, părinții ar putea câștiga aproximativ 700 de euro lunar din activități slab remunerate. La această sumă s-ar putea adăuga până la 3.800 de euro din prestații sociale, astfel încât venitul total să ajungă la aproximativ 4.500 de euro net pe lună.
Diferența din România și Germania
Este un exemplu ipotetic, nu o sumă acordată automat tuturor familiilor cu mulți copii. Un român intervievat de jurnaliștii germani a explicat diferența dintre sprijinul financiar oferit familiilor în România și cel disponibil în Germania. Acesta a comparat alocația de aproximativ 50 de euro din România cu cea de 255 de euro din Germania.
Un alt bărbat, tată a opt copii, a declarat că beneficiază de alocații și de sprijin financiar prin intermediul Jobcenter, veniturile sale lunare ajungând la aproximativ 3.000 de euro.
Viceprimarul unei comune din România: Ajutoarele din Germania sunt „o comoară”
În documentar apare și Zobar-Marian Cuțitaru, viceprimarul comunei Bărbulești, din județul Ialomița.
Acesta a explicat că în localitate există familii cu zece sau chiar 15 copii și că administrația eliberează lunar aproximativ 20-30 de adeverințe necesare pentru obținerea alocațiilor în Germania.
O explicație asemănătoare a oferit Marcel Bamboi, primarul comunei Cojasca, din județul Dâmbovița, de care aparține satul Fântânele. Potrivit acestuia, beneficiile sociale reprezintă unul dintre motivele pentru care numeroase familii aleg să rămână în Germania.
Cheltuielile sociale pentru români au crescut de peste 20 de ori într-un oraș german
Situația este privită diferit de autoritățile locale germane, care reclamă presiunea financiară asupra bugetelor publice.
În Magdeburg, cheltuielile pentru ajutoarele sociale acordate cetățenilor români au crescut de la puțin peste 140.000 de euro în 2013 la mai mult de trei milioane de euro, potrivit datelor Agenției Federale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Și în Hagen, cifrele sunt importante. Din aproximativ 4.500 de locuitori cu cetățenie română, în jur de 3.100 primesc ajutoare sociale pentru acoperirea cheltuielilor de trai. Proporția se apropie de 70%, în timp ce în 2013 doar 52 de cetățeni români beneficiau de acest tip de sprijin.
Legislația europeană
Reprezentanții administrației germane susțin că legislația europeană permite accesul la anumite prestații inclusiv persoanelor care desfășoară activități cu venituri reduse, prin contracte de tip minijob.
În anumite condiții, statutul de lucrător oferă posibilitatea solicitării unor ajutoare suplimentare pentru acoperirea cheltuielilor de trai și a alocațiilor pentru copii. Autoritățile germane atrag atenția și asupra posibilelor abuzuri, inclusiv a situațiilor în care sunt declarate activități independente fictive pentru obținerea dreptului la prestații.
Lenea și incompetența autorităților naște discrepanțe foarte mari între cei ce duc greul societății muncind cinstit și acești trântori care sunt o plagă veche, nu de ieri de azi, vina aparține în exclusivitate autorităților, acest fenomen se petrece în toată Europa, din păcate.
Spania, Marea Britanie, SUA, Franta, Italia, etc, sunt comori pentru romani, nu doar Germania.