1.Când și cum ați cunoscut-o pe conjudețeana dvs. Sorina Docuz, fostă Miss Buzău și fotomodel de succes, cu rădăcini în satul Racovițeni din județul Buzău? V-a fost prezentată de prietenul dvs. Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 al municipiului București și primul soț al acesteia, cum afirmă unii colegi din PSD? Care este natura relațiilor pe care le-ați avut și le aveți cu aceasta: de partid, de afaceri și/sau sentimentale, intime? Ați avut escapade cu juna Sorina pe insula Mikonos din Grecia, la Tokyo, Paris, Nisa sau în Dubai, cum a devoalat presa?
2.Cum explicați că, după ce PSD a revenit la guvernare în 2021, cu dvs. la timonă, mai multe persoane apropiate Sorinei Docuz au fost numite în posturi călduțe și bine plătite în companii și agenții de stat? Sora sa Cristina Arghir a fost numită, la începutul anului 2022, în două consilii de administrație, la Compania Națională LOTERIA ROMÂNĂ și la ROFERSPED SA, casa de expediții a Companiei Naționale CFR Marfă, de la care a încasat indemnizații de peste 2.000 de euro pe lună. Sora Sorinei Docuz trebuia să fie numită și în consiliul de administrație al ROMGAZ, dar au transpirat informații în presă și numirea a fost stopată. Finul său Alexandru Ionuț Bolintineanu, comerciant online de îmbrăcăminte și încălțăminte, a fost numit în 2023 director general la compania de stat BTT SA, cu o indemnizație lunară de circa 17.000 lei, în timp ce tatăl acestuia, Gheorghe Bolintineanu, a fost pricopsit cu funcția de director general la compania de stat SMART SA (subsidiara TRANSELECTRICA). Iar cea mai bună prietenă a sa, Roxana Ilie, care a fost și ea fotomodel de succes (cunoscută și ca apropiată a deputatei Laura Vicol și a ministrului Sorin Grindeanu), a fost desemnată în octombrie 2022 consilier al președintelui ANRE, Dumitru Chiriță (propus și susținut de PSD), cu un salariu de circa 3.000 de euro pe lună.
3.Cum explicați că Sorina Docuz a început să prospere în afaceri după ce ați preluat șefia PSD în 2020 și a ajuns la apogeu după ce ați devenit prim-ministru? Ce știți despre firma LOOK SRL Buzău, la care ,,cunoștința” Sorina Docuz a recunoscut că a ocupat funcția de director? Știți că această firmă a fost deținută inițial, sub altă denumire, de către o prietenă a familiei Docuz din Buzău, care, în iunie 2020, i-a cedat 50% din părțile sociale și calitatea de administrator celei mai bune prietene a Sorinei, Roxana Ilie? Știți că tot atunci s-au schimbat denumirea firmei în LOOK DOOR și obiectul de activitate în ,,agenție de publicitate”, iar sediul a fost mutat în București ? Știți că această firmă a avut o activitate modică până atunci, iar ulterior cifra sa de afaceri a crescut în decurs de 6 luni de aproape 850 de ori față de anul anterior, majoritatea veniturilor provenind din mai multe contracte încheiate cu PSD?
4. Câte milioane de lei a achitat PSD acestei firme controlate de Sorina Docuz din subvențiile publice primite de la bugetul de stat pentru servicii de presă și propagandă în campaniile electorale pentru alegerile locale și parlamentare din septembrie respectiv decembrie 2020? Câte milioane a mai achitat PSD acestei firme din 2021 până în prezent? Cum explicați faptul că în anul 2023, în care ați devenit prim-ministru, firma LOOK OUTDOOR și-a triplat cifra de afaceri față de anul precedent, ajungând la aproape 10 milioane de lei?
5.Cum explicați că o firmă controlată de Sorina Docuz prin interpuși, BEST DIGITAL KIT SRL, a încheiat în aprilie 2023,cu compania CONSTRUCȚII ERBAȘU, un contract prin care a obținut dreptul de a folosi, timp de 3 ani, două mesh-uri publicitare afișate pe clădirea în renovare a Universității București din centrul capitalei, care-i asigură încasări din vânzare spațiu publicitar de circa 100.000 de euro pe lună? Știți că, cu două luni înainte de semnarea acestui contract, firma BEST DIGITAL KIT a fost preluată integral (capital social și administrare) de soțul unei verișoare a Sorinei din Buzău, Robert Alexandru Gheorghe? Știți că, după semnarea acestui contract, cifra de afaceri a acestei firme a crescut cu peste 50%, iar profitul a crescut de 6 ori? Are vreo legătură această afacere cu faptul că firma CONSTRUCȚII ERBAȘU a încheiat în prealabil un contract în valoare de 317 milioane de lei (peste 63 milioane de euro) cu Compania Națională de Investiții (firmă de stat aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării) pentru reabilitarea clădirii Universității București?
6.Este adevărat că firme controlate sau conectate cu Sorina Docuz dețin un cvasimonopol la panotajul publicitar din sectoarele 3 și 4 ale capitalei, la care sunt primari doi apropiați ai dvs. din PSD, Robert Negoiță și Daniel Băluță? Urmează să se extindă și în Sectorul 5, după câștigarea primăriei de către PSD, prin Cristian Popescu Piedone junior?
7.Cum explicați că o firmă mică și anonimă controlată de Sorina Docuz, GAB PAVOLUX Buzău (la care a fost asociat unic unchiul său Gabriel Slămnoiu din Racovițeni, care, în octombrie 2022, i-a cesionat toate părțile sociale lui Andrei Andrei, un top model din Timișoara stabilit în Dubai și căsătorit cu o verișoară a Sorinei, Florina Nicolaescu, originară tot din Buzău), a câștigat în 2023, în asociere cu firma BEDAMIRO HOLDING CONSTRUCT Buzău, o licitație organizată de Primăria Sectorului 3, condusă de fostul său soț și amicul dvs. Robert Negoiță, pentru furnizarea de hrană (catering) pentru elevi, în valoare de 133 milioane de lei (aproape 27 milioane de euro)? Știți că firma GAB PAVOLUX a avut inițial ca obiect de activitate organizarea de expoziții, târguri și congrese și a avut cifre de afaceri aproape de 0 în perioada 2014-2021? Știți că DNA a deschis un dosar penal privind licitația pentru catering organizată de Primăria Sectorului 3?
8.Cine a asigurat, pentru îndeplinirea condiției de participare privind cifra de afaceri pe ultimii trei ani, asocierea GAB PAVOLUX cu firma BEDAMIRO HOLDING CONSTRUCT, care este patronată de prietenul dvs. Mihai Rotaru, din Buzău, cunoscut ca sponsor important al PSD (890.000 lei în anul electoral 2020) și al familiei dvs. (soția dvs. a obținut în vara acestui an un apartament în București, construit de una din firmele sale)? Pentru aceste motive au obținut firmele lui Mihai Rotaru afaceri de miliarde de lei în ultimii ani? Cu cât a sponsorizat PSD în acest an electoral?
9.Când l-ați cunoscut și de când sunteți în relații apropiate cu primarul orașului Popești-Leordeni, Petre Iacob, zis Pitre, aflat la al patrulea mandat, pe care presa l-a catalogat drept cel mai bogat primar din România, cu o avere estimată la 100 de milioane de euro? De ce l-ați readus în PSD după ce în 2020 a dezertat la Pro România? Știți că a fost și este conectat în afaceri cu clanuri periculoase de interlopi? Știți că anterior a fost șofer de camion și contrabandist de alcool? Știți că a fost condamnat pentru furt în regimul trecut, iar în 2022 a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu (cu 86 de acte materiale)? Parcă spuneați că nici PSD nu mai susține penali în funcții publice?
10.Știți că primarul Iacob deține prin firme controlate prin interpuși de-ai săi (fiul Tudor Iacob, fiica sa Claudia și alți apropiați) monopolul afacerilor imobiliare din orașul Popești Leordeni, în care au fost construite de-a valma zeci de blocuri cu sute de apartamente? Știț i că aceste firme au realizat profituri de zeci de milioane de euro? Știți că primarul Iacob folosește următoarea rețetă: firma fiul său cumpără terenuri agricole cu sume între 100-200 de mii de euro, obține pentru acestea PUZ-uri de la Consiliul Județean Ilfov, asigură autorizații de construcție de la primărie pentru blocuri de diferite dimensiuni și apoi vinde afacerea unor dezvoltatori imobiliari cu milioane de euro? Știți că persoanele sau firmele care vor să construiască case sau blocuri în oraș sunt condiționate, pentru obținerea autorizației de construcție, de achiziționarea betonului de la firma sa de familie SMART BETON, la care figurează ca asociat și administrator nepotul său Gabriel Iacob? Știți că, pentru a asigura tăcerea consilierilor locali, le-a oferit acestora câte 1000 de euro pe lună din ,,prăjiturică”?
11.Cum s-a conectat în ultimii ani ,,cunoștința” Sorina Docuz în afaceri imobiliare cu fiul primarului din Popești Leordeni, Tudor Iacob? Câte milioane de euro a câștigat în urma acestor afaceri? Este adevărat că Sorina a obținut un apartament de lux într-un bloc dintr-un cartier rezidențial din Popești Leordeni, în care dețin un apartament similar și finii săi Alexandru Ionuț și Elena Bolintineanu?
Al șaselea interogatoriu pentru candidatul prezidențial Marcel Ciolacu
Al cincilea interogatoriu pentru candidatul prezidențial Marcel Ciolacu
Al patrulea interogatoriu pentru candidatul prezidențial Marcel Ciolacu
Al treilea interogatoriu pentru candidatul prezidențial Marcel Ciolacu
Al doilea interogatoriu pentru candidatul prezidențial Marcel Ciolacu
Primul interogatoriu pentru candidatul prezidențial Marcel Ciolacu
Deci se confirma,personajul este smecher,descurcaret,aranjor,exact pe gustul alegatorului pesedist.
Covrigarul își caută biletele de avion și nu le găsește! Așa a căuta diploma de bac data dispărută. O edit care caută să-i mai fraierească pe săraci încă odată! Și-a asigurat intrarea in turul doi fiindcă a mărit pensiile gulerelor albe și la amărâți le-a dat firimituri.
Nimeni nu va radpunde la acestea in veci.Justitia in Ro doarme demult. Doar pt adversarii politici si economici functioneaza.
Chiar trebuie sa ne luam dupa securistulasta de valer ?Doamne feri!
Degeaba se zbate securitatea. Ciuca e mort. Degeaba votez eu pe Simion. Ciolacu va va conduce.
Toți îl faceți pe Colacu șmecher,eu nici nu îmi doresc un altfel de președinte,cât privește gagica lui,cred că ești invidios nea Marine!
Se înghesuie lingăii la lins ciuca precum muştele la 💩
In loc sa va frece grija ca da o groaza de bani pe 32 rable avioane cum scrie in alt articol pe aici, va freca de o plinbare cu avionul alora, macar era nou si afacerea nordis e mult mai veche !
Tare il mai freaca grija pe tov autor de fosta Miss Buzau si ce face ea in poarticular cu Ciolacu!
In completare pot sa va dezvaluiesc eu ca prima data a agatat-o cu un sir de covrigi pe sarma, productie proprie. Nu cu flori.
Uite-asa vom avea si noi o prima doamna de care o sa ne bucuram ca poarta fuste scurte……[Rumburak]
Al 1000 lea interogatoriu pentru Ciolacu se va numi ”Cât e halatu’,cât e halatu” ??!!
si Udrea a fost mis buzau cind era eleva, pe baza asta s-a facut si racolarea, dupa care se stie drumul.
@ Bătăliile apusene ale ”orcilor” sovietismului din Ardeal , ?
…si multi vor vota acest sef de clan, de grup infractional organizat!…in acelasi timp se mira de ce nu sunt bani pt prostime!…
uite ca vine . . . dupa interogatoriu,
era si un cintec prin anii ’60.
Singurul vanator de troli seseseku, dar si de seseseku sunt eu, restul sunt seseseku care se vaneaza intre ei pentru teatrul seseseku pseudodemocratic…
admin, unde e comentariul meu?
Ah, da…Nu ma asteptam sa apara ca prea va lovea la tewmelie politica editoriala cumparata de PNL…O zi buna.
eu nu am sa votez cu Cciolzacu si asta nu din cauza asa ziselor intrebari/mizerii ale lui nea Valer peremistul, ci pentru ca an un alt candidat in care am mai multa incredere.
O zi buna sa aveti ca mizera paine mancatu si imi pare tare rau oentru voi
Integritatea e o paine amara si nu va place sa o mancati
Păcat că după 34 de ani de așa zisă democrație (în realitate o junglă economico-administrativ- politică)cetăteanul român nu știe să și ceară și să și apere drepturile.
Ce mizerie a ajuns clasa politică românească și ce indiferenți am devenit noi Asta vrem, asta avem!!!!
Procurori talentati la facut din gura pentru gustul erectoratului aurist-usereist-sosocar, adica eterna opozitie dezbinata.
Multe intrebari , majoritatea puerile , fara continut , asa sa ne aflam in treaba . Valer Marian tot creaza bombe pe care nimeni nu le baga in seama stiind de unde vin ! Caraghios ! Gen : de ce i-a dat PSD comenzi cuiva ? Raspuns simplu : dai comenzi cuiva pe care il cunosti , furnizor de incredere pt a nu apela ulterior la retururi, contestatii, instante, etc,
UN om care nu are carte de munca , diploma de bac. diploma de licenta , nu trebuie sa fie presedintele ROMANIEI . Sigur ca plutoanele de pens. speciali , revolutionari, asistati sociali , bugetari de lux , care au napadit tara noastra il voteaza , crezind ca aceasta ticalosie va dura . Se inseala !
Ardealul patria securiștilor din tot timpul, cînd un securist ca v.m.isi face interviurile cu oglinda este de bine
„UN om care nu are carte de munca , diploma de bac. diploma de licenta , nu trebuie sa fie presedintele ROMANIEI”
Ai votat 25 de ani un criminal cu 3 clase, ca trenul. A trebuit sa-l impuscam pe foc automat la Targoviste, sa scapam de voi.
– un enorocit de pesedist
Cu fizionomia lui de copil nevinovat ,Ciolacu a pacalit pe romani si inca isi bate joc de ei dupa cum stie el cel mai bine,are intradevar talent pt. asa ceva, chiar daca scoala nu are prea multa.Mie imi plac buclele lui ,or fi naturale ,sau si le face cu clestele dimineata ?
…pt prostul clasei, altfel decat: fara ala cu trei clase pe care-l ponegresti, nu ati avea ce fura de 35 de ani incoace!…cred ca-tzi place bancul cu ursul, prea o ceri!…
Ca sa lamurim cum stam: vanatorul de muste e disperat ca doi criminalii impotriva umanitatii au fost executati la zid, ca orice leg.ionar care-si doreste sa ucida, fara sa fie pedepsit.
Baaaiii….are si omu’ o gagica, ce mare branza ! Ce vroiai sa fie statut asa ca ii place lui Valer…
Nu are Romania judecatori corecti cati politicieni puscariabili.
Domle’ se pare că Ciolacu nu vă bagă-n seamă, ba mai mult, știți că-i faceți propaganda electorală? Cu articolul ăsta, l-ați trecut clasa la 30%. Mai tragei-i încă o strigătură, așa pe joi, să-i consolidați prima poziție.
Apropo, observ că voi PSD-isti vă sciupati si vă dușmăniți între voi de mama focului, așa că vorba aia: agită-i drace!
Elena Udrea nu a fost nicio Miss Buzau. A concurat ca Miss Liceul Hasdeu dar ,ptr ca o stiau mai zvarluga, a fost fluierata de elevi si n-a castigat nimic.
Elena Udrea a fost Miss BuLau, cu L, nu cu Z !
Romania dupa 1989 : citat ad litteram din Ciulinii Baraganului de Panait Istrati :
„buna tara , rea tocmeala, hut-n-cur de randuiala”,
daca am ajuns sa alegem intre doi mocofani : alde ciolacu si alde ghinaralul ,aaa, pifan,aaa ciuca !!
Romania dupa 1989 : citat ad litteram din Ciulinii Baraganului de Panait Istrati :
„buna tara , rea tocmeala, hut-n-cur de randuiala”,
daca am ajuns sa alegem intre doi mocofani : alde ciolacu si alde ghinaralul ,aaa, pifan,aaa ciuca !!
votam : SIMION ! il incercam si poe asta
Pai nu se spune ca in spatele unui barbat de succes este o femeie de succes? De ce sunteti invidiosi?