Update Partidul Libertăţii din Austria (FPO), de extremă dreapta, a câştigat alegerile europene, au arătat duminică rezultatele preliminare, conform DPA.
FPO primit 25,5% din voturi, devansând Partidul Popular Austriac (OVP, conservator) al cancelarului Karl Nehammer, care a avut 24,7%, şi Partidul Social Democrat din Austria (SPO), cu 23,3%.
Cel mai afectat partid în aceste alegeri a fost OVP, care este în scădere cu aproape zece puncte procentuale faţă de alegerile europene din 2019, conform EFE.
Este pentru prima dată când populiştii de dreapta ajung pe primul loc la un scrutin naţional în Austria.
În timpul campaniei electorale, partidul şi-a subliniat adesea poziţia eurosceptică sub sloganul „Opriţi nebunia UE” şi a portretizat UE ca o forţă războinică în conflictul din Ucraina.
Parlamentul European creditează duminică seară grupul Partidului Popular European (PPE) cu 189 de locuri în viitoarea legislatură, în baza unei proiecţii realizate plecând de la estimări din 22 de ţări.
Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) ar urma să obţină 135 de locuri, iar Renew Europe 80 de locuri, conform noii proiecţii.
Potrivit acestei proiecţii, grupurile PPE, S&D şi Renew, care au format şi în fosta legislatură „marea coaliţie” care a decis compromisurile în hemiciclul european, ar urma să cumuleze 395 de locuri dintr-un total de 720 şi vor continua să deţină controlul în legislativul comunitar.
Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) este creditat cu 72 de locuri, potrivit noii proiecţii bazate pe estimări din 22 de ţări.
Update Partidul ultraconservator al premierului Giorgia Meloni, Fraţii Italiei, a obţinut cele mai multe voturi la alegerile europarlamentare din acest weekend, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, confirmându-şi statutul de cel mai popular partid din Italia, relatează Reuters.
Exit-poll-ul pentru televiziunea de stat RAI arată că Fraţii Italiei a obţinut între 26-30% din voturi, pe locul al doilea situându-se Partidul Democrat (PD), de opoziţie, de orientare centru-stânga, cu 21-25% din voturi.
Celălalt principal partid de opoziţie, Mişcarea 5 Stele, este cotat cu 10-14% din voturi, în timp ce Forza Italia, fondată de defunctul Silvio Berlusconi, s-a situat pe locul patru cu 8,5-10,5%, părând să îşi învingă vechiul aliat, Liga, de extremă dreapta, care a obţinut 8-10%.
Update Dreapta spaniolă a câştigat alegerile europene de duminică, devansând Partidului Socialist al premierului Pedro Sanchez, într-un scrutin marcat de o ascensiune a extremei drepte, relatează AFP.
Conform rezultatelor oficiale, Partidul Popular (PP), principala formaţiune spaniolă de opoziţie, a câştigat aproximativ 34% din voturi şi 22 de locuri în Parlamentul European, faţă de aproximativ 30% din voturi şi 20 de locuri pentru socialişti.
În 2019, ultimele alegeri europene au fost câştigate cu o marjă largă de socialişti (21 de locuri), înaintea PP (13 locuri).
Extrema dreaptă Vox şi-a îmbunătăţit scorul din 2019, câştigând şase locuri, faţă de patru în urmă cu cinci ani, şi 9,62% din voturi faţă de 6,21%.
Surpriza acestor alegeri, ‘Petrecerea s-a încheiat’ (‘Se acabo la fiesta’), un nou partid clasificat ca extremă dreaptă şi fondat de un YouTuber controversat, a totalizat aproximativ 4,5% din voturi şi va intra în Parlamentul European cu trei deputaţi.
Update Mişcarea populistă de opoziţie ANO, condusă de fostul premier Andrej Babis, a câştigat alegerile europarlamentare din Cehia cu 26,2% din voturi, urmată de alianţa guvernamentală SPOLU cu 22,3%, a informat duminică Biroul de Statistică de la Praga.
Alte cinci partide, printre care partidul ultranaţionalist SPD (Libertate şi democraţie directă), au obţinut locuri în Parlamentul European, unde Partidul Comunist şi-a mărit şi el numărul de locuri, transmite EFE.
Ţara central-europeană, care a aderat la Uniunea Europeană (UE) în 2004 şi care a ales 21 de reprezentanţi în Parlamentul European, a înregistrat o prezenţă la vot de 36,6% la aceste alegeri, faţă de 28,7% în urmă cu cinci ani.
Update: Șoc în Franța: Macron dizolvă Adunarea Națională
Update: Partidul populist de centru-dreapta GERB, al fostului premier Boiko Borisov, a câştigat duminică alegerile generale din Bulgaria, al şaselea scrutin parlamentar anticipat din ultimii trei ani în această ţară balcanică, cu între 26,2% şi 28,1% din voturi, înaintea coaliţiei proeuropene şi reformiste PP-BD, cu aproape 16%, indică primul exit poll, citat de EFE.
Pentru locul al treilea luptă cot la cot partidul prorus şi ultranaţionalist „Renaşterea” şi Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (DPS), care reprezintă minoritatea turcă a ţării. Ambele formaţiuni sunt creditate cu între 12% şi 15% fiecare, potrivit sondajelor publicate de trei institute diferite.
GERB, avându-l în frunte pe fostul premier Boiko Borisov şi susţinut de DPS, condus de controversatul om de afaceri Delyan Peevski, acuzat de corupţie, a format până în martie o coaliţie cu PP-BD, care a inclus un sistem de rotaţie a posturilor între cele două partide.
Cu toate acestea, pactul a fost rupt între aceşti parteneri inegali din cauza lipsei de înţelegere privind lupta împotriva corupţiei şi reformele sistemului judiciar.
Bulgaria se confruntă cu o criză politică fără precedent din 2021, cu 12 încercări eşuate de a forma un guvern, iar dacă rezultatele de duminică se confirmă, totul indică că vor avea loc din nou alegeri legislative la sfârşitul verii, al şaptelea scrutin în ceva mai mult de trei ani.
Rezultatul alegerilor europene a fost foarte asemănător în Bulgaria, potrivit sondajelor, notează EFE.
„Atât timp cât Peevski şi Borisov sunt în poziţia de a lua decizii, nu vor exista conversaţii cu ei. Am văzut deja că avem viziuni diferite pentru Bulgaria şi vom continua să luptăm pentru viziunea noastră”, a declarat duminică fostul premier Kiril Petkov, de la PP-DB, după ce a votat la Sofia.
Update: În cel mai mic membru al Uniunii Europene, Malta, Partidul Laburist, aflat la guvernare, a suferit pierderi semnificative la alegerile europene de duminică, potrivit unor prime rezultate parţiale, informează dpa.
În pofida acestor rezultate, premierul maltez Robert Abela a vorbit duminică despre o victorie „solidă” în capitala Valletta. Insulei mediteraneene cu circa 500.000 de locuitori îi sunt atribuite şase mandate în Parlamentul European.
Potrivit previziunilor din timpul după-amiezii, trei din aceste mandate vor reveni laburiştilor. Opoziţia conservatoare, Partidul Naţionalist, se poate aştepta la două sau trei mandate.
Actuala preşedintă a Parlamentului European, Roberta Metsola, din partea Partidului Naţionalist, şi-a asigurat un loc în noul Parlament European.
Campania electorală a Partidului Laburist a fost marcată de un scandal de corupţie în care a fost implicat fostul premier maltez Joseph Muscat.
Update: Românii din Bruxelles au ieşit duminică în număr mare să voteze la alegerile europarlamentare, profitând de faptul că s-au organizat mai multe secţii de votare decât în 2019, şi au spus că votează pentru viitorul copiilor lor, chiar dacă nu toţi au fost mulţumiţi de campania pentru alegerile europene din România.
La Autoworld Bruxelles, Parc du Cinquantenaire 11, s-au organizat nu mai puţin de trei secţii de votare pentru românii din Bruxelles, la care până la ora locală 13:00 veniseră să voteze circa 500 de oameni.
Însă votarea a început de la prima oră a dimineţii, după cum ne-a declarat preşedinta secţiei de votare nr. 41, Annelice Şerban.
„Ne bucurăm să vedem că am avut chiar la ora 07:00 un prim votant, un tânăr, după care votul a decurs în condiţii normale. Lumea a ieşit la vot, românii au ieşit la vot, ceea ce ne bucură foarte tare. În continuare este o prezenţă cumva dorită de către noi şi asta în primul rând pentru că am încercat ca la alegerile europarlamentare să avem mai multe secţii în Belgia, cu o distribuire echilibrată, respectiv 24 de secţii, dintre care 10 secţii în Bruxelles”, a afirmat ea.
La Bruxelles au fost amenajate 10 secţii de votare, la Anvers două secţii, iar la Liege, Mons, Charleroi, Bruges, Gent, Roeselare, Geel, Hasselt, Namur, Turnhout, Arlon, Sint-Niklaas câte o secţie de votare.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Slugile au castigat. Vor continua aceeasi politica de supunere fata de americani. Slava!