Alegeri în Bulgaria: Borisov, din nou pe cai mari

Partidul lui Borisov este creditat cu circa 25% din voturi, fiind urmat de formaţiunea rivalului său centrist Kiril Petkov, care ar fi întrunit 19% din voturi.

De (R.C.)
Alegeri în Bulgaria: Borisov, din nou pe cai mari

Partidul lui Borisov este creditat cu circa 25% din voturi, fiind urmat de formaţiunea rivalului său centrist Kiril Petkov, care ar fi întrunit 19% din voturi.

Boiko Borisov, de trei ori prim-ministru în Bulgaria, pare că va avea şansa unul al patrulea mandat, după ce rezultatele oficiale publicate luni au confirmat că partidul său prooccidental s-a plasat pe primul loc în alegerile de duminică, transmite dpa.

Partidul său de centru-dreapta GERB a întrunit 25,37% din voturi, conform rezultatelor anunţate luni după numărarea a 99,4% din buletine. Partidul PP al actualului premier Kiril Petkov se află pe locul al doilea, cu 20,21% din opţiuni.

Rezultatele finale sunt aşteptate în cursul săptămânii.

Executivul de coaliţie condus de Petkov a fost demis printr-un vot de neîncredere în iunie, după ce unul din parteneri s-a retras de la guvernare.

La acea vreme, Petkov, care se afla în funcţie de doar o jumătate de an, a acuzat partidul lui Borisov de jocuri politice.

Evenimentul a obligat Bulgaria să treacă printr-un al patrulea rând de alegeri în numai un an şi jumătate.

Configuraţia viitorului guvern rămâne deocamdată incertă, în condiţiile în care PP a exclus deja înainte de alegeri orice potenţială coaliţie cu GERB, pe care l-a acuzat de corupţie.

Rezultatele preliminare au arătat că şapte partide au depăşit pragul electoral de 4% din totalul voturilor exprimate.

Unul dintre acestea este Varajdane (Renaşterea), un partid prorus, naţionalist, care a avut cel mai mic număr de deputaţi în vechiul legislativ. În noul parlament va fi însă al patrulea partid, după ce a obţinut 10,17% din voturi.

În schimb, formaţiunile din coaliţia de guvernare au înregistrat pierderi, socialiştii coborând la 9,32%, iar Bulgaria Democrată la 7,46%.

În parlament a intrat şi noul partid Ascensiunea bulgară, al fostului ministru al apărării Stefan Ianev, cu 4,64% din voturi.

Consecinţele războiului Rusiei în Ucraina au dominat campania electorală. Dezbaterile s-au axat pe suspendarea aprovizionării cu gaz rusesc, creşterea preţurilor şi o dispută legată de livrarea de arme către Kiev.

Campania a fost marcată de asemenea de acuze reciproce de corupţie şi incompetenţă, dar şi de insulte între candidaţi.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. @Bogdan: au construit pe dracu’ să-i pieptene! de construit au construit românii precum nişte sclavi. „puturoşii & analfabeţii” erau cei ce ţineau biciul şi discursurile demente… „să facem totul, dragi tovarăşi!” doar ca să le fie lor bine iar noi să trăim ca ultimii prăpădiţi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.