Alertă de incendii, după temperaturile neobișnuit de mari

Agenţia spaniolă de meteorologie AEMET a anticipat că ar putea fi cel mai călduros octombrie de la debutul înregistrărilor meteorologice, precizând că

De (R.C.)
Alertă de incendii, după temperaturile neobișnuit de mari

Agenţia spaniolă de meteorologie AEMET a anticipat că ar putea fi cel mai călduros octombrie de la debutul înregistrărilor meteorologice, precizând că

Zeci de incendii de vegetaţie erau active vineri în nordul Spaniei după ce temperaturile neobişnuit de ridicate, care au ajuns în ziua precedentă la 30 de grade Celsius în anumite regiuni, au transformat vegetaţia în combustibil uscat, un motiv în plus de îngrijorare în ceea ce priveşte schimbarea tiparelor meteorologice în Europa, informează Reuters.

În Ţara Bascilor, Asturias şi Cantabria circa 40 de incendii au fost raportate, potrivit serviciilor regionale pentru situaţii de urgenţă.

Agenţia spaniolă de meteorologie AEMET a anticipat că ar putea fi cel mai călduros octombrie de la debutul înregistrărilor meteorologice, precizând că fiecare zi din lună, cu excepţia zilei de 1 octombrie, a fost mai caldă decât temperaturile normale înregistrate în această perioadă a anului.

Serviciul de meteorologie al Ţării Bascilor, Euskalmet, a modificat coeficientul de risc pentru incendii de vegetaţie în regiune de la moderat la ridicat, în funcţie de zonă.

”Azi avem alertă portocalie, sâmbătă şi duminică ne aşteptăm de asemenea să avem alertă portocalie pentru incendii forestiere”, a declarat pentru Reuters pompierul Jon Sanchez, din provincia bască Biscay.

Mai multe valuri brutale de caniculă, cu temperaturi care au depăşit 40 de grade Celsius, au lovit sudul Europei în această vară, parte din tendinţa globală de creştere a temperaturilor, atribuită de mulţi oameni de ştiinţă şi climatologi activităţii umane.

Potrivit datelor guvernamentale, anul acesta s-au înregistrat cele mai grave incendii de vegetaţie din istoria Spaniei, după ce 260.000 de hectare au fost distruse de flăcări.

Pe teritoriul Europei, incendiile de vegetaţie au pârjolit 775.941 de hectare anul acesta, o suprafaţă situată pe locul al doilea de la debutul înregistrărilor, potrivit datelor Centrului comun de cercetare al Uniunii Europene.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.