Alexandru Jula a murit duminică dimineața, 3 iunie, în jurul orei 6 dimineața. Informația a fost confirmată de Octavian Ursulescu. Solistul de 83 de ani fusese dus la începutul săptămânii la Spitalul de Urgență din Galați, în urma unui accident vascular cerebral.
Alexandru Jula a fost internat luni, la Spitalul de Urgenţă din Galaţi. Artistul s-a simţit rău, iar în urma unui apel la 112, un echipaj medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi l-a preluat pe artist din faţa blocului din municipiul Galaţi, unde acesta locuieşte.
Piesa cea mai cunoscută a lui Alexandru Jula este „Soţia prietenului meu”, pe care dictatorul Nicolae Ceauşescu i-a cerut în mai multe rânduri să i-o cânte în cadrul unor petreceri private.
Alexandru Jula a fost internat luni, din cauza unui accident vascular cerebral, după ce a leşinat pe scara blocului, în urma unui drum istovitor de la Cluj-Napoca, unde susţinuse un concert.
De-a lungul carierei, artistul a înregistrat numeroase albume, a participat la diverse concursuri muzicale în ţară şi în străinătate şi a câştigat premii pentru interpretare. Cariera artistică a interpretului de muzică uşoară a început în 1954 când Alexandru Jula s-a alăturat trupei de la Teatrul Muzical Nae Leonard din Galaţi, iar în televizune a debutat în anul 1962.
Printre melodiile cele mai cunoscute sunt „Soţia prietenului meu”, „Eşti tu” şi „Mi-ai adus iar primăvara”.