Sfârșitul anului a rămas o rană continuu deschisă prin abdicarea forțată a Regelui Mihai. Înlocuirea ordinii de drept și de stat cu silogismele sovietice ale crimei a distorsionat ființa românilor încă aflați în programată pribegie internă sau externă.
Sfârșitul de an nu este pentru români în zona speranței intregrale, ci a celei retezate, permanent reactualizată în dramatism.
Niciun eveniment de după 1990 nu a avut capacitatea și virtutea de a reda românilor sensul major al istoriei curente răpită.
Instaurarea REPUBLICII POPULARE ROMÂNE a fost un act criminal ale cărei consecințe sunt încă zilnic multiplicate de cei cu care suntem contemporani într-o simultaneitate deseori înfricoșătoare.
România nu este o veritabilă colonie pentru că amintirea Regatului și a ultimului său Suveran dăinuie aproape miraculos.
Tot mai puternică amintirea Regelui Mihai ca o uriașă speranță de dincolo de timpul inventariat chiar de rețelele criminalității constituite de manipulator de sinistră “ utilitate publică” în 1947.
Sfârșitul de an rămâne pentru români ca o constatare implacabilă a timpului oprit.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
I agree with you, Mr. Anonim!