Analiștii financiari, previziuni sumbre pentru anul care vine

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a urcat ucat foarte ușor în noiembrie, cu 0,7 puncte, după cinci luni consecutive de scădere, ajungând la valoarea de 44,1 puncte, analiștii financiar anticipând o depreciere a leului în următoarele luni.

Evoluția indicelui este urmarea creșterilor ambelor componente ale indicatorului: indicatorul condițiilor curente a fost de 59,7 puncte, valoare în creștere cu 0,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipațiilor a crescut cu 0,8 puncte până la valoarea de 36,3.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, este de remarcat că peste 90% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6891 (în creștere cu 470 pips față de valoarea înregistrată în exercițiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni valorea medie a cursului anticipat este de 4,7329 (valoare în creștere cu 512 pips față de cea înregistrată în luna anterioară).

Rată anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2018/decembrie 2017) a înregistrat o valoare medie de 3,38% (valoare mai mare cu 0,62 puncte procentuale față de cea înregistrată în exercițiul anterior). De asemenea, toți participanții anticipează o majorare a ratei inflației în următoarele 12 luni.

Sunt de remarcat (consistente cu anticipațiile de majorare a ratei inflației) anticipațiile de majoare a ratelor de dobânda la leu atât pentru scadențele pe termen scurt (3 luni) cât și pentru cele pe termen mediu (5 ani), 100%, și respectiv 98% dintre participanții la sondaj anticipând această evoluție. Astfel rată medie a ROBOR cu scadență de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,25% (valoare în creștere cu 0,62 puncte procentuale față de valoarea înregistrată în exercițiul anterior), iar yield-ul la obligațiunile suverane denominate în lei cu scadență de 5 ani este de 4,74% (valoare în creștere cu 0,70 puncte procentuale față de exercițiul anterior).

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, lansat de către CFA România în luna mai 2011 reprezentă un indicator care cuantifică anticipațiile analiștilor finaniari cu privire la activitatea economică în România pentru un an.

Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condițiile curente – referitoare la mediul de afaceri și piață muncii, precum și anticipațiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piață muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.

CFA România este asociația profesioniștilor în investiții din România, în mare parte dețînători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (UȘA). În prezent, CFA România are peste 215 de membri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

9 Comentarii

  1. CFA România are peste 215 de membri??Fantastic!si unul nu munceste…

  2. specialişti în dezastre, că altceva nu au cum să înţeleagă. Dacă te iei după muşte, ajungi la kkt…

    • Lasa bre ca compenseaza tonticeanu cu duduitul economiei gripate de schimbari haotice de fiscalitate/tropaitul pe grumazul justitiei…ce-ar fi mare scofala sa repete isprava din 2008(duduit)-2009(prabusit) a economiei?Cat de prost sa fii sa faci acelesi greseli in speranta ca de data asta iese bine?Sau e scurta rau memoria?Si te mai si superi cand unii te trag de maneca?

  3. Ia lasati-ma cu CFA! Chemati-i pe Fecioru, pe numerologu` lu` Peste, pe Mariana Cojocaru, sau pe ” expertii ” de la USR. De la ei veti afla in ce-ati calcat de miroase. Ce sa va fac daca nu v-ati uitat unde pasiti?

  4. Exact acum un an toata lumea vorbea despre apocalipsa economica care va lovi Romania in 2017. Totul era praf: bugetul pe 2017, cresterea economica, efectele maririlor de salarii si pensii. Aproape ca nu era ceva legat de economie si care sa nu „beneficieze” de aprecieri dintre cele mai sumbre. Uite ca nu s-a intamplat nimic rau, din contra!! Acum, corul bocitoarelor a luat-o de la capat!!!

  5. Deosebirea intre un pesimist si un optimist :
    pesimistul : mai rau de atit nu se poate.
    optimistul : ba se poate.

  6. Cine le-a comandat aceste studii si CAT LE PLATESTE?! Daca nu fac publice chestiile astea, N-ARE ROST SA FIE CITITE si de altcineva, decat de ei, singuri, sub plapuma, sa nu-i vada nici musca sa nu rada si aia.

  7. Cadou de Craciun de la Dragnea si Tariceanu!
    Euro trece de 4.65 lei, cel mai ridicat nivel din ultima luna

    Banca Nationala a Romaniei a anuntat Miercuri un Curs de referinta de 4,6515 lei/euro, in crestere cu 0,25% fata de pragul atins vineri, fiind cel mai ridicat nivel din ultima luna, potrivit News.ro.
    Vineri, euro atinsese nivelul de 4,6401 lei, in urcare fata de pragul atins joi.
    Cursul euro in raport cu leul este cel mai mare din 24 noiembrie, cand a atins valoarea de 4,6536 lei/euro.

    E bine, e foarte bineee, votantii PSD nu au credite si CRED ca nu ii afecteaza, nu inteleg ei prea multe, maine ar vota cu PSD….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.