Anchetă în Ucraina: Suspiciuni de corupție la achiziția de arme

Ucraina a deschis o anchetă privind contracte de achiziţionare de arme pentru forţele sale armate, a indicat marţi şeful parchetului specializat în dosare de corupţie (SAP), Oleksandr Klimenko, citat de France Presse.

„Există mai multe proceduri legate de cumpărări de arme. Ancheta este în curs şi nu vom divulga detalii”, le-a declarat Klimenko jurnaliştilor.

Este vorba de mai multe contracte, unele ajungând până la 100 milioane de euro, a precizat el, adăugând că o „anchetă nu înseamnă neapărat” că acolo a existat o deturnare de fonduri.

„Trebuie să anchetăm şi să stabilim faptele, ceea ce şi facem”, a explicat el.

Klimenko şi şefa Comisiei anticorupţie din parlament, Anastasia Radina, au asigurat că nu au primit nicio plângere din partea aliaţilor străini care furnizează grosul armamentului de care Kievul are nevoie pentru a se apăra de invazia rusă.

Corupţia este un rău endemic în Ucraina şi una dintre marile probleme ale guvernului încă dinaintea războiului.

Mai multe scandaluri de corupţie au vizat responsabili ucraineni în ultimele luni, inclusiv din Ministerul Apărării.

Dar acuzaţiile de corupţie nu au vizat niciodată direct ajutorul militar şi financiar trimis de ţările occidentale.

„Spunem constant partenerilor noştri că, dacă au informaţii despre corupţie sau proasta utilizare a asistenţei furnizate, suntem pregătiţi să facem din asta o prioritate absolută”, a afirmat Klimenko.

Anastasia Radina, care face parte dintr-o comisie specială parlamentară ce supervizează utilizarea armamentului străin de către armata ucraineană, a asigurat la rândul său că niciun „caz confirmat de proastă utilizare a armelor furnizate” nu a fost înregistrat de ţările occidentale şi de ataşaţii lor militari în Ucraina.

Ucraina a primit de la aliaţii săi, în primul rând de la SUA, Marea Britanie şi Uniunea Europeană, ajutoare de zeci de miliarde de dolari de la începutul invaziei ruse în februarie 2022.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

12 Comentarii

  1. Și 🥳ul doar ce și-a tras două yahturi de 75 milioane coco, pe numele FRAȚILOR Shefir, veteranii din PANAMA PAPERS.
    Alti URCACI GEȚI-BEGEȚI, măRog…😜

  2. dupa dezintegrarea URSS republicille unionale au ajuns pe mana mafiei criminale gorbaciovisto-eltinista;prabusirea politica si economica a fost urmata de o coruptie politica si economica cum nu s-a mai vazut cele mai multe blesteme le-au incasat Gorbaciov si Eltin; nu ma mir de Rusia ,nu ma mir de Ucraina

  3. Au furat aia pana nu le a crepat pipota… ce acum vat i trezit?
    Ce vet i face cu o RUSSIA in expansiune? Dar cu ukranii nazisti inarmati pana in dinti?
    Sa aud farieriilor…
    O…cu o Ungarie care e prietena cu Russia… he he he vin vremuri negre.

  4. `„ deci ce se va întâmpla cu tancurile pe care România le livrează Ucraine! govariși lulu!-ori perit-a anticoRUPtismul tău?

  5. nu cred? sigur? tzara care a facut progrese enorme pentru accederea la UE dupa spusele ginecologistei sefe Ursula, fosta ministra a apararii care a distrus Bundeswherul jerman, e afectata de coruptie? aceeasi tzara care a fost numita decenii la rand ca cea mai corupta din Europa de presa internationala de toate felurile? ultimele zvonuri sunt ca Zeli a vandut si drepturile de a arunca deseuri din cele mai toxice pe teritoriul Nulandistanului, in favoarea corporatiilor americane si ale lui Soros.

  6. Ciolacu o fi avind caruta cu coviltir,da ce fac ceilalti?

  7. ROMANIA o sa o bele sca grosso moddo. Vom traii si vom vedea. Asa a spus si orbul. Si a vazut pe aia a masii.

  8. După prăbușirea URSS, sub Bețivanul Elțin, Rusia a ajuns sub controlul Mafiei KhaZare: Hodorkovski, Abramovici etc. Occidentul se servea din resursele Rusiei ca dintr-un magazin în care nu trebuie sa plătești.
    Jaf la sânge, ca-n Coloniile Eșuate.
    Venirea lui Putin la butoane și mazilirea KhaZarilor (Hodorkovski la beci, Abramovici în exil etc) a lăsat Occidentul cu gura căscată.
    Degeaba au încercat Li🌈icii să prevină realegerea lu’ Putin (l-au cultivat până și pe Medvedev…😂).
    Asa că BlackRock, Monsanto, Cargill etc (aka Rat’sChild) s-au focaliZat pe Urcaci.
    Bieții p.r.o.s.t.o.v.a.n.i au ajuns să se creadă „popor superior” și crapă acum prin tranșee pentru gașca de KhaZari de la Kiev.
    măRog, si-o merită…😪

  9. Vă dați seama corupție la cumpărat arme ??? Oare cât de sănătoase pot fi armele cumpărate LEGAL ? Este ca și cum te-ai spanzura cu o funie sfințită în prealabil ……

  10. Vai, vai, vai, ce să ne mai facem! Am descoperit că maidanezii din Ucraina sunt corupţi! HAI SICTIR ZELENSKI, HAI SICTIR UCRAINA!

  11. 100 de meleoane din 300 de MILIARDE ? E mult? Până și necoiță al nostru din S 3 a ,,palmat ” 140 de meleoane pe nește palmieri și nu se mai inflamează nimeni? Hai , lasă, asta nu e corupție, e mierea de pe dește ? În privința ocrainei asta e așa, propagandă, cum ne mai luptăm noi cu corupția, 41 de meleoane de hectare agricole nu mai sunt ale ocrainei, cerealele sunt amerloce, nu țipă ei pentru Africa ci pentru conturile babane ale insulei de pe deal ? Câți oameni mai trebuie să moară ca să se sature amerlocii? SLAVĂ PĂCII, îmbuibaților !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.