iulie 23, 2011
Anders Behring Breivik şi evenimentele recente din Norvegia cred că vor deveni studiu de caz in facultatile de comunicare – exemplu pentru modul în care un astfel de eveniment este comunicat şi se dezvoltă în era lui Facebook şi web2.0
Brusc (10 pana la 20 de ore) au apărut pagini Wikipedia atât ale evenimentului cât şi ale lui Anders Behring Breivik.
Facebook oferă 18 ore mai târziu 10 pagini/profile ale lui “Anders Behring Breivik” dintre care una, Antifanpage: Anders Behring Breivik, are deja 13.000 de “like-uri” şi creşte cu 1.000/oră. Dacă mai săpaţi găsiţi zeci de alte profile apărute în primele 24 de ore de la evenimente.
Chiar am avut curiozitatea să verific când a apărut pagina cu cei mai mulţi membri – cea antifan. Primul post este de pe 23 iulie, ora 02.06 A.M. Adică 10 ore şi 20 de minute de la explozia din Oslo şi ~8 ore de la atacul de pe insula Utøya (de ţinut cont că există o oră diferenţă între CEST şi EEST). Ritmul comentariilor este susţinut – peste 3.200 de postări în primele 10 ore (probabil ritmul va creşte în primele 48 de ore, odată cu numărul de fani), la care se adaugă de câteva ori mai multe comentarii (pentru o citare pe blog vă spun şi cum am numărat postările ).
Mai departe este interesant şi cum este prezentat de media. De exemplu, Realitatea prezenta personajul cu blur. Euro News fără. De ce? Probabil că există o explicaţie logică şi perfect iraţională…
Un alt exemplu este traducerea limbii engleze (că nici nu mă gândesc că în România sunt prea mulţi cunoscători de norvegiană). Informaţia originală spune ”and a one-time Freemason”. Dicţionarul spune “în trecut a fost mason”. Prompterele din România îl bagă la prezent. Dar astea sunt detalii, nu? La fel şi un “0″ la salariu, tot un detaliu este, nu?
Habar n-am câţi dintre jurnaliştii care redactează conţinutul ştirilor au avut răbdarea să parcurgă informaţiile în forma lor originală (sau cât mai aproape de original). De exemplu acele “postări anti-musulmane”. Pentru curiozitate, documentul (singurul citat) este aici. E în norvegiană (Chrome-ul traduce uşor) şi are în paranteză o mică şi neimportantă precizare: “all his apparent and unconfirmed writings listed; available on this site only in Norwegian“…
Singurul lucru cert este că vreo 90 de oameni au murit. Ca în zicala americană: singurele lucruri certe în viaţă sunt moartea şi taxele…
P.S. Pagina orginală de Facebook a lui Anders Behring Breivik este suspendată. Un capture-screen găsiţi aici.
http://atitudini.wordpress.com/2011/07/23/anders-behring-breivik-nebunia-new-media/