Apelul Forumului Montan din România

CĂTRE,

Secretariatul RIO + 20 UNCS

Forumul Montan din România, organizaţie neguvernamentală, de nivel naţional, creată ca urmare a AIM-2002, membru activ în Parteneriatul Montan Internaţional şi Euromontana, care reuneşte peste 400 reprezentanţi din teritoriile montane a 27 judeţe, producători agricoli, lucrători forestieri, comunităţi montane şi organizaţii neguvernamentale, personalităţi din sferele ştiinţifică, academică şi universitară, specialişti ai dezvoltării rurale şi protecţiei mediului precum şi factori din administraţie şi politici – senatori şi deputaţi în Parlamentul României;

Având în vedere faptul că în anul 2012 va avea loc Summit-ul UNCDS – RIO +20;

În baza experienţei acumulată în perioada 1990-2011, în România şi în relaţii lucrative cu organisme europene (EUROMONTANA, AEM, Comisia Europeană, Consiliul Europei, FM), internaţionale (Parteneriatul Montan, FAO, Asociaţia Mondială a Populaţiilor Montane, Banca Mondială) şi naţionale;

În scopul asigurării asupra faptului că specificitatea, protejarea şi dezvoltarea durabilă a regiunii montane a Carpaţilor României (şi a zonelor de munte din Sud-Estul Europei, cu nevoi similare) va fi salvgardată de la degradare şi sprijinită în cadrul negocierilor internaţionale, adresăm următorul

APEL

În marea zonă montană a Carpaţilor României, cu ~ 90.000 km2, 824 localităţi administrative şi 3560 sate, 3,6 milioane locuitori şi tradiţii milenare agrozootehnice, după 20 de ani de la evenimentul mondial Rio – 1992 , care a inclus Agenda 21, Cap. 13 – „Munţii”, ca ecosisteme fragile, solicitarea de bunuri şi pentru infrastructuri şi servicii montane, a crescut semnificativ.

Dar cu toate eforturile ce au fost depuse de unele instituţii şi organizaţii neguvernamentale, de personalităţi cu grad înalt de responsabilitate, cu unele rezultate notabile (agroturism şi turism montan, ferme-pilot, formare profesională, cercetare ştiinţifică, infrastructuri, protecţia mediului ş.a.) inclusiv unele măsuri de sprijin, mult insuficiente faţă de nevoile presante, la nivelul anului 2011 se înregistrează o afectare deosebit de accentuată a mediului montan şi a economiei rurale-montane, în special a agriculturii / zootehniei private, cu consecinţe de mare gravitate, cum sunt:

tăieri iraţionale de păduri, mai ales în zona mai înaltă, a coniferelor, cu consecinţe asupra mediului şi societăţii( inundaţii, alunecări de teren, ş.a.);

degradarea florei naturale a pajiştilor montane, cu importanţă furajeră esenţială pentru creşterea animalelor rumegătoare (bovine, ovine/caprine) care nu sunt concurente cu omul la hrană (iarbă şi nu cereale).

Acest fenomen a apărut ca şi consecinţă a reducerii dramatice a efectivelor de animale (50-80%….nuanţat microzonal) şi implicit a volumului de îngrăşăminte organice, factor esenţial pentru menţinerea florei naturale a pajiştilor montane, floră ce are o mare valoare socială – pentru hrană, absorbţia de carbon, biodiversitate, peisagistică, fixarea apei, etc.

Cauze principale:

Concentrarea atenţiei guvernelor, administraţiei locale şi a unor producători agricoli asupra agriculturii mari, din zonele cu fertilitate înaltă, a câmpiilor şi colinelor, bazate pe culturi şi marginalizarea până la ignorare a mai micii agriculturi şi zootehnii montane;

Monopolul instalat de industriile alimentare patronale, absenţa concurenţei şi practicarea de preţuri derizorii pentru materiile prime, în special la lapte şi carne, produse ecologice, de înaltă calitate biologică, datorată polimorfismului floral. S-a ajuns la preţuri descurajante (ex. 7-8 litri lapte pentru 1 euro!) iar la consumatori se vinde cu 1,2-1,4 euro/litru, situaţie ce a fost semnalată de F.M.R. tuturor factorilor de răspundere naţionali şi celor mai înalte instituţii din Uniunea Europeană (Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Europei).

Lipsa de intervenţie protectivă eficientă din partea statului, presiunile structurilor patronale naţionale sau multinaţionale asupra celor administrative şi politice pentru menţinerea unui astfel de sistem, decimant pentru micii fermieri montani, au condus la derentabilizarea agrozootehniei, cu efectul accentuării intense a gradului de sărăcie la majoritatea producătorilor, descurajării şi lăsării fără speranţă de viitor a generaţiilor tinere din ruralul montan;

Apariţia fenomenului, foarte grav, de dezinteres pentru modernizarea fermelor montane şi de abandon agricol masiv (terenuri părăsite, zeci de mii de hectare de fâneţe care nu se mai recoltează, invazie de plante nevaloroase, ş.a.);

Exod masiv al tineretului din cele 3560 sate montane, spre oraşe sau străinătate, unde sporesc rata şomajului, îmbătrânirea excesivă a populaţiei încă activă agricol;

Foarte grav pentru MEDIU şi ECONOMIE: în absenţa îngrăşămintelor organice se produce fenomenul natural de resălbăticire a poliflorei montane furajere, în numai 8-10 ani. Această floră, o mare bogăţie a zonelor montane, care generează hrană pentru multe milioane de oameni, a fost selectată, cu greu, prin efort uman a zeci de generaţii, în mai mult de 2000 de ani de utilizare neîntreruptă a îngrăşămintelor organice, cu tehnologii tradiţionale durabile, de bune practici, care s-au păstrat în Carpaţii României şi alte zone carpatice şi balcanice.

Această floră naturală se pierde, în mai puţin de o generaţie, prin neglijenţă umană, pierdere ce devine definitivă în condiţiile secolului XXI – al mondializării, liberei circulaţii a oamenilor şi a numeroaselor alternative existente astăzi pentru tineretul agricol montan, care nu au existat în ultimele secole.

Legătura intimă şi interdependenţa dintre factorii OM-ANIMALE-ÎNGRĂŞĂMINTE ORGANICE – FLORĂ FURAJERĂ – OM este esenţială şi de neînlocuit în economia agricolă montană, care este o economie verde şi orice atingere adusă acestui ecosistem fragil devine nu numai păgubitoare dar şi neredresabilă (muntele pedepseşte…)

Din aceste raţiuni rezultă şi necesitatea acordării unei PRIORITĂŢI pentru agricultura muntelui, spre a se evita pierderi imense, irecuperabile.

O cauză cu efecte negative se regăseşte şi în interpretările eronate şi exagerate a noţiunii de „biodiversitate”, prin interese de grup, care au generat atitudini şi chiar norme pentru conservarea unor plante invadante, fără valoare furajeră, în detrimentul florei de înaltă valoare socială (ex. Nardus s.) sau stimularea financiară a cosirii tardive sau necosirii fâneţelor, sau înmulţirea excesivă a animalelor sălbatice, a răpitoarelor, cu consecinţe descurajante pentru agricultorii montani.

Sistemul instituţional specializat, creat în 1990 prin Comisia Zonei Montane din România, transformată prin reducţie în Agenţia Naţională a Zonei Montane din România (ministerul agriculturii) şi prin instituţiile de cercetare şi de formare profesională montană, nu au fost susţinute şi dezvoltate ci, dimpotrivă, după 20 de ani de activitate fertilă, demonstrată, în 2010 au fost desfiinţate!

Un proiect partenerial între ministerele educaţiei român şi austriac, al agriculturii şi Forumul Montan din România, pentru crearea primelor 9 şcoli profesionale de agricultură montană, proiect finanţat de guvern în 2008 şi demarat, a fost întrerupt din curs în 2009, sub pretextul crizei economice.

În concluzie,

În Carpaţii României, care nu au fost şi nu sunt chimizaţi, se produce hrană, proteină de calitate, în condiţii ecologice, de economie verde, asigurându-se securitate alimentară pentru peste 3 milioane de oameni.

Cu o bună gospodărire şi cu sprijinul necesar, s-ar putea produce hrană ecologică, cu tehnologii neconsumatoare de petrol, pentru cca. 6 milioane de oameni.

O alternativă a „economiei verzi”, durabilă, benefică întregii societăţi este încă posibilă, dar dependentă de un efort general, de existenţa unor politici şi programe guvernamentale speciale destinate distinct zonei de munte şi în mod diferenţiat regional, cu intervenţii mai intense în arealele cele mai expuse.

O astfel de strategie devine necesară şi la nivelul Comisiei Europene, unde amestecarea zonelor de munte cu „alte zone defavorizate” reprezintă o formă de abordare depăşită de timp, care nu a adus echilibrul necesar în economia montană, mai ales în ţările emergente, ca România, ş.a.. Forumul Montan din România, în baza experienţei acumulate pe linie instituţional-guvernamentală şi neguvernamentală, naţională şi internaţională şi a rezultatelor cercetărilor ştiinţifice, din ultimii 20 de ani, sub presiunea noilor provocări şi ameninţări generate de efectele schimbărilor climatice şi ale creşterii demografice, majore, la peste 9 miliarde locuitor în 2050, consideră că:

Importanţa zonelor de munte în secolul XXI sporeşte considerabil sub aspectul producerii de hrană umană şi ca noi spaţii de habitat.

Devine extrem de important şi de prevenitor pentru securitatea alimentară atât a populaţiilor montane cât şi a umanităţii, ca munţii să continue să producă hrană de calitate în condiţiile unei „economii verzi” şi prin metode durabile.

Agrozootehnia montană este extrem de fragilă şi suportă, mai ales în ţările mai puţin dezvoltate sau emergente, dar cu tradiţii, ca România, consecinţele absenţei unor strategii şi programe eficiente.

Agricultura montană, ca „motor” al activităţilor economice – dar şi social-culturale al comunităţilor montane trebuie tratată ca prioritate de către guverne, deoarece diferit de zonele de câmpie/colinare, fertile, bazate pe culturi agricole, în munţi, flora naturală furajeră se „resălbăticeşte” natural, în termen foarte scurt.

O întreagă economie montană, creată în secole de eforturi umane, se poate pierde într-un singur deceniu de neglijenţă, deoarece în condiţiile profund schimbate ale secolului XXI, ale globalizării, abandonul agricol, al tradiţiilor şi părăsirea de către tineret a comunităţilor montane, constituie un fenomen ireversibil.

În secolul XXI omenirea nu-i mai poate permite să piardă un mare segment economic care produce hrană şi multe alte bunuri.

Dimpotrivă, printr-o atitudine conştientă, se impune, imperativ şi urgent, ameliorarea efortului global de sporire a investiţiilor adaptate nevoilor şi diversităţii specificităţii montane, cu efecte benefice directe asupra populaţiilor montane, mai ales asupra comunităţilor sărace şi indirect, asupra întregii omeniri.

Noi apreciem că este în interesul umanităţii ca în politica globală şi regională pentru zonele de munte, ca şi în politicile naţionale, cele două mari economii ale muntelui – agricultura durabilă şi pădurea – trebuie să coexiste peren, în ecosisteme echilibrate.

PROPUNERI

Determinarea obligativităţii pentru regiuni, state şi guverne a protejării prin strategii, legi şi programe speciale a populaţiilor de producători agricoli montani, pentru evitarea deşertificării umane, pierderea economiilor şi culturilor proprii, care sunt fragile.

Crearea şi disponibilizarea de resurse financiare în măsură să asigure un sprijin eficient, motivant, pentru micii fermieri montani, în special tineretul agricol, pentru creşterea animalelor rumegătoare, în sisteme extensive şi obţinerea de hrană umană sănătoasă, în condiţii ecologice.

Crearea şi sprijinirea eficientizării unui sistem instituţional guvernamental stabil, specializat pentru zonele montane şi susţinerea de către guverne a cercetării montanologice şi a unui program specific destinat formării profesionale a specialiştilor şi practicienilor adulţi. Prevederi distincte în bugetele anuale a resurselor financiare destinate economiei agricole montane.

Sprijinirea creării şi funcţionării organizaţiilor neguvernamentale, mai ales a asociaţiilor de tip cooperatist (occidental) a producătorilor agricoli montani, la nivel de bazine montane tradiţionale, capabile să reziste în condiţii de piaţă. Înzestrarea acestora cu mijloace de transformare a materiilor prime animale şi vegetale, ecologice, facilitarea valorificării pe piaţa naţională şi internaţională a produselor organice (eco-bio-montane). Valoarea adăugată potenţială se poate exprima prin considerarea produselor agroalimentare eco-bio-montane, ca o producţie „de nişă” pentru o categorie de consumatori „de nişă”, interesaţi şi în măsură să poată oferi un plus de preţ pentru calitatea superioară şi garanţii sanitare, ca sursă ce poate deveni importantă pentru susţinerea eco-bio-economiei agroalimentare montane, sporirea veniturilor familiilor şi a potenţialului investiţional al micilor fermieri, combătând sărăcia şi moderând, treptat, necesarul de sprijin prin subvenţii specifice – nesigure pe termen îndelungat – corelat cu creşterea demografică.

Stabilirea de reguli raţionale, neexclusiviste, pentru asigurarea în zonele de munte a unui echilibru agro-forestier, în spiritul toleranţei reciproce, revizuirea legislaţiei în acest scop, în acele regiuni unde s-au făcut exagerări.

Asigurarea, cu prioritate, a perenităţii biodiversităţii cu înaltă valoare socială, reprezentată prin flora naturală furajeră polimorfă a păşunilor şi fâneţelor montane.

Renunţarea la orientări şi prevederi exagerate, nefolositoare sau care pot afecta producţiile agroalimentare montane.

Recunoaşterea de către guverne a „dreptului la diferenţă” a populaţiilor montane, la compensarea handicapurilor naturale şi la acordarea de facilităţi fiscale şi alte forme de sprijin eficient.

Crearea / consolidarea şi dezvoltarea unui sistem educaţional, de învăţământ profesional, adaptat specificităţii agro-zootehnice, de mediu şi de viaţă, montane.

În paralel cu măsurile de protecţie şi încurajare a economiei agro-forestiere montane, crearea de noi oportunităţi generatoare de noi locuri de muncă în ruralul montan, cu timp integral sau parţial, pluriactivitatea reprezentând o caracteristică pentru majoritatea comunităţilor montane.

Instituţiile financiare internaţionale să creeze un fond special destinat salvgardării economiilor agro-zootehnice montane, cu tradiţii, aflate în pericol de degradare. Parteneriatul Montan să dispună de un „fond de intervenţie” destinat special sprijinirii organizaţiilor meguvernamentale specializate şi cu activitate pro-munte.

ONU să impulsioneze încheierea unei Convenţii internaţionale pro-munte la care să adere guvernele membre ale Parteneriatului Montan – cu angajament ferm din partea fiecărui guvern de a întreprinde măsuri eficiente pe termen mediu pentru evitarea degradării economiilor agro-zootehnice tradiţionale şi mediului montan, a sărăciei şi exodului tinerelor generaţii şi impulsionarea dezvoltării durabile.

ONU să dezvolte activitatea Parteneriatului Montan prin crearea de departamente continentale cu rol prioritar de sprijinire a regiunilor montane, capabile să producă hrană umană – ţinându-se cont de elementele specifice (geo-climatice, economie, tradiţii ş.a.). Exemplu: Europa cu regiunile Carpaţilor şi Balcanilor, Asia, Africa, America de Sud.

Forumul Montan din România îşi exprimă speranţa că considerentele şi propunerile formulate vor intra în atenţia Secretariatului Comisiei pentru dezvoltare durabilă a ONU şi vor putea constitui o contribuţie pentru Agenda Rio-2012 şi Declaraţia finală*, respectiv pentru negocierile viitoare ale UNCSD în favoarea problemelor montane.

* Se expediază prin poştă lucrarea „Munţii şi secolul XXI. Studiu comparat al strategiilor europene privind zonele de montane cu referire specială la zona Carpaţii româneşti. Planul M1-SEE”, în limba română şi engleză, cu speranţa că va reprezenta o lucrare de interes şi de folos pentru momentul Rio-2012.

Preşedinte F.M.R.

Radu Rey