Șase morți la Ferma Dacilor. Incendiul a fost lichidat. Criminaliștii, la fața locului

Update: Incendiul a fost lichidat. A șasea victimă a fost extrasă carbonizată.

Update: pensiunea Ferma Dacilor nu are autorizație de securitate la incendiu.

Update: pana la ora 12. 10, cinci persoane au fost scoase carbonizate a fost găsită de pompieri. Trei persoane rămân dispărute.

Update O echipă de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică va fi trimisă la Tohani pentru a sprijini ancheta în cazul incendiului devastator care a izbucnit, marţi dimineaţă, la Ferma Dacilor.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au deschis un dosar penal pentru distrugere şi ucidere din culpă în acest caz.

Incendiul nu a fost încă lichidat, astfel că deocamdată nu se pot face cercetări.

update:  Minorul decedat este fiul patronului. Informația a fost confirmată de bunica băiatului pentru Antena 3.

update În Ferma Dacilor, se aflau 26 de persoane, dintre care 8 au fost date dispărute, trei dintre acestea fiind găsite decedate, a transmis ISU.

update Și un adult a fost scos carbonizat din unitatea care a ars, au anunțat pompierii prahoveni.

update: Pompierii au identificat un minor decedat (carbonizat)

Ferma Dacilor, din Tohani, unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Prahova și nu numai, a fost cuprinsă de flăcări. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul ISU Prahova, începând cu ora 6:29, scrie Agerpres.

Pompierii se luptă să lichideze incendiul de proporții care a cuprins localul din comuna Gura Vadului, sat Tohani.

Pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost mobilizate la locul evenimentului 10 autospeciale de stingere, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă, un ATPVM, 4 ambulanțe SMURD și 3 ambulanțe.

sursa foto ZDP

Până la acest moment, 2 persoane cu arsuri la nivelul feței și a membrelor superioare au fost asistate medical (conștiente). Totodată, pentru identificarea și altor persoane dispărute, pompierii au constituit echipe de căutare-salvare. Intervenția este îngreunată de faptul că arderea se manifestă generalizat la întreaga clădire, suprafața afectată fiind mai mare de 1.000 mp”, transmite ISU Prahova.

Conform şefului DSU Raed Arafat, pensiunea arde generalizat. El a precizat că pensiunea este formată din parte şi etaj, având ciinci camere la parter şi şase la etaj, care erau ocupate.

”Persoanele care nu se găsesc sunt persoanele care au fost la etaj”, a declarat şeful DSU,  citat de Știrile ProTv.

Până la ora transmiterii acestei ştiri nu se ştie dacă unitatea de cazare era complet ocupată.

Pompierii au constituit echipe de căutare-salvare pentru identificarea persoanelor dispărute în cazul incendiului care a izbucnit, marţi dimineaţă, la Ferma Dacilor din satul prahovean Tohani.

Ferma Dacilor este un operator economic cu funcţiuni de cazare şi restaurant.

Un incendiu de proporţii a izbucnit, marţi dimineaţă, la Ferma Dacilor din comuna prahoveană Gura Vadului, sat Tohani, autorităţile activând Planul Roşu de Intervenţie.

La faţa locului au fost mobilizate zece autospeciale de stingere, patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă, dar şi patru ambulanţe SMURD şi trei de la SAJ, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

„În acest moment, două persoane sunt asistate medical la faţa locului, prezintă arsuri minore la nivelul membrelor superioare”, a precizat sursa citată.

Începând cu ora 6,29 a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, iar în prezent se lucrează pentru lichidarea focului.

Până la acest moment nu au fost comunicate alte date referitoare la persoanele evacuate sau victime.

Prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, a declarat, pentru Agerpres, că este vorba despre o clădire construită din lemn şi este formată din parter şi mansardă.

Nu se ştie nimic despre persoanele aflate la mansardă, a spus prefectul.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

24 de Comentarii

  1. Al dracului Traian!…nu l-a iertat pe Decebal nici după 2000 de ani…!

  2. Nume blestemat bre, de peste 1900 de ani.. Să nu ști uite că te costă.. Păcat de copil..

  3. … troneaza peste tot in Romania, nu te mai mira nimic.Sunt sigur ca aia de la pensiune nu aveau nicio autorizatie impotriva incendiilor, niciun sistem de senzori de fum, nici bazine cu apa prevazute cu pompe, etc.Au murit aia ca sobolanii in somn si dupa aia au ars, atat din prostia proprietarilor cat si din prostia lor.In tara asta cand pleci pe la pensiuni este bine sa ai cu tine un senzor de fum portabil, mai bun decat nimic.Tara lui Papura Voda Romania asta!

  4. Buleftrica, gazul ori peseiul.Prin cele străinătăți, un „journeyman” pe electrică se pregătește 6 ani cu examene și se plăteste la nivel de doctor de familie.Aici, iei un vițel,pui un palavragiu să-i citească prostii pe care nu le înțelege nici ei si pac!în 6 luni ai maistoru’! După câți firmaci cu patalama de proiectanti si blindati de autorizatii am lucrat, mi-am făcut avere.Acu vreo 15 ani m-a chemat unu la care era să-i ia foc tiparnita.Avea dorel la bransament, un șurub de fier care strângea un conductor de aluminiu peste unul de cupru, greseală de amator.Surubul era rosu iar conteinerul de hârtie sub. O ghilotină avea contactorul de sigurantă blocat cu o așchie de lemn.Era o chestie de noroc ca nu i-a trimis la spital angajatul cu mâna-n pungă, samd.Dar statul român n-are treabă cu d-astea.Pui un idiot trecut cu pile printr-o școală care vede instalații-n poză să dea certificate de calificare sau să facă proiecte si scoti morții cu targa pe partea ailaltă.

  5. Mai mergem de revelion la vreo pensiune?
    Daca nu avut autorizatie de la pompieri atunci trebuiesc inchise toate pensiunile fara autorizatie.

  6. Trebuie aduse osanale ANRE , care are norme de instalații și societăți care nici acele norme nu le respecta , cu instalații neprotejate corespunzător la defect de aparat și la fugă de curent, supratensiune , scurtcircuit etc. Norme care fac ravagii prin pensiuni și Hoteluri construite după loviluție . Uitați-va la hotelele și modelele construite de N Ceaușescu și puteți compara. Dar când alegi sa lucrezi cu oameni nepregătiți și foarte ieftini , ajungi sa faci cam multe focuri in tara.

  7. o cosmelie din lemn,fara protectie ignifuga,patronul trebuie arestat pe loc pentru porcaria numita Ferma Dacilor

  8. Patronul (editat) Dinicu executat imediat prin incendiere sa simta ce au simtit cei prajiti de el.
    Astia sunt ‘antreptenorii de succes” din rromania, tepari si criminali de succes.

  9. @Foc, detectoarele de fum de azi sunt optice, alea cu Americiu cu cameră de ionizare care stiu să deosebească aburii și mirosul de varză de fum si gaz s-au retras pe tăcutelea din cauza”diversității”care putea face bombe radiotoxice din ele.Ăsta e un calitol si mai interesant pentru că varii dobitoci tehnici de prin instituții le-au aruncat la gunoi de unde vor da cancere peste 50-100 de ani celor care vor locui în apropiere.Dacă e la ceva campioană România, acel ceva sunt sursele de radiații orfane. Pe lemn nu se admit decât coloane tip CYABY adică cablu armat care însă e scump15-20ron/m și doze si prize capsulate tip IP65 cupresetupe.Nu se admit curenti mai mari de 6A/mm2 dar zidărică care face de toate nu stie d-astea.Am văzut enșpe vile cu mortu-n pod, ateliere de tâmplărie si brutării cu prelungitoare chinezești si sârme pe afară. Praful de lemn si făina explodează când sunt amestecate cu aerul.Dar cine să verifice d-astea.

  10. Hope that will be usefull for others so this tragedy would not be repeated in the future somewhere else. Condoleante familiilor celor pierduți fără vreme. Aviz chitroșilor.

  11. Cand umbli cu foc, plite sau orice surse de incalzire nu esti matol.

    Pana la detectoare sofisticate, mintea va fi detectorul preventiv.organul de gandire+organele de simtz. Fara pic alcool si droguri.

  12. Ascultau porunca milenara a Regelui Burebista, sa arda viile, nu mai ardea ferma.

  13. Micii investitori sfinteste (!) locul. Micii investitori e (!) baza viitorului. Asa scrie pe toti peretii in ultimii 30 de ani. Ca sa ii autorizezi pe toti iti trebuie o armata de autorizatori.

  14. INCA un Efect al Lipsei de Randuiala PRIN Pedepsa LEGALA Corecta,la Vedere, da’ ImPlacabila !
    Se darama Romania pe EI si EI NIMIC !

    Nise NiceNimeni in Drum !

  15. Marele Urs Blestemat esti tu cu neamul tau de gargui primitivi cu fitze de arieni.

  16. Adriene Severine

    ACOLO și ACUM este de tine !
    ASTA Da !
    Răfuială între Mafioți!

    NU Delirurile tale cu MANDA, Anti ROMANesti la Balada MIORITZA !

    Ai păstrat Cearceafurile din SALVAREA Salvatoare din Labele MINERILOR ?

  17. Sabin, corect! Schimbati Premierul! A trebuit sa moara oameni ca sa se produca schimbarea! Ghinion !

    Intox, de acord cu dta! Marele Scurs este doar o scursura sovina anti-romaneasca. Se cramponeaza ca toti pizmasii din Propaganda Iredentei de acel 5% participatie tribala onogur, oghuz, khazar, kabir, hanti-mansi si etc din natia care se prezinta azi drept pur sange mongol. Penibil….sa-ti pui numele de scurs, pentru care nici macar nu ai cuvamt in limba ta vorbita azi ! A cigány köcsög picsa.Vezi, aici suntem pe aceeasi banda de mers ! (:-)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.