Directoarea adjunctă a Direcţiei Finanţelor Publice Timiş, Gabriela Ionescu, şi prietenul acesteia, Dinu Călin, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, miercuri, de magistraţii de la Tribunalul Timiş, după ce marţi au fost reţinuţi de procurorii DNA. Ei sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de luare de mită, respectiv de trafic de influenţă.
Potrivit procurorilor anticorupţie, Gabriela Ionescu, în calitatea pe care o deţinea la Direcţia Finanţelor Publice Timiş, ar fi pretins şi primit, direct şi prin intermediul prietenului Dinu Călin, de la un denunţător, diverse sume de bani şi bunuri totalizând peste 88.000 de lei, pe parcursul anului 2011.
În schimbul foloaselor primite, directoarea adjunctă l-ar fi asigurat pe denunţător că va proteja interesele firmei acestuia, astfel ca societatea să nu fie deranjată de eventuale controale care să atragă după sine răspunderea juridică a administratorului.
După hotărârea magistraţilor care au decis arestarea preventivă, avocaţii celor doi învinuiţi au declarat recurs. Acesta se va judeca la Curtea de Apel Timişoara, în câteva zile.