„În acest context, apreciez că asistăm la o instrumentalizare a unui demers juridic, în sine legitim și democratic – acela al contestării în instanță a unor acte administrative – care, prin utilizarea sa strategică în această situație particulară, tinde în fapt la șubrezirea ori perturbarea activității Curții Constituționale, pilon fundamental al democrației constituționale și al statului de drept.”

Pe 8 ianuarie, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au dispus reţinerea unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Tarcea, judeţul Bihor. Acesta se află pentru 24 de ore  în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor. Tânărul va fi  cercetat ”pentru săvârşirea infracţiunii […]