Update: Curtea de apel Alba Iulia a respins contestaţia femeii acuzate că şi-a ucis mama, aceasta întorcându-se în arest preventiv.
Decizia pronunţată joi de Curtea de Apel Alba Iulia este definitivă.
Femeia este obligată să plătească statului cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei.
La ieşirea din sala de judecată, ea şi-a acoperit faţa cu haina pe care o purta, pentru a nu fi fotografiată şi filmată de către jurnaliştii prezenţi la sediul instanţei.
Magistraţii din Aba Iulia decid, joi, dacă menţin mandatul de arestare preventivă emis de Tribunalul Sibiu.
Femeia este acuzată că şi-a omorât mama punându-i un sedativ puternic în ceai. Ulterior, aceasta i-a vândut bunurile, apoi s-a mutat în Dubai.
Femeia a fost arestată preventiv, la finalul anului trecut, alături de o altă inculpată, o asistentă medicală. Aceasta este suspectată că i-a furnizat barbiturice care au fost administrate victimei.
Amiana P, dusă la Curtea de Apel Alba Iulia
Dosarul în care femeia a contestat arestarea preventivă a ajuns, în ultima zi a anului trecut, pe rolul Curţii de apel Alba Iulia.
Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, cele două femei au fost reţinute pentru omor calificat.
Ele au fost prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.
”În cursul lunii iunie 2024, după ce a premeditat fapta o lungă perioadă de timp, o persoană de sex feminin în vârstă de 38 de ani, beneficiind de ajutorul unei asistente medicale în vârstă de 46 de ani, care i-a procurat o cantitate mare de substanţe cu efect sedativ, i-a strecurat mamei sale substanţele în ceaiul pe care îl consuma.
Fapta s-a petrecut la domiciliul acesteia din Sibiu. După ce victima, în vârstă de 59 de ani, a adormit, autoarea a chemat-o pe asistenta medicală care o aştepta, iar apoi i-a injectat victimei în picior o altă cantitate de substanţă cu efect puternic sedativ, suficientă pentru a-i provoca acesteia decesul.
Ulterior, dorind să fie sigure de moartea victimei, cele două au asfixiat-o cu o pernă”, au informat procurorii din Sibiu.
Potrivit aceleiaşi surse, după moartea mamei sale, fiica acesteia a intrat în posesia bunurilor moştenite, pe care le-a vândut, iar ulterior s-a mutat în Dubai.
Procurorii au mai menţionat că ”s-au reţinut circumstanţe care califică infracţiunea de omor, premeditarea şi săvârşirea faptei din interes material”.
Presupusa crimă a fost făcută pentru ca „inculpata să intre în posesia moştenirii lăsate de victimă”.