Ascensiunea ”burghezilor bolșevici” și a noului lor cult

”Își sorb cafelele lucrând din cafenele, vorbesc la telefoane mobile scumpe și se gândesc la calea către luminarea nației. În SUA, ei se preocupă de situația mediului, dar conduc SUV-uri însetate de benzină. Se gândesc la cum cresc acțiunile lor în timp ce caută artefacte tibetane prin magazine, încălțați cu bocanci de munte. Nu se gândesc să dea mai puțin de 5 dolari pe o prăjiturică în care nu a intrat mai mult de o linguriță de faina și mai puțin de 500 de dolari pentru o ședință de tonifiere la spa, însă nu vor să plăteasca mai multe taxe. Ei sunt ”burghezii boemi” sau ”bobo”, noua ”elită iluminată” a erei informațiilor, iar viața lor pare o sinteză între confort și conștiință, succes corporatrist și reveoltă creatoare”. Așa scria The Guardian, în 2000,  despre burghezii boemi.

Opt ani mai târziu, același The Guardian, anunța moartea burghezilor boemi, ”elita urbana de stânga, atentă la mode și la mediul înconjurător, ponegrită de compatrioți, curtată și denigrată în același timp de politicieni”. Prin același an 2008, burghezii boemi erau în plin avânt în România. Sandra Pralong și o mâna de ”bobos”, studenți și tineri corporatiști români de prin țări străine, veneau cu inițiativa ”noilor pașoptiști”, una care să ilumineze țara, să o scape de corupție, de PSD, de populism și alte ”-isme”, să o trezească, pentru ca România să fie, vorba americanului, ”woke”.

Ei bine, The Guardian se înșela. Burghezii boemi, progresiștii, nu au dispărut nici din România, nici din țările occidentale. Dimpotrivă, Sandra Pralong a trecut de la ONG-uri de apartament (sau vilă) la Palatul Cotroceni, progresiștii sunt pe căi mari peste tot acum și se pregătesc chiar să preia puterea, ba chiar să instaureze și un soi de ”teocrație seculară” numai de ei înțeleasă. În 2014 și 2015 (la protestele din SUA din Ferguson și Baltomore), mulți comentatori conservatori susțineau că tinerii progresiști nu vor fi capabili să facă față vietii reale, din afara universităților. A fost o interpretare greșită a situației. Studenții progresiști de la Yale se descurcă în carierele lor, iar acești studenți extremiști aruncă acum cu cocktailuri molotov în New York și din burghezi boemi devin burghezi bolșevici.

Geneza noului leninism

În America, scrie Rod Dreher pentru The American Conservative, burghezii boemi, studenți și corporatiști, au devenit noii prozeliți ai socialismului în varianta sa de peste Ocean, un socialism care se axează pe rasă și identitate, ceea ce-l face să fie mult mai puțin periculos pentru clasa de mijloc. Schimbarea de mai sus este ilustrată foarte bine de diferența mesajelor din campaniile prezidențiale ale lui Bernie Sanders, din 2016 și 2020. În 2016, senatorul s-a concentrat pe ”chestiunea socială”. În 2020, Sanders a încercat să-și extindă mesajul și a vorbit despre ”oligarhie, corporatism, naționalism, rasism și xenofobie”. În 2020, Sanders a vorbit despre redistribuirea beneficiilor către minorități, numind aici ”persoanele de culoare”, ”imigranții”, ”membrii comunității LGBT”.

”Socialismul american nu sfidează, ci mai degrabă îngenunchează în fața burghezilor”, scrie Nathan Pinkoski, cercetător la Universitatea din Toronto, adăugând că un socialist american va fi întodeauna deschis să discute despre majorări de taxe chiar și pentru cei nevoiași, atât timp cât rămân neatinse principiile corectitudinii politice, egalității de gen, deschiderea către comunitatea LGBT și imigranți.

O altă fațetă a socialismului american este dorința de a înfăptui o revoluție culturală. Noul câmp de luptă al revoluției culturale s-a schimbat, acum bătălia se dă pentru rescrierea istoriei, pentru ecologism, literatura pentru copii, educația copiilor, sexualitate. ”Victoria socialiștilor americani înseamnă eliminarea prejudecăților conștiente și inconștiente care aparțin acum culturii majoritare. Scopul este negarea întregii culturi existente”, scrie Nathan Pinkoski. Pentru asta, burghezii boemi au devenit ”burghezi bolșevici”. ”Ca și bolșevicii, ei pretind că sunt o elită intelectuală. În al doilea rând, la burghezii bolșevici putem observa substituirea voinței majoritare cu vointa unei minorități (…). În al treilea rând, burghezii bolșevici dezvoltă un soi de leninism – leninismul libertin”, scrie Pinkoski.

Cum s-a ajuns până la această ”revoluție culturală” americană, exportată și în Europa? ”În secolul 20, corporațiile și guvernul au cunoscut o ascensiune nemaivăzută. A fost nevoie de experți, manageri, birocrați și tot felul de juriști pentru a conduce aceste organizații, iar asta a schimbat natura clasei de mijloc și modul în care oamenii obțin puterea (…) Cei care dețin puterea au interesul să găsească noi și noi forme de rasism, pentru că aceasta le permite să creeze noi instrumente de luptă împotriva rasismului și să se mențină la putere. Universitățile și corporațiile creează tot mai multe posturi administrative care alimentează o castă de preoți al căror scop este să mențină cât mai sus nivelul bigotismului”. Acest nou socialism extinde neîncetat lista de ”fobii” și ”-isme”, pentru a demonstra cât de nedrepte sunt aceste multe forme de discriminare și cât de necesară este lupta împotriva lor, sub conducerea noii elite ”luminate”.

”Cu cât se apropie mai mult de putere, marxiștii americani devin susținătorii înfocați ai birocratiei administrative centralizate. Asta pare să fie soarta socialismului american. Adânceste etatsimul și individualismul. El nu este rivalul, ci victima capitalismului de stat. El nu se opune liberalismului managerial, ci il slujește. Socialismul american nu este nici socialism, nici marxism. El doar le parodiază defectele”, scrie Pinkoski.

”Una dintre implicațiile ascensiunii socialismului american este că liderii politici care vor să intre în această clasă conducătoare trebuie să-și dovedeasca mereu angajamentul pentru antirasism și alte –isme. O altă implicație, mult mai sumbră, este că am putea ajunge să trăim într-o teocratie”, scrie eseistul James McElroy, pentru American Conservative.

Proteste sau o nouă religie?

De ajuns cu teoria. Unde duce mai exsct revoluția culturală a burgezilor boemi deveniți fără să știe bolșevicii secolui 21? Iată.

”Am asistat la ceva ciudat într-un parc din New York”, scrie eseistul James McElroy. ”Un grup de femei stătea în cerc în mijlocul peluzei. Hainele lor negre contrastau cu nuanțele verii. Ignorându-i pe cei care stăteau la soare, femeile au început să îngenuncheze ușor, intonând încet ceva. Au repetat de trei ori formula aceea de trei cuvinte. Orice antropolog cu mintea la el ar fi spus că este un ritual religios. Însă femeile așezate în cerc care îngenuncheau repetau cuvintele ”black lives matter”. Politica începe să acopere ceea ce pare evident. A fi ”woke” este o religie.

”Americanii sunt solidari în scârba lor față de ce i s-a întâmplat lui George Floyd. Toată lumea este de acord: o dispută minoră cu poliția nu trebuie să ducă niciodată la moartea unui om. Însă ce se întâmplă de două săptămâni în America nu pare să aibă legătură cu acest eveniment. Cei mai mulți copii de bani gata de pe Coasta de Est nu prea pot arăta pe hartă unde este Minneapolis. Ce sens are să se adune în masă în timpul pandemiei pentru ceva ce s-a întâmplat la jumătate de continent distanța? Ei bine, are sens, atunci când vorbim despre o mișcare religioasă”.

”Protestele din întreaga Americă pot fi înțelese cel mai bine dacă ne gândin că sunt ceremonii religioase. În Portland, protestatarii s-au întins pe burtă pe caldaram, pentru a reconstitui în mod ritual moartea lui George Floyd. The Guardian a publicat un articol despre cum oamenii trebuie să scandeze numele tuturor victimelor poliției, ca și cum ar rosti numele unor sfinți. Este o încercare evidentă de a transforma victimele în martiri. În New Jersey, protestatarii au îngenunchiat și au ridicat mâinile, o imagine similară cu modul în care se roagă evanghelicii. (…) The New York Times a publicat un articol de opinie care îi iîcuraja pe cititori să nu-și mai viziteze sau să nu mai vorbească cu familia până când cei apropiați ”nu vor trece la acțiuni concrete de susținere a negrilor, fie prin proteste, fie prin contribuții financiare”. Perfect normal! Șantajarea membrilor familiei prin amenințarea că nu vei mai vorbi cu ei este un comportament de cult clasic”, scrie McElroy.

Toți adepții acestei religii noi iau decizii politice în acord cu religia lor – decizii bizare și contradictorii. În ianuarie, marile posturi TV din SUA arătau că îngrijorările legate de coronavirus sunt un semn al rasismului (câtă vreme lumea se ferea de contactul cu asiaticii). Apoi, aceleași posturi „woke” au susținut cele mai dure măsuri de izolare socială. Apoi, după moartea lui George Floyd, aceleași televiziuni și ziare le spun oamenilor că protestele cu zeci de mii de oameni nu vor duce la răspândirea bolii.

”Martorii lui Kovesi” și noua religie

Să ne întoarcem puțin la ”noii pașoptiști”, la ONG-iștii și burghezii boemi din România. Oare câți dintre ei s-au abătut pe un drum județean sau comunal din România în drumul spre conferințele lor, pentru a vedea cum trăiește jumătate din țara pe care vor să o revoluționeze? Câți dintre ei au văzut lumea de la o slujbă de duminică în România înainte de a critica Biserica în numele noului lor cult? Câți dintre ei s-au urcat în vreun tramvai din București, pentru a vedea cum trăiesc compatrioții lor din capitala țării, înainte de a cere cote de imigranți și bani pentru întreținerea lor? Viața din țară le este la fel de puțin cunoscută precum le este Minneapolis progresiștilor exaltați din New York sau Londra.

Cum este să-ți revezi orașul copilăriei după mai bine de zece ani și să îți spui că a dat norocul peste tine când un patron de terasă își recomadă o bere ”ediție speciala” și se arată dornic să stea la povești? Ar fi minunat, dar nu și dacă berea are eticheta cu cătușe, iar interlocutorul este un bigot „martor al lui Kovesi”. Deja nu mai vorbim despre umor, fie el și negru, sau despre activism, ci despre o religie a anticorupției și epifaniile ei, de pe tricouri și până pe sticlele de bere.

Cu sau fără știință, burghezii bolșevici ai zilelor noastre se înhamă la o muncă sisifică. Spre deosebire de socialismul secolului trecut, ei nu au la îndemână un proletariat mesianic care să le înfăptuiască revoluția, care să poarte vreo coroană de spini. Cruciada lor morală este dusă împotriva celor pe care îi definesc ca opresori – de exemplu bărbații albi din America,”penalii” din România de azi, poate eruroscepticii din România de mâine. Cu cât inventează mai multe ”păcate”, mai multe ”fobii” și ”-isme”, cu atât crește numărul păcătoșilor cu care acest cult trebuie să lupte. Unde poate ajunge acest cult? ”Extinderea listei păcatelor va face ca până și avangarda burghezilor progresiști să aibă caracteristicile păcătoșilor și astfel vor ajunge să autoblameze și să urască pe sine, fără putința de a obține iertarea”, scrie Nathan Pinkonski. Și se ajunge astfel la părinți progresiști care fac fotografii precum cea de mai jos.

O concluzie? ”Progresismul este un cult gnostic care le cere membrilor sectei să adopte o platformă a autodenigrării naționale. Acestea nu sunt proteste. Sunt ceremonii religioase. Cultul trebuie să fie catalogat ca religie, iar conservatorii trebuie să reziste tentației de a-l privi ca pe o simplă diversiune. Liturghia bizară a acestui cult începe să se înrădăcineze în toate instituțiile noastre, iar conservatorii trebuie să acționeze ca și când un cult ar confisca întreaga țară”, încheie McElroy.