Un drum până la Julian Assange pare un risc greu de imaginat. Servicii secrete, armate, pericole insurmontabile, sateliţi, înregistrări, ameninţări, riscuri, accidente! Şi în faţa noastră nu se derulau decât câmpurile dulci şi înverzite ale unei Anglii de Est cum o poţi vedea doar în filme. Cu gospodării izolate, îngrijite ca un domn la patru ace, cu haturi pentru vulpi şi vânat despărţind proprietăţile de sute de ani în acelaşi loc.
O lume de o cuminţenie de secol 16, tăiată de şosele aglomerate, pe care toată lumea cară ca disperată. Camioane cu fundul târându-se pe asfalt, microbuze cu cocoaşă şi comis-voiajori înghiţind kilometri ca nişte băutori de bere. O lume atât de calmă şi atât de modernă şi de industrializată încât n-ai fi zis că într-un conac vechi, purtând pe pereţi pecetea sutelor de ani, se adăposteşte cel mai vânat cetăţean al planetei.
Julian Assange şi Cornel Nistorescu în timpul semnării protocolului privind publicarea cablogramelor despre România
Adevărul este că dincolo de Diss am început să palpit. Şi dacă militarii britanici nu ne permit accesul sau dacă un om de la MI5 ne caută sub palton! Când colo, de la Bungay, satul de care ţine Ellingham Hall, nu prea mai circula nimeni. Am intrat pe un drum privat, cu poarta deschisă, cu o grădină plină de pomi şi copaci bătrâni, şi am ajuns la un conac tipic englezesc. Nici palat, nici casă obişnuită, un conac boieresc de ţară, cu trei caturi, cu trofee de vânătoare şi cu arme de colecţie puse îngrijit în panoplie, cu băi stil, din secolele trecute, cu tablouri reprezentând generaţii succesive dintr-un arbore genealogic dominat de ofiţeri. Ellingham Hall aparţine la rândul său unui personaj fabulos. Este ofiţerul de armată engleză Vaughan Smith, fost combatant de armată şi cameraman de război. El a fost printre puţinii care au avut curajul să-i asigure lui Julian Assange spaţiul pentru domiciliu obligatoriu (ca să nu zic forţat) până se termină procesul de extrădare, intentat de Suedia.
Sper ca zilele următoare să am răgazul de a povesti în detaliu atmosfera, aerul şi decorarea acestui conac cu miros de vechi, de scorţişoară şi de lavandă, în care Julian Assange era oaspete de seamă şi a intrat frumos, cuminte, respectuos, ca un absolvent de universitate, în livingul decorat cu tablouri şi obiecte de sute de ani. O clipă chiar i-am simţit bucuria omului care primeşte un premiu, un semn de respect, faţă de atâţia alţii care, cu fiecare întâlnire, vor să-i demonstreze că-i sunt superiori, că sunt mai puternici, că au mai multe universităţi, că bla-bla- bla. Assange avea mica tresărire a adolescentului admonestat de toate puterile lumii care primeşte un semn de respect şi de simpatie dintr-o ţară despre care nu ştia prea mare lucru.
Un om de o seninătate şi de o frumuseţe interioară care şochează din prima clipă, ceva între divin şi puritate adolescentină, a deschis calea unui dialog care avea să dureze câteva ore.
Despre ce s-a petrecut la întâlnirea din Ellingham Hall, în zilele următoare, după revenirea în ţară!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.