Atac, atac, atac

Donald Trump a ridicat la cel mai înalt nivel acuzaţiile la adresa Chinei: a folosit cuvântul atac. De trei ori. Atac înseamnă intenţie. Intenţia inamică nu poate rămâne fără răspuns. Răspunsul are a fi proporţional. Cum ar arăta proporţia care reacţionează la un număr de morţi mai mare decât au avut SUA în Vietnam şi la o pierdere economică de peste 2.000 de miliarde de dolari?

După acordul comercial cel mai recent cu China, americanii au recuperat 19 miliarde de dolari din ceea ce fusese o politică a taxelor vamale în dezavantajul lor.

Acum avem ceva mai mult decât un dezavantaj. Cel mai mare atac din istorie contra SUA, spune Trump. E clar că ar urma să ne aşteptăm la ceva fără precedent în răspunsul SUA.

China a avut 4.000 de decese din cauza SARS-CoV 2. SUA au deja peste 70.000. Se sparie gândul dacă răspunsul SUA ar lua forma unei răzbunări cu un număr similar de morţi în China. Cum ar fi răzbunate, apoi, daunele economice? Prin sancţiuni economice convenite de occidentali? Prin retragerea unor multinaţionale?

După flerul meu (ce alt instrument de analiză să foloseşti?), China ar avea mai mult de pierdut decât SUA în confruntarea aceasta. De aceea mi-e greu să cred în ipoteza intenţiei chinezeşti în răspândirea deliberată a virusului.

Vedem, pe de altă parte, că SUA au acumulat de multă vreme informaţii care să poată desena un portret malefic al Chinei militare. Faptul că nu avem identitatea infectatului zero de la Wuhan poate fi interpretat în defavoarea Chinei, dar poate fi şi o conspiraţie: cineva l-ar putea ascunde tocmai ca să nu se vadă identitatea sa nechinezească.

E neraţional, azi, să numeşti conspiratorii ca şi cum ai avea o certitudine.

Apoi, dacă totul ar fi pornit cu hazardul unei scăpări a virusului din laborator, cine să mai creadă în hazard când guvernanţii chinezi au muşamalizat atâtea luni răspândirea de la om la om a virusului, iar OMS a acoperit această muşamalizare?

Aparenţele arată, într-adevăr, ca un atac nedeclarat al Chinei asupra Occidentului. Întrebarea e de ce şi-ar tăia China craca de sub picioare înlesnind un astfel de atac, poate chiar elaborându-l. Ce şanse are să devină următorul hegemon? Nici 5 la sută. Sofisticarea ce caracterizează atacurile cibernetice o fi inspirat şi aici ceva? Nimic nu e cert în afară de faptul că, dacă statul chinez nu va permite inspectarea laboratoarelor sale biologice, noua normalitate are a începe cu vechea normalitate a războiului. Trump este împins într-acolo şi de problemele sale electorale enorme. China are interes să amâne acele inspecţii până după prezidenţialele din SUA. Trump nu are timp de pierdut. Nu în termeni de luni de zile. A declarat că şi-a pierdut somnul. Mandatul. Răzbunarea. Cam aşa îl prind zorile, cu cearcănele cât cepele.

Dar dacă China are arme biologice? Ar trebui bombardate acele laboratoare? Evident că nu, pentru că tocmai aşa s-ar răspândi efectul acelor arme. SUA lui Bush Jr. a bombardat Irakul ştiind că nu riscă răspândirea virusurilor, căci Irakul nu deţinea în fapt astfel de arme. Nu poţi bombarda China la fel. Dacă dai peste un depozit de tulpini periculoase? Simplul zvon (de neverificat) că ar deţine aşa ceva devine un puternic scut militar. Iată de ce e clar că SUA nu pot duce acum altfel de războaie cu China decât cele comerciale şi, în genere, economice. O treabă de durată lungă. Mai lungă decât răspândirea SARS-CoV 2. Dar ideea (strategică) de a avea inamicul clar identificat face lumea mai simplă şi nu mai contează că dezinformarea ţi l-a făcut inamic. În fond, ai avut interes încă din vremea când îţi era principalul concurent economic. Concurent similar îţi fusese şi UE. Acolo ai rezolvat problema printr-o criză financiară globală, după ce ai oprit Irakul să vândă petrol numai pe euro.

Controlul (supravegherea) maselor? Fel de fel de teorii au ieşit din baie acum şi au susţinut că asta urmăreşti, că vrei să bagi cipuri în vaccinuri etc. Snowden dezvăluise de ani buni că acest control era de fapt total, şi anume prin NSA. Pasul următor nu avea cum să fie şi mai mult control. Ce-ţi lipsea? Claritatea strategică în privinţa inamicului. Un gorbaciovist avertizase încă din 1989: o să vă lăsăm fără inamic şi o să vă coste de o să vă usture mulţi ani până ce veţi putea construi unul nou, la fel de credibil.